În acest an, la sărbătorirea Ocrotitorului Bucureștilor, Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, este cinstit în mod special și Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica. Moaștele celor doi sfinți au fost purtate ieri, 25
În acest an, la sărbătorirea Ocrotitorului Bucureștilor, Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, este cinstit în mod special și Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica. Moaștele celor doi sfinți au fost purtate ieri, 25
Viața celor bineplăcuți lui Dumnezeu ne arată că smerenia a fost o virtute pe care au împlinit-o în chip special. Am remarcat această virtute atât la marii părinți ai pustiei, cât și la oameni importanți
Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, sfintele moaște și icoana Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica însoţesc astăzi moaştele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul
Moaştele Sfântului Calinic de la Cernica au zăbovit ieri-seară în biserica Parohiei „Sfântul Visarion” din Capitală, spre binecuvântare şi fericită aducere aminte a unei file importante de istorie şi
În timpul Primului Război Mondial, Bucureștiul era sub ocupație germană, iar populația suferea umilințe, neajunsuri, interdicții, sărăcie, chiar și exil. Oamenii așteptau cu resemnare, dar și cu speranță
Arhiepiscopia Dunării de Jos a marcat marți și miercuri, 16-17 octombrie, prin slujbe bisericești, împlinirea a 22 de ani de la aducerea în această eparhie a cinstitului cap al Sfântului Apostol Andrei, cel
Sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași a culminat ieri, 14 octombrie 2018, cu slujba Sfintei Liturghii dedicată hramului, la care au participat 20.000 de credincioşi, în timp ce alți 11.000 de
Fiecare miez de toamnă aduce cu sine şi bucuria prăznuirii, pe 14 octombrie, a Sfintei Cuvioase Parascheva, Ocrotitoarea Moldovei. Paşi de pelerin se îndreaptă către sfintele sale moaşte de prin toate colţurile
La Iași, încep joi, 11 octombrie, manifestările organizate de Mitropolia Moldovei și Bucovinei și municipalitate dedicate sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva. Principalele momente ale hramului vor fi scoaterea
Sfântul Visarion s-a născut în anul 1490 în satul Pili din Grecia Centrală, din evlavioșii și dreptcredincioșii părinți Sotirios și Maria, care i-au oferit o aleasă educație. La vârsta de 10 ani pleacă
Sfântul Ierarh Miron, Episcopul Cretei, a fost cinstit în mod special miercuri, 8 august 2018, la Parohia „Sfânta Maria”-Miron Patriarhul, Protopopiatul Sector 1 Capitală. Marţi, 7 august, la această parohie
Mănăstirea Lainici din județul Gorj și-a prăznuit hramul luni, 6 august, de Schimbarea la Față a Domnului. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de un sobor de arhierei, sub protia Înaltpreasfințitului
Sfântul Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon a fost sărbătorit ieri, 27 iulie, în Capitală. Cu acest prilej, în Protoieria Sector 2 Capitală au avut loc două procesiuni cu sfinte moaște. Cu
Parohia „Sfântul Pantelimon”-Foișorul de Foc, Protoieria Sector 2 Capitală, primeşte spre închinare, cu ocazia hramului bisericii parohiale, în perioada 26-27 iulie, racla cu fragmentul din moaștele Sfân
Biserica Ortodoxă a sărbătorit joi, 19 iulie, Aflarea moaștelor Sfântului Cuvios Serafim de Sarov. Singurul locaş din București unde se află spre cinstire un fragment din sfintele sale moaște este biserica
Biserica Ortodoxă a serbat-o sâmbătă, 7 iulie 2018, pe Sfânta Muceniţă Chiriachi. Cu acest prilej, Sfânta Liturghie a fost săvârşită de Preasfinţitul Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor. În ajunul
Sfânta Mare Muceniţă Chiriachi, pomenită în fiecare an la data de 7 iulie, este ocrotitoarea Catedralei Episcopale din Huşi. Astăzi, 6 iulie 2018, de la ora 17:00, în Catedrala Episcopală din Huşi se va oficia
Faptele minunate ale sfinților contemporani merită cunoscute de cât mai mulți dintre noi spre întărire în credință și edificare interioară. Unul dintre aceștia, care a marcat istoria recentă, este Sfântul
Câteva sute de băcăuani au întâmpinat moaştele Sfintei Muceniţe Chiriachi de la Catedrala Episcopală din Huşi şi racla cu sfinte moaşte de la Catedrala Arhiepiscopală din Roman. Acestea au fost aduse
Parohia Straja II din comuna Straja, judeţul Suceava, comunitate ce poartă hramul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena", a avut bucuria de a primi, timp de 3 zile, în sfântul locaş racla ce adăposteşte
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a sfinţit ieri, 19 martie 2018, racla ce adăposteşte un fragment din moaştele Sfântului Ierarh Miron, Episcopul Cretei. Slujba a fost săvârşită în Paraclisul istoric