Amintirea păcatelor săvârșite

Sfântul Ioan Casian, Convorbiri duhov­nicești, Partea a III-a, Convorbirea cu părintele Pinufius, Cap. VIII, 11 - IX, 1-5, în Părinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 57, pp. 661-662

„(...) Astfel nu va mai plânge în amintirea greșelilor din trecut, ci în nădejdea bucuriilor viitoare, gândindu-se nu atât la relele trecute, cât la bucuriile viitoare, va vărsa lacrimi nu întristat de păcate, ci însuflețit de bucuria veșniciei, căci, uitând cele din trecut, adică viciile trupești, va tinde către cele ce sunt înainte, adică spre darurile și virtuțile duhovnicești. De altfel, în legătură cu ceea ce ai spus, ceva mai înainte, că într-adins îți aduci în amintire păcatele trecute, aceasta nu trebuie să se întâmple în nici un chip, iar dacă ele năvălesc cu sila, să fie înăbușite fără întârziere. Căci astfel de amintire sustrage de la contemplarea curăției mai ales mintea celui ce trăiește în singurătate, vârând-o în murdăria lumii acesteia și înăbușind-o în duhoarea viciilor. Când te gândești la cele pe care le-ai săvârșit din neștiință sau nepăsare, condus de duhul acestui veac, chiar dacă sunt de părerea ta că găsindu-te în această situație nu ți se strecoară nici o plăcere, totuși, în mod necesar, singura atingere cu vechea putreziciune îți strică mintea cu mirosuri urâte și-ți înlătură mirosul duhovnicesc al virtuților, adică mireasma adevăratului parfum. Când, așadar, amintirea viciilor trecute ne va bate la poarta simțurilor, trebuie să sărim din fața ei cum fuge un bărbat cinstit și serios dacă este întâmpinat cu vorbe sau îmbrățișări de către o femeie nerușinată și obraznică. Acesta, dacă nu s-a ferit pe dată de orice atingere, dacă și-a îngăduit numai o clipă să stea de vorbă cu ea, chiar dacă n-a făcut-o cu plăcere, totuși nu scapă de defăimarea și vorbele urâte ale tuturor trecătorilor care l-au văzut. La fel și noi, când suntem târâți de amintiri către astfel de gânduri dăunătoare, trebuie să ne desprindem pe dată de contemplarea lor și să îndeplinim ceea ce ni se recomandă de către Solomon: Ieși repede, nu rămâne în casa ei și nu-ți arunca ochii către ea, ca nu cumva văzându-ne îngerii că suntem învăluiți în cugetări necurate și urâte, să nu poată spune trecând pe lângă noi: Binecuvântarea Domnului asupra voastră. Este peste putință să rămână mintea în bune cugetări când partea principală a inimii a fost îndreptată către rușinoase priveliști pământești. Adevărat este ceea ce spune Solomon: Dacă ochii tăi vor privi la femei străine și gura ta va grăi lucruri urâte, vei fi ca unul care stă culcat în mijlocul mării, ca un cârmaci în mijlocul furtunii. Vei zice: M-au lovit, nu m-a durut, și-au bătut joc de mine, dar nu știu nimic. Părăsind nu numai cele rușinoase, dar și toate gândurile pământești, trebuie să ne înălțăm întotdeauna cu mintea la cele cerești, după porunca Mântuitorului nostru: Unde sunt Eu, acolo va fi și slujitorul Meu.” 

(Pr. Narcis Stupcanu)