Urzica vie, medicament și aliment complet

Urzica vie este una dintre cele mai vechi plante din flora spontană, apreciată peste tot ca plantă alimentară, medicinală și textilă. Considerată „buruiana pe care o cunoaște și orbul”, din cauza perișorilor urzicanți cu care se apără de animale, urzica face parte dintre cele mai valoroase specii de plante.

Legenda spune că urzica a răsărit din pământ acolo unde un biet om sărac și-a îngropat pomana închinată morților, după ce i-a fost refuzată, zile la rând, de oamenii bogați invitați la praznic. Abia după ce s-au răspândit pe tot pământul, urzicile tinere au început să fie consumate atât de oamenii săraci, cât și de cei bogați, toți beneficiind de virtuțile terapeutice și culinare ale plantelor.

Urzicile s-au dovedit a fi medicamente naturale de neegalat, utilizate în primăvară la prevenirea și vindecarea unui mare număr de afecțiuni.

Urzica este o plantă răspândită aproape pe întreg globul terestru. În zonele tropicale și subtropicale ajunge până la înălțimea de 4 metri, cu o tulpină lemnoasă ca orice arbust.

În România se găsește pe tot cuprinsul țării, de la câmpie până în pășunile alpine, având o mare capacitate de adaptare. Este întâlnită frecvent în rariști și margini de pădure, terenuri însorite sau umbrite și pe malurile râurilor. Găsește condiții optime de creștere în terenurile fertile și umede din jurul locuințelor sătești (locuri gunoite, magazii, ruine, stâne, marginea gardurilor).

În scopuri alimentare se recoltează partea aeriană a plantulelor tinere, imediat după răsărire, pe cât posibil dimineața pe rouă, fie la începutul primăverii, fie toamna după otavă. Se pot folosi și frunzele adunate cu mănușa, prin strujire, până la înflorire. Valorificarea se face în stare proaspătă în diferite mâncăruri sau în stare uscată, după ce au fost ținute la umbră, în strat subțire, în încăperi bine aerisite și păstrate în săculeți de pânză.

În scopuri medicinale se recoltează plantele în întregime (frunze, herba, rădăcini, se­min­țe), întrucât toate organele vegetale au proprietăți terapeutice. Re­coltarea se poate prelungi până în luna octombrie. Se lasă să se ofilească pentru a pierde pro­prietățile urzicante și apoi se usucă la umbră. Rădăcinile se smulg din sol primăvara și toamna, se spală și se usucă la soare sau în locuri bine aerisite.

Proprietățile terapeutice și alimentare ale urzicilor sunt datorate bogăției în unele substanțe bioactive, între care predomină complexul de săruri minerale, îndeosebi fier, magneziu, calciu, potasiu și siliciu. În plus, există o mare cantitate de vitamina C (de 200 de ori mai mult decât în mere), precum și alte vitamine importante, cum ar fi K (cu acțiune antihemoragică), PP, complexul B și provitamina A (beta-caroten).

Spre deosebire de majoritatea plantelor, urzica proaspătă este bogată în substanțe urzicante (acid formic, o enzimă și o toxialbumină), care dau caracterul agresiv al perișorilor de pe frunze și tulpini. Prin uscare sau fierbere, substanțele vezicante se distrug, iar proprietatea de urzicare dispare.

De menționat că denumirea științifică a genului Urtica, dată de savantul suedez Carl Linne, derivă de la cuvântul latin urere = a arde, făcând aluzie la efectul arzător al perișorilor. Principalele efecte terapeutice sunt:

- antianemice, energizante, vitaminizante, mineralizante, depurative (în curățarea sângelui de toxine), tonice;

- în afecțiunile digestive are efecte hepatoprotectoare, antimicrobiene, gastrosecretoare, antidiareice, antihemoragice, aperitive, antihelmintice;

- la nivelul aparatului respirator are proprietăți expectorante, emoliente, antitusive, antiastmatice, antibronșitice, antiinflamatoare;

- pentru sănătatea rinichilor are acțiuni diuretice (datorită flavonoidelor) și drenor al excesului de uree, creatinină și acid uric;

- în afecțiunile cardiovasculare este activator al circulației sângelui, vasoconstrictor și fluidizant al sângelui;

- în metabolismul general este un bun hipoglicemiant (antidiabetic), anticelulitic, antireumatismal, imunostimulator;

- în aplicații externe prezintă acțiuni astringente, antiseptice, cicatrizante, epitelizante, hemostatice, revulsive, rubrefiante, antiseboreice, dezodorizante, insecticide.

Acțiunile vindecătoare se manifestă, după administrarea curelor de primăvară și toamnă, în afecțiuni digestive, genitale, renale, pulmonare, cardiovasculare, reumatismale.

La bătrânețe, cura cu urzici reface viabilitatea organismului ieșit din iarnă cu carențe de vitamine și fier și cu simptome de epuizare, oboseală și lipsă de putere.

O cură de urzici, timp de cel puțin 30 de zile în fiecare primăvară și toamnă, poate fi mai eficientă decât orice alt tratament pentru fortificarea, vitaminizarea și mineralizarea organismului, precum și pentru eliminarea toxinelor acumulate în corp pe parcursul întregii ierni.

Sucul proaspăt, supele, ciorbele și fiertura gătită cu hrean fac bine oricărei persoane, sănătoasă sau bolnavă, realizând o primenire radicală a sângelui și o întinerire generală a organismului.

(Prof. univ. dr. Constantin Milică – Din lucrarea Izvoare de sănătate din flora medicinală)