Sâmbătă şi duminică, 11 şi 12 aprilie, după Sfânta Liturghie, atât în municipiul Roman, cât şi în Bacău au fost organizate procesiuni de Florii sub genericul „Maica Domnului, ocrotitoarea celor
Sâmbătă şi duminică, 11 şi 12 aprilie, după Sfânta Liturghie, atât în municipiul Roman, cât şi în Bacău au fost organizate procesiuni de Florii sub genericul „Maica Domnului, ocrotitoarea celor
În Duminica Floriilor, 12 aprilie 2020, după oficierea Sfintei Liturghii în Catedrala Arhiepiscopală „Sfânta Treime” din Arad, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Timotei, pe
Pentru încetarea epidemiei de COVID-19, moaștele Sfântului Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului și Mitropolitul Țării Românești, au fost purtate în procesiune pe străzi din municipiul Târgoviște,
Sfânta Muceniţă Chiriachi, ocrotitoarea Eparhiei Huşilor, şi-a vizitat sâmbătă, 11 aprilie, binecredincioşii, racla cu cinstitele sale moaşte fiind purtată în pelerinaj prin tot judeţul Vaslui. Atât
Pe parcursul Postului Mare, obștea de călugări de la Mănăstirea Izbuc din Episcopia Oradiei a intensificat slujirea liturgică și programul duhovnicesc, sub coordonarea arhim. Mihail Tărău, exarh și stareț.
Credincioșii, preoții, călugării și călugărițele, dar mai ales pacienții și cadrele medicale din județele Iași, Neamț și Botoșani, au primit duminică un semn de încurajare în contextul epidemiei
Duminică, 5 aprilie, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, icoana şi racla cu moaştele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, care se află în Catedrala
În calendarul Bisericii Ortodoxe Române, în ziua de 11 noiembrie, se face pomenirea unei sfinte mai puţin cunoscute, Muceniţa Ştefanida sau Corona, considerată, în tradiţia romano-catolică, izbăvitoare de
Marți, 31 martie 2020, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, a avut loc în municipiul Suceava o procesiune cu moaștele Sfântului Mare Mucenic Ioan cel
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, în Duminica a 4-a din Postul Mare, obștea Mănăstirii Putna a făcut o procesiune în jurul așezământului
Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Biserica Madona Dudu şi racla cu moaştele Sfântului Ierarh Nifon de la Catedrala Mitropolitană „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Craiova au fost scoase în
Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a vizitat Mănăstirea Putna, miercuri, 11 martie 2020. Înaltpreasfinția
Sfinții 40 de Mucenici din Sevastia au fost cinstiți cu evlavie luni, 9 martie 2020, de credincioșii veniți în număr mare la Mănăstirea Antim din Capitală, unde se află racla ce adăpostește fragmente din
Obștea Mănăstirii Rătești din județul Buzău l-a sărbătorit cu multă evlavie luni, 10 februarie 2020, pe Sfântul Sfințit Mucenic Haralambie, întrucât așezământul monahal adăpostește o părticică din
La Biserica „Sfântul Anton”-Curtea Veche, Paraclis Patriarhal, au debutat joi, 16 ianuarie 2020, evenimentele religioase dedicate cinstirii Sfântului Cuvios Antonie cel Mare, ocrotitorul spiritual al Bisericii
În apropiere de Piața Unirii, lângă ruinele fostei Curți Domnești, se înalță silueta impunătoare a Bisericii „Sfântul Anton”-Curtea Veche, în care s-au rugat Mihai Viteazul, Matei Basarab, Ștefan
Credincioșii din Arhiepiscopia Craiovei au prăznuit-o cu evlavie duminică, 12 ianuarie, pe Sfânta Muceniță Tatiana, ale cărei sfinte moaște se află la închinare în Catedrala Mitropolitană „Sfântul Mare
Biserica „Sfântul Gheorghe”-Nou din Protoieria Sector 3 Capitală și-a sărbătorit vineri, 6 decembrie 2019, hramul de iarnă, pe Sfântul Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor. La eveniment a fost prezentă și o delegaţie a Mitropoliei de Seres şi Nigrita din Grecia, care a adus în aceste zile cinstitul cap al Sfântului Mare Mucenic Teodor Stratilat în Capitală.
Procesiunea „Călători pe cărările sfinţilor” a avut loc miercuri, 4 decembrie, în Brăila, evenimentul înscriindu-se în seria manifestărilor dedicate Sfântului Ierarh Nicolae, ocrotitorul acestui oraş.
Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cinstitul cap al Sfântului Mare Mucenic Teodor Stratilat a sosit miercuri, 4 decembrie, în Capitală. Sfintele moaşte au fost
Cu ocazia sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, Parohia „Sfântul Gheorghe”-Nou din București organizează mai multe evenimente duhovnicești care încep miercuri, 4 decembrie, cu aducerea cinstitului cap al