În seara zilei de marți, 24 februarie, la Catedrala Patriarhală din București au continuat rânduielile specifice începutului Postului Mare cu slujba Pavecerniței Mari. În cadrul ei, s‑a dat citire celei de‑a doua părți a Canonului de pocăință al Sfântului Ierarh Andrei Criteanul. Rânduiala a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, slujitori ai lăcașului de închinare.
Procesiune cu moaștele Sfintei Chiriachi la Huși
Mâine, 6 iulie, după slujba Vecerniei Mari și a Litiei în cinstea Sfintei Mari Mucenițe Chiriachi, de la ora 18:45, credincioșii din întreaga Eparhie a Hușilor sunt așteptați la procesiunea cu moaștele Sfintei ce se va desfășura în municipiul Huși, pe traseul: Catedrala Episcopală - str. Mihail Kogălniceanu - str. 1 Decembrie - str. A.I. Cuza (Lukoil) - str. Ștefan cel Mare - Catedrala Episcopală.
Hușiul este singurul loc din țară unde se păstrează moaște ale Sfintei Mari Mucenițe Chiriachi.
Întrerupt abrupt de regimul comunist ateu, însă reluat în anii din urmă, pelerinajul cu moaștele Sfintei Mari Mucenițe Chiriachi aduna credincioși de pe ambele maluri ale Prutului, sfânta intrând, încă din 1787, în conștiința oamenilor ca aceea care „aduce multă mângâiere și ușurare creștinilor, mai ales în boli, supărări și în nenorociri” - după cum mărturisea, în 1933, arhiereul Veniamin Pocitan.
„Vom stărui, an de an, ca cinstirea Sfintei Mari Mucenițe Chiriachi să devină una conform luminii și mărturisirii ei de credință, aidoma cinstirii de care se bucură, în Eparhia Iașilor, Sfânta Cuvioasă Parascheva la Iași și, în Eparhia Sucevei și Rădăuților, Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”, a spus Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor.



.jpg)
