Zilele acestea calde, după solstițiul verii, ne amintesc de clima din Israelul natal al Sfântului Proroc Ioan Botezătorul. De fiecare dată, sărbătorii sfinte din 24 iunie îi este asociată și cea populară
Zilele acestea calde, după solstițiul verii, ne amintesc de clima din Israelul natal al Sfântului Proroc Ioan Botezătorul. De fiecare dată, sărbătorii sfinte din 24 iunie îi este asociată și cea populară
Astăzi, 24 iunie, a fost sărbătorită Nașterea Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, numit de Mântuitorul ca fiind cel mai mare om născut din femeie (Matei 11, 11). Cu acest prilej, în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” al Reședinței Patriarhale, a fost săvârșită Sfânta Liturghie, la finalul căreia Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a rostit un cuvânt de învățătură în care a subliniat rolul Înaintemergătorului Domnului de dascăl al pocăinței, profet al mântuirii și ocrotitor al familiei. Totodată, Preafericirea Sa l-a evocat și pe Sfântul Ierarh Niceta de Remesiana, prăznuit în aceeași zi.
Naşterea Sfântului Proroc Ioan Botezătorul este un eveniment biblic pe care-l sărbătorim astăzi. Sfântul Evanghelist Luca ne relatează că în timpul regelui Irod trăia un preot Zaharia, „din ceata
Biserica Ortodoxă sărbătoreşte astăzi Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul. Acesta este un bun prilej să consemnăm câteva reflecţii teologice despre Sfântul Proroc Ioan Botezătorul şi Înaintemergătorul Do
Biserica Ortodoxă prăznuieşte astăzi Naşterea Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, vestită de Arhanghelul Gavriil, în chip minunat tatălui său, pe când slujea în Templul din Ierusalim. Deoarece s-a îndoit că va mai putea avea copii la o vârstă înaintată, Zaharia nu a mai putut vorbi până în ziua când, după naşterea fiului său, a fost rugat să scrie pe o tăbliţă care va fi numele copilului. După ce a scris Ioan, și-a recăpătat darul vorbirii şi a profeţit în legătură cu misiunea pe care o va avea pruncul, de Înaintemergător al Mântuitorului Iisus Hristos.
Biserica Ortodoxă sărbătoreşte, astăzi, Naşterea Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, ceea ce ne oferă un bun prilej să vedem cine a fost cel mai mare om născut din femeie, după cum l-a numit Domnul nostru
La sărbătoarea Nașterii Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, 24 iunie, Altarul de vară din grădina interioară a Reședinței Patriarhale şi-a sărbătorit hramul secundar. Cu acest prilej, în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Reședința Patriarhală, care păstrează în patrimoniul său sacru un fragment din cinstitele moaște ale Înaintemergătorului Domnului, a fost oficiată Sfânta Liturghie, la finalul căreia Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a rostit un cuvânt de învățătură în care a prezentat motivele pentru care Sfântul Ioan este cinstit de Biserică drept Proroc, Înaintemergător și Botezător al Domnului, vorbind și despre lucrarea pastorală a Sfântului Ierarh Niceta de Remesiana, pomenit în această zi.
Biserica Ortodoxă va sărbători mâine Naşterea Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului nostru Iisus Hristos. În general, sfinţii sunt sărbătoriţi în ziua trecerii lor
Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, a săvârșit sâmbătă, 24 iunie, Sfânta Liturghie la Parohia „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” din municipiul Călărași,
Mănăstirea Valea Teilor, una dintre cele mai noi mănăstiri din nordul Dobrogei, și‑a sărbătorit sâmbătă, 24 iunie, unul dintre hramuri, „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul”. La Sfânta Liturghie,
Zilele trecute, în Eparhia Caransebeșului au avut loc mai multe evenimente dedicate cinstirii Sfântului Sfântului Ioan Botezătorul. La Mănăstirea Poiana Mărului, județul Caraș‑Severin, a avut loc un
La sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, Biserica „Schimbarea la Față” a Parohiei Codlea III, județul Brașov, a fost sfințită. Slujba religioasă a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Pă
La sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a liturghisit în mijlocul credincioșilor din Alba Iulia, la Mănăstirea „Sfântul Ioan
La sărbătoarea Nașterii Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a
Trei ierarhi, zeci de preoți și mii de credincioși au luat parte ieri seară, în ajunul sărbătorii Nașterii Sfântului Proroc și Înaintemergător Ioan, la hramul municipiului Piatra Neamț. Frumoasa tradiție,
Sărbătoarea din data de 24 iunie este închinată Naşterii Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, Înaintemergătorul Domnului. Ea este în strânsă legătură cu Praznicul împărătesc al Naşterii Domnului, pentru
Mâine îl cinstim în mod special pe Botezătorul Ioan, aducându-ne aminte de ziua lui de naștere. Personaj aflat la întretăierea Vechiului și Noului Testament, el nu aparține pe deplin nici unuia. Locul său
Nașterea Sfântului Proroc Ioan Botezătorul a fost sărbătorită după cuviință în Mitropolia Munteniei și Dobrogei, vineri, 24 iunie. Ierarhi din eparhiile acesteia au vizitat comunități monahale și parohiale,
Astăzi sărbătorim Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, zi de serbare ținută de Biserică cu șase luni înainte de Nașterea Domnului pentru a respecta textul scripturistic. Părintele profesor Ene
Una dintre cele mai cunoscute vetre monahale din cetatea Bucureștilor, Mănăstirea Plumbuita, și‑a celebrat, cu prilejul sărbătorii Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, hramul istoric. Momentul de bucurie
De sărbătoarea Nașterii Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, credincioșii care au venit la Catedrala Patriarhală au participat la Sfânta Liturghie săvârșită de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul,


