Fructele călugărului (sau para călugărului) sunt mici, verzi şi se aseamănă cu nişte tărtăcuțe sau cu pepenele galben. Provin din Asia de Sud-Est și erau folosite încă din secolul al XIII-lea. Nu se
Testul scării
Cei care pot urca patru etaje în mai puțin de un minut au o inimă sănătoasă. Testul scării este cel mai simplu mod de a ne verifica starea de sănătate a inimii, susține profesorul Jesús Peteiro, medic cardiolog la Spitalul Universitar a Coruña, Spania, într-o expunere prezentată la cel mai recent congres științific al Societății Europene de Cardiologie. Concluzia dr. Peteiro are la bază un studiu realizat pe un eșantion de 165 de persoane diagnosticate sau suspectate de boli coronariene, cărora li s-a cerut să urce 60 de trepte fără oprire și fără a alerga. Cei care au urcat scările în mai puțin de 45 de secunde au obținut în cursul testării un echivalent metabolic de 9 spre 10, asociat cu un risc scăzut de mortalitate, de 1% pe an. În schimb, cei care au urcat cele 60 de trepte în mai mult de un minut și jumătate au avut un echivalent metabolic mai mic de 8, asociat unui risc de mortalitate de 2%-4% pe an. (I. M.)