În Biserica Ortodoxă săptămâna în care ne aflăm se numeşte Luminată. Ea a început în noaptea pascală şi ţine până sâmbătă la ora 16, la ceasul Vecerniei. De fapt sărbătoarea pascală se prelungeşte
În Biserica Ortodoxă săptămâna în care ne aflăm se numeşte Luminată. Ea a început în noaptea pascală şi ţine până sâmbătă la ora 16, la ceasul Vecerniei. De fapt sărbătoarea pascală se prelungeşte
Credincioșii bucureșteni au participat la Sfânta Liturghie și la slujba de Sfințire a apei în Vinerea Luminată, 10 mai, săvârșite la Catedrala Patriarhală de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal. Potrivit tradiției, cei care au venit pe Colina Bucuriei la acest praznic au primit agheasmă spre vindecarea neputințelor trupești și sufletești.
Izvorul Tămăduirii, praznic serbat în Vinerea Luminată, adună anual la Mănăstirea Ghighiu din apropierea orașului Ploiești numeroși pelerini prahoveni, dar și din alte părți ale țării, care vin să se bucure de frumusețea rânduielilor pascale și să primească apa sfințită de la izvorul tămăduitor aflat în incinta lavrei. Anul acesta, în mijlocul maicilor și al credincioșilor a poposit Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, care a săvârșit Sfânta Liturghie și slujba de sfințire a apei, înconjurat de un sobor de clerici.
Sărbătoarea Izvorului Tămăduirii a adunat și în acest an sute de credincioși la Mănăstirea Sângeap-Basaraba, care au luat parte vineri, 10 mai, la hramul așezământului monahal. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Efrem, Mitropolit de Tripoli, Al-Koura și Împrejurimi, din Patriarhia Antiohiei, dimpreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.
De sărbătoarea Izvorul Tămăduirii, 10 mai, credincioșii participă în multe locuri la procesiuni către izvoare și ape cunoscute ca binefăcătoare, unde slujitorii săvârșesc slujba de sfințire a apei după
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, vineri, 21 aprilie 2023, de praznicul Izvorului Tămăduirii, Parohia Cucoara din Protopopiatul Cahul, dimpreună cu Primăria Cucoara
Este sărbătoarea așteptată în toată lumea creștină, pentru că fiecare dintre noi are nevoie de vindecare sufletească și trupească, cum și cerem în rugăciunile și cântările către Maica Domnului, care a
La praznicul Izvorului Tămăduirii, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a săvârşit Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” de la Sighișoara, cu ocazia
În ziua de sărbătorire a Izvorului Tămăduirii, vineri, 21 aprilie, ierarhii din eparhiile Mitropoliei Munteniei și Dobrogei au vizitat așezăminte monahale și comunități parohiale, unde au săvârșit Sfânta
La sărbătoarea Izvorului Tămăduirii, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s‑a aflat în mijlocul obștii mon
Praznicul Izvorului Tămăduirii a adunat și în acest an mulțimi de credincioși din satele transilvănene și pelerini din alte părți ale țării la hramul Mănăstirii „Brâncoveanu” de la Sâmbăta de Sus,
De praznicul Izvorului Tămăduirii, 21 aprilie, pelerini din țară și credincioși din împrejurimi au venit la hramul mănăstirii prahovene Ghighiu, să ia apă de la izvorul binefăcător al așezământului și
În ziua praznicului Izvorului Tămăduirii, credincioşii bucureşteni au participat la Sfânta Liturghie şi slujba de Sfinţire a apei din Vinerea Lumintă săvârşite la Catedrala Patriarhală de Preasfinţitul
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, vineri, de sărbătoarea Izvorul Tămăduirii, Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, a slujit Du
În Vinerea Luminată, când Biserica noastră sărbătorește Izvorul Tămăduirii, obștea Mănăstirii Zosin din Botoșani și-a celebrat hramul. Cu acest prilej, Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a fost
În Vinerea din Săptămâna Luminată, 21 aprilie, creștinătatea ortodoxă a sărbătorit Izvorul Tămăduirii, praznic dedicat atât Mântuitorului Iisus Hristos, cât și Preacuratei Sale Maici. Preafericitul
În fiecare an, în vinerea din Săptămâna Luminată, creştinii ortodocşi sărbătoresc praznicul „Izvorul Tămăduirii”. Sărbătoarea aceasta este în strânsă legătură cu sărbătoarea Învierii Domnului,
De sărbătoarea Izvorului Tămăduirii, 21 aprilie, credincioșii participă în multe locuri la procesiuni la izvoare și ape cunoscute ca binefăcătoare, unde slujitorii săvârșesc slujba de Sfințire a apei după
(De la Duminica Floriilor – până la Izvorul Tămăduirii) Sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim – Floriile, duminică, 09 aprilie 2023: Ramurile de salcie și finic vor fi sfințite la
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, în ziua vineri, 29 aprilie, obștea Mănăstirii de la Maglavit și‑a prăznuit al doilea hram, „Izvorul
La sfârşitul săptămânii trecute, parohia bucureşteană Mavrogheni din Protoieria Sector 1 Capitală a trăit un dublu eveniment. În primul rând, hramul bisericii, „Izvorul


