„Hristos Cel înviat este dătător de vindecare, de sănătate și de mântuire”

În Vinerea din Săptămâna Luminată, 21 aprilie, creștinătatea ortodoxă a sărbătorit Izvorul Tămăduirii, praznic dedicat atât Mântuitorului Iisus Hristos, cât și Preacuratei Sale Maici. Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a evidențiat înțelesurile duhovni­cești ale acestei sărbători, precum și aspecte de ordin istoric, în cuvântul de învățătură rostit în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” al Reședinței Patriarhale.

După adresarea salutului pascal „Hristos a înviat!”, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a evidențiat faptul că acest praznic este închinat Mântuitorului Iisus Hristos Cel înviat, dar și Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. „În ziua de Vineri din Săptămâna Luminată, Biserica noastră prăznuiește sărbătoarea «Izvorul Tămăduirii» sau «Izvorul dătător de viață» ori «Izvorul purtător de viață». Această sărbătoare se referă atât la Mântuitorul Iisus Hristos Cel înviat, cât și la Maica Domnului. În această săptămână și în toată perioada de până la Înălțare, toate zilele sunt închinate Mântuitorului și în toate duminicile este preamărită puterea Domnului Iisus Hristos vindecătoare de boli și nepu­tințe sufletești și trupești. Astfel, Biserica a dorit să arate că prin Hristos Cel înviat din morți se vindecă boli trupești și patimi sufle­tești, că Hristos este, așa cum se spune în slujba de sfințire a apei care se săvârșește în această zi, într-un ecfonis, «Izvorul tămăduirii, doctorul sufletelor și al trupurilor noastre», iar Evanghelia acestei zile se referă la faptul că Hristos Domnul a prevestit Învierea Sa cea de a treia zi, când a spus ce­lor din templu: «Dărâmați acest templu și Eu în trei zile îl voi ridi­ca», referindu-se la Trupul Său care va fi ridicat din morți a treia zi”, a arătat Preafericirea Sa.

De asemenea, Patriarhul României a menționat semnificațiile istorice ale acestei sărbători instituite în amintirea sfințirii bisericii zidite de împăratul Leon cel Mare (457-474) peste izvorul cu apă vindecătoare, descoperit minunat de către Maica Domnului. „Această sărbătoare face, în mod deosebit, pomenirea sau amintirea sfințirii unei biserici de lângă Constantinopol, care acum se află în oraș, lăcaș pe care l-a construit împăratul Leon cel Mare, numit și Tracul. Această biserică a fost construită pe un izvor de apă, care avea putere tămăduitoare și a vindecat mai întâi un orb. Fiind călăuzit de Maica Domnului care cu un glas din cer i-a spus: «Leon, împărate, mergi mai adânc în pădure și vei găsi izvorul și cu apa respectivă udă ochii celui orb și va vedea!», Leon i-a dat orbului să bea apă din izvorul respectiv, care era cam tulbure, apoi i-a spălat ochii și orbul s-a vindecat și a început să vadă. Când a ajuns împărat, Leon a zidit o biserică în cinstea Maicii Domnului peste acest izvor, care a fost loc de binecuvântare și vindecare din izvorul care se afla sub ea pentru o mulțime de bolnavi de toate categoriile sociale. Este foarte important să reținem că acest izvor dătător de viață are o binecuvântare deosebită a Mântuitorului Iisus Hristos pentru rugăciunile Maicii Sale, care este cea mai apropiată persoană umană de Sfânta Treime, întrucât Unul din Sfânta Treime S-a întrupat din ea și a devenit Om adevărat, fiind și Dumnezeu adevărat. Această lucrare a binecuvântării Mântuitorului se vede din icoana sărbătorii, unde Maica Domnului are mâinile ridicate spre cer în poziție de rugăciune, iar Hristos o binecuvântează, dăruindu-i astfel și ei puterea Lui vindecătoare. Această putere vindecătoare este dăruită, prin Sfinții Apostoli, și Bisericii lui Hristos, mai ales prin Sfintele Taine ale Pocăinței, Euharistiei și Sfântului Maslu. Această biserică edificată de Leon cel Mare a fost, cu timpul, fisurată din cauza cutremurelor. Astfel, Împăratul Justinian (527-565), care suferea și el de o boală grea, folosind apă din acest izvor, s-a vindecat și ca semn de mulțumire a zidit o biserică și mai mare în secolul al 6-lea. Și această biserică a fost refăcută de împăratul Vasile Macedoneanul în secolul al 9-lea și de către fiul său adoptiv, Leon cel Înțelept, în secolul al 10-lea. Cei doi au lucrat pentru ca biserica să fie și mai mare. Acea biserică a durat până în 1453, când otomanii au dărâmat-o. Actuala biserică de la Constantinopol, din Mănăstirea Balukli, zidită pe locul unde se află izvorul, datează din secolul al 19-lea”, a menționat Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

Vorbind despre înțelesul duhovnicesc al acestei perioade, mai ales al acestei sărbători, Întâistătătorul Bisericii noastre a spus că Mântuitorul dăruiește celor care cred în El mulțime de tămăduiri pentru bolile sufletești și neputințele trupești.

„Înțelegem că Hristos Cel răstignit și înviat este dătător de sănătate și de mântuire, de vindecare și de sfințenie a vieții omului. El nu este indiferent, ci este sensibil. Cunoaște suferința fiecărui om și, de aceea, sărbătoarea aceasta este foarte populară. La noi în țară există și unele biserici care au câte un izvor și se sfințește apa în apropierea izvorului respectiv. Această sărbătoare este praznic în care bucuria Sfintelor Paști se dăruiește și celor care suferă, dar prin rugăciune către Mântuitorul și către Maica Domnului primesc alinare suferinței, simțindu-se mai intens bucuria sărbătorii pascale. Dacă neputințele trupești nu se vindecă imediat, trebuie să avem nădejdea că se vindecă bolile sufle­tești. Apa sfințită care se dăruiește credincioșilor în această zi este dătătoare de sănătate, vindecătoare de boli sufletești și trupești dacă este însoțită de rugăciune. Ea nu are un efect magic, automat, ci arată puterea vindecătoare dacă este însoțită de credință puternică și rugăciuni stăruitoare”, a subliniat Preafericirea Sa.