Fructele călugărului (sau para călugărului) sunt mici, verzi şi se aseamănă cu nişte tărtăcuțe sau cu pepenele galben. Provin din Asia de Sud-Est și erau folosite încă din secolul al XIII-lea. Nu se
Tratamente naturiste cu mac roșu și sânziene galbene
Sânzienele galbene, un simbol magic al verii, fac parte din grupul plantelor cu cele mai variate întrebuinţări în fitoterapie. Medicina tradițională a păstrat din vechime diferite proceduri de utilizare, cu variaţii de la o zonă la alta. Și macul roșu are efecte terapeutice, în special în afecţiuni ale aparatului respirator, dincolo de frumusețea sa, revărsată în adevărate covoare roşii.
Sânzienele galbene, cunoscute şi sub denumirile de drăgaice sau florile Sfântului Ion, sunt plante care înfloresc în preajma zilei de 24 iunie, zi în care creștinii ortodocși sărbătoresc Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul. De-a lungul vremii, această plantă a devenit un simbol magic al verii, deoarece perioada sa de înflorire maximă corespunde cu perioada de maximă strălucire a Soarelui, la Solstiţiul de vară. În flora spontană, plantele de sânziene ocupă suprafeţe mari în Europa şi Asia, de la câmpie până în etajul montan, la altitudinea de 2.500 metri. Creşte pe coaste însorite, pajişti aride, fâneţe, poieni, lanuri de grâu, margini de pădure, drumuri şi căi ferate. În scopuri terapeutice se recoltează vârfurile înflorite ale tulpinilor, în toată perioada înfloririi, din luna mai până în septembrie. Se usucă la umbră, în straturi subţiri. Sânzienele galbene fac parte din grupul plantelor cu cele mai variate întrebuinţări. Încă din trecutul medicinei tradiţionale au rămas diferite proceduri de utilizare, cu variaţii de la o zonă la alta. În Oltenia planta era folosită contra herniei şi a frigurilor, în Ţara Făgăraşului, contra hepatitei şi a bolilor nervoase, în Moldova, contra bolilor de piele, în nordul Transilvaniei, contra reumatismului. Astăzi, în tratamentele interne, produsele naturiste preparate din sânziene se dovedesc eficiente în foarte multe afecţiuni: boli digestive (icter, calculoză biliară, curăţirea ficatului şi a pancreasului de toxine, diaree, enterite, enterocolite); în bolile renale (calculoză renală cu eliminarea nisipului şi a deşeurilor toxice din rinichi şi vezică urinară, edeme renale); în bolile sistemului nervos (nevroze, epilepsie, isterie, insomnie, vertij, stări de oboseală şi epuizare); contra tumorilor ganglionare, pentru noduli tiroidieni, afecţiuni ale glandelor tiroide şi ale coardelor vocale; contra durerilor reumatismale şi artrozice; în boli de metabolism (obezitate, anemie).
Modalități de preparare
Preparatele din plante de sânziene care se utilizează în tratamente interne sunt: infuzie dintr-o linguriţă plantă uscată la 250 ml apă clocotită; se infuzează două minute acoperit şi se beau două-trei căni pe zi, cu excepţia cancerului la limbă şi laringe, pentru care se beau patru-șase căni pe zi; macerat din patru-șase linguri rase de herba uscată şi mărunţită la un litru apă; se lasă la temperatura camerei timp de opt ore, se strecoară şi se consumă timp de două-patru ore, ca tratament în bolile tiroidiene, hipertiroidie, epilepsie şi boli nervoase, într-o cură de minim trei luni; tinctură din pulbere de herba uscată (20 de linguri la un litru alcool 50% ); se lasă la macerat 12-14 zile, cu agitare zilnică, se strecoară prin stoarcere, se trece în sticluţe brune şi se beau câte două linguriţe de trei-patru ori pe zi, cu diluare în apă, având efecte bune contra cistitei, uretritei, nefritei şi a litiazei renale; pulbere din flori uscate, măcinate fin şi cernute din care se ia câte o linguriţă de trei ori pe zi sau se ţine sub limbă timp de 10-15 minute, la copiii sub 12 ani doza fiind redusă la jumătate; infuzie din amestec de sânziene, urzică moartă şi splinuţă (Solidago virgaurea) utilă în afecţiunile renale şi ale vezicii urinare, în insuficienţă renală şi la bolnavii cărora li s-a extirpat un rinichi, consumând câte trei-patru căni pe zi. În tratamente externe, preparatele din sânziene au eficacitate în: afecţiuni cutanate (răni, furuncule, pecingine, ulceraţii, erizipel, eczeme zemuinde, râie, acnee, psoriazis şi alte erupţii tegumentare); reumatism şi artroze. Se prepară: infuzie concentrată (două-trei linguriţe herba uscată la 250 ml apă clocotită), care se foloseşte sub formă de gargară în afecţiunile glandei tiroide şi ale corzilor vocale; extract fluid (20 linguri pulbere se acoperă cu alcool 750) şi se lasă la macerat 14 zile; se strecoară şi după o uşoară evaporare se obţine o pastă foarte parfumată, închisă la culoare; unguent din sânziene.
Bolile respiratorii, combătute cu preparate din mac roșu
Macul roşu sau macul iepuresc creşte spontan pe terenuri însorite, semănături, mai ales prin culturi de cereale, mirişti, locuri necultivate, pe marginea drumurilor şi a căilor ferate, de la câmpie până la altitudinea de 1.700 metri, formând adevărate covoare roşii. Înflorirea se desfăşoară în lunile mai-iulie, în funcţie de evoluţia condiţiilor climatice ale zonelor naturale. În terapia medicală se utilizează petalele roşii, denumite paparoame. Recoltarea se face după deschiderea completă a florilor. Petalele se usucă în strat subţire, la umbră sau semiumbră, obţinând 1 kg petale uscate din 8-10 kg petale proaspete. Se păstrează la umbră, în vase închise ermetic. În consumul intern, efectele terapeutice sunt legate, în primul rând, de afecţiunile aparatului respirator (bronşite, astm bronşic, laringite, tuse, răguşeală, răceală, stări gripale). Aceste efecte se intensifică dacă se face un amestec din petale de mac, flori de nalbă, flori de tei, frunze de patlagină, herba de ciuboţica cucului, herba de cimbrişor. Acţiuni benefice se obţin şi în combaterea insomniilor la adulţi şi copii, a stărilor de nervozitate, în aritmiile funcţionale şi în crampele abdominale. Petalele uscate sunt folosite pentru prepararea de infuzii, pulberi pentru capsule, tincturi şi siropuri. Infuzia se obţine din două linguriţe petale uscate şi mărunţite la 200-250 ml apă clocotită; se infuzează 10 minute în vas acoperit, se îndulceşte după gust şi se beau două ceaiuri călduţe în cursul zilei. Această infuzie se consumă în afecţiuni pectorale şi în tratamentul insomniilor moderate (înainte de culcare). Pentru efecte calmante şi emoliente la copii se recomandă un amestec din petale de mac roşu (trei părţi), talpa-gâştei (patru părţi), fructe de anason (două părţi) şi herba de rostopască (o parte). Din amestec se ia o linguriţă la 200 ml apă clocotită şi se dă la copii câte o lingură, la intervale de o oră. Pentru combaterea obezităţii se preferă un amestec din mac roşu (10 g), muşeţel (20 g), urzică moartă (20 g), passiflora (20 g). Se prepară infuzie dintr-o linguriţă amestec la 200 ml apă clocotită din care se bea câte o cană dimineaţa şi seara, înainte de mese. Datorită conţinutului în mucilagii, se combină cu apa şi se umflă, dând naştere unui gel vâscos care dă senzaţia de saţietate şi reduce foamea. În uz extern, infuzia de mac roşu are efecte împotriva ridurilor, prin curăţirea tenului în fiecare dimineaţă şi seară. Tot infuzia este eficientă în gargarisme (pentru faringite şi angine), spălături (în blefarite oculare) şi cataplasme calde cu petale opărite (în abcese dentare).