Amintiri despre părintele Cleopa

Părinţii Bisericii sunt prelungirea în lume a Evangheliei, pentru că Biserica este atelierul sfinţeniei. De-a lungul veacurilor, Ortodoxia ne-a oferit o mulţime de mari chipuri patristice. Între cele contemporane cu noi se află şi cel al arhimandritului Cleopa Ilie de la Mănăstirea Sihăstria. Astăzi se împlinesc 14 ani de la trecerea sa în veşnicie şi tot anul acesta părintele ar fi aniversat un secol de viaţă.

Părintele Cleopa s-a născut într-o familie de ţărani din judeţul Botoşani şi a intrat ca frate de mănăstire la vârsta de 14 ani în Schitul Cozancea, aproape de localitatea natală. Acolo l-a întâlnit pe părintele Paisie Olaru, pe atunci schimonah. Între ei s-a legat o prietenie duhovnicească ce a durat toată viaţa lor.

Sihăstria în timpul stareţului Ioanichie Moroi

Nu după mult timp, împreună cu fratele lui, Gherasim, părintele a plecat la Schitul Sihăstria Secului din judeţul Neamţ, unde egumen era renumitul stareţ Ioanichie Moroi, ieromonah cu metanie la Mănăstirea Neamţ, originar din Ardeal. Nevoitor pentru puţin timp în Sfântul Munte şi la Ierusalim, părintele Ioanichie a fost trimis de stareţul Mănăstirii Neamţ, arhimandritul Melchisedec Dumitrescu, să redeschidă Schitul Sihăstria, lăsat de mult timp în paragină. Deşi erau puţini fraţi la Mănăstirea Sihăstria, 14 la număr, părintele Cleopa, împreună cu Gherasim, a fost pus încă de la început la încercare de stareţul Ioanichie Moroi.

Timp de trei zile, stareţul i-a lăsat la poarta mănăstirii să lovească cu băţul într-o buturugă de dimineaţă până seara. Când asfinţea soarele, îi chema la trapeză şi le dădea să mănânce. După trei zile de nevoinţă şi răbdare, părintele Ioanichie i-a spovedit şi i-a împărtăşit. Regula de primire a părintelui Ioanichie în Schitul Sihăstria Secului era foarte aspră. Povesteau călugării că în timp ce părintele spovedea în stăreţie pe cel care dorea să-l primească în mănăstire, economul de atunci, părintele Chiriac, stătea în faţa stăreţiei şi aştepta. Când cel spovedit ieşea de la părintele Ioanichie, economul îl întreba unde-i este buletinul. Dacă buletinul îl oprea stareţul, era semn că respectivul rămânea ca frate la Sihăstria.

Dacă avea buletinul la el, părintele Chiriac, foarte discret, îi spunea că monahi buni se fac la Mănăstirea Secu şi Neamţ.

Rânduiala aspră pe care a adus-o părintele Ioanichie Moroi din Muntele Athos se păstrează şi astăzi în Sihăstria. Pe lângă cele şapte Laude şi Sfânta Liturghie zilnic, părintele Ioanichie a impus ca în Sihăstria să nu se mănânce carne. Lunea, miercurea şi vinerea, masa era o dată în zi, fără ulei. Marţea şi joia, de două ori, cu ulei, iar sâmbăta şi duminica se dezlega la brânză, ouă şi peşte.

Imediat după intrarea în schit, părintele Cleopa a fost rânduit cu ascultarea la oile mănăstirii, slujire pe care a îndeplinit-o 10 ani de zile. Această ascultare i-a dat posibilitatea părintelui să citească aproape întreaga bibliotecă a Mănăstirii Neamţ. A avut binecuvântarea să-l vadă şi să vorbească cu Sfântul Cuvios Ioan Iacob, în timp ce acesta din urmă era bibliotecar la Mănăstirea Neamţ. Pe când păştea oile în pădure, părintele s-a întâlnit cu episcopul Ioan, refugiat din Kiev, Ucraina, care se adăpostise la Mănăstirea Lainici. De acolo, pentru a nu fi descoperit, a început să pustnicească în munţii din jurul Sihăstriei. Părintele Cleopa a mai întâlnit şi alţi pustnici, care au lăsat o puternică amprentă duhovnicească asupra lui.

Râvna, dragostea pentru Dumnezeu, iubirea pentru viaţa monahală i-au încununat nevoinţa părintelui Cleopa cu virtuţi şi daruri alese.

Deşi mănăstirea, imediat după al Doilea Război Mondial, a trecut prin multe şi grele încercări, jefuită de ruşii care, trecând prin Moldova, au luat până şi ceapa de pe brazdele din grădina mănăstirii, prădată de vestitul tâlhar Baltă, care era cunoscut drept cel mai fioros bandit şi fur al mănăstirilor din judeţul Neamţ, incendiată de acelaşi răufăcător, totuşi, sub egumenia părintelui Cleopa, Sihăstria a rămas în picioare.

Cum a ajuns Cleopa de la oi să conducă obştea mănăstirii

Părintele Cleopa a fost ales stareţ în ciuda opoziţiei multor părinţi din schit. Părintele Ioanichie Moroi, bolnav, a lăsat cu limbă de moarte ca următor lui la egumenia schitului să fie monahul Cleopa de la stână. În timp ce părintele Cleopa tundea oile mănăstirii, părinţii din consiliu au venit să-i spună că este ales egumen. Părintele a dat înapoi spunând: "Nu aţi găsit pe altul mai bun?"

Cu multă smerenie, părintele a primit totuşi să fie stareţ schitului care avea multe chilii arse, biserica distrusă şi monahii, mare parte adăpostiţi în bolniţă, fiindcă totul suferise din cauza incendiului.

Văzând schitul în stare deplorabilă, s-a dus la Mănăstirea Neamţ pentru a cere ajutorul material din partea stareţului de acolo în vederea refacerii clădirilor Sihăstriei. Dar refuzul primit l-a mâhnit mult pe proaspătul egumen. Ieşind din cancelaria Mănăstirii Neamţ, s-a dus la icoana Maicii Domnului şi a plâns acolo, cerând să nu fie părăsit. Iar ajutorul nu a întârziat. Când a plecat de la Neamţ, s-a întâlnit cu un om important din conducerea statului, care, văzându-l pe părintele abătut, i-a oferit o sumă importantă de bani. De la Mănăstirea Neamţ până la Sihăstria, părintele Cleopa a cântat "Apărătoare Doamnă" pentru ca nu cumva să se întâlnească cu tâlharul Baltă.

Cu banii primiţi s-a reuşit refacerea bisericii şi a corpului de chilii. S-a construit Paraclisul "Sfinţii Ioachim şi Ana", iar cu ajutorul credincioşilor apropiaţi sufleteşte Sihăstriei, originari din comuna Rădăşeni, Suceava, au fost ridicate mai multe clădiri.

Venirea părintelui Cleopa pe scaunul stăreţiei a însemnat îmbogăţirea rânduielii de la Sihăstria. Slujbe frumoase, noi preoţi hirotoniţi, predici înălţătoare, introducerea citirii neîncetate a Psaltirii, rânduiala spovedaniei săptămânale a monahilor, toate au făcut ca mănăstirea să fie din ce în ce mai cunoscută şi căutată atât de credincioşi, cât şi de cei dornici să-şi închine viaţa lui Hristos.

Tradiţia primirii pelerinilor a fost un alt lucru nou pentru obştea părintelui Cleopa. Fiindcă mănăstirea era izolată de sat, credincioşii veniţi la Sihăstria erau şi sunt şi acum găzduiţi, oferindu-li-se şi masă, toate gratuit, chiar dacă posibilităţile erau reduse. Povestea părintele Cleopa cum, la început, oamenilor nu li se putea da decât mămăligă cu murături sau compot din poame de pădure, singura hrană existentă în mănăstire.

Prezenţa la toate slujbele din biserică, citirea cărţilor sfinte, ascultarea necondiţionată faţă de stareţ şi duhovnic au rămas regulă de neşters pentru monahii din Sihăstria.

"Dacă mor, să mă îngropi la rădăcina unui fag!"

La puţini ani după ce a fost ales stareţ, părintele Cleopa a fost nevoit să plece, de ascultare, la Mănăstirea Slatina, trimis de patriarhul Justinian. Statul dorea transformarea ei în spital-azil. Părintele Cleopa a mers la Slatina împreună cu 30 de monahi din Sihăstria, dându-i-se sub ascultare mănăstirile din Bucovina. Dar comuniştii nu vedeau cu ochi buni misiunea făcută în zonă de cei trimişi la Slatina. Părintele a fost chemat la Securitate în Fălticeni şi bătut, anchetat pentru a nu mai primi oameni în mănăstire. Chinurile îndurate în nopţile când era torturat şi ţinut cu ochii în lumina puternică a becurilor l-au făcut ca timp de 10 ani să ia calea pustiei. Aici, părintele a întâmpinat greutăţi mari atât de la diavolul care-l tulbura cu vedenii înfricoşătoare, dar şi din cauza lipsei de hrană şi îmbrăcăminte. Era atunci un pădurar care-i ducea o dată pe lună o traistă de cartofi sau sfeclă. Părintele povestea cum număra fiecare cartof ca să-i ajungă timp de o lună.

Stareţul a stat retras în munte şi la cabana unui ţăran din Neamţ. Acesta, atunci când soţia făcea mâncare în casă, punea o cană de apă în plus la ciorbă sau un pumn de mălai în tuciul unde se făcea mămăligă ca să poată lua şi pentru părintele Cleopa fără ştirea familiei.

Când oamenii au urcat la munte ca să strângă fânul, ţăranul l-a luat pe părintele Cleopa, epuizat şi slăbit de post, ca ceilalţi să nu-l descopere pe pustnicul fugar. În timp ce mergeau noaptea prin pădure, părintele se tot oprea, sleit de puteri. La un moment dat, Ioan, căci aşa se numea ţăranul, s-a gândit că stareţul nu mai poate rezista şi o să moară. Nu ştia ce să facă. Să-i spună nevestei? Se temea să nu se scape cu vreo vorbă la vecine. Să-l anunţe pe părintele din sat? Dar dacă afla miliţia? Să-l îngroape singur? Nu putea să facă aşa ceva unui călugăr, unui preot.

Ajungând la un brad răsturnat în pădure, părintele Cleopa, care mergea după ţăran, îl chemă şi-i spuse: "Frate Ioane, dacă mor, să mă îngropi la rădăcina unui fag şi să citeşti catisma a 17-a pentru mine." Omul s-a înspăimântat, dându-şi seama că părintele i-a citit frământările gândului.

Anii au trecut, iar părintele Cleopa, prin mijlocirea patriarhului Justinian, a fost graţiat. S-a întors la Sihăstria în 1965, unde, deşi nu a mai fost dus la Securitate, a rămas în supravegherea ei. Paznicul mănăstirii, care trăieşte şi azi, dă mărturie cum era chestionat de oameni necunoscuţi despre cine a venit la părinţii Cleopa şi Marcu, pe cine au primit ei în chilie…

Cunoscut de călugări şi mireni ca un părinte harismatic

Atunci când la Schitul Rarău slujea părintele Ioil, acesta a transmis părintelui Cleopa că i se întâmplă ceva neobişnuit la slujbă. În timp ce dădea binecuvântarea pentru Sfânta Liturghie, îngerii îi aprindeau lumânările din sfeşnicele aflate pe Sfânta Masă. Auzind cele întâmplate, părintele Cleopa a spus ca Ioil să coboare în vale, la Slatina. Cu multă blândeţe, stareţul i-a spus: "Ştiţi, părinte, a început treaba la vie, la Cotnari. Muncitorii trebuie supravegheaţi de un părinte de la mănăstire. Aşa că ne-am gândit la sfinţia ta să mergi vara asta acolo ca lucrurile să se facă după rânduială." Părintele Ioil, auzind noua ascultare pe care i-o dăduse părintele Cleopa, s-a răzvrătit şi a început să cârtească, spunând că nu-i este respectată preoţia. S-a întrunit consiliul mănăstirii din care făceau parte şi părintele Petroniu Tănase, şi alţi părinţi şi au hotărât: "Ioil fie merge de ascultare la via din Cotnari, fie e oprit de la slujire".

Nemulţumit, părintele Ioil a spus că mai degrabă pleacă în lume. Zis şi făcut. Părintele şi-a lăsat hainele călugăreşti şi a părăsit mănăstirea. Obştea întreagă s-a tulburat de atitudinea tranşantă a părintelui Cleopa, care nu l-a lăsat pe Ioil să se întoarcă la slujire pe Rarău. Dar stareţul a răspuns: "Decât un Ioil mândru, mai degrabă un Ion smerit".

După anii 1989, într-o seară, a venit la părintele Cleopa un bătrân care l-a întrebat: "Mă cunoşti?" "Nu", a spus duhovnicul. Atunci, bătrânul a început să plângă şi a zis: "Eu sunt Ioil de la Rarău, care n-a vrut să facă ascultare şi căruia dracii îi aprindeau lumânările pe Sfânta Masă când începea Sfânta Liturghie".

Părintele Ioil plecase în lume, se făcuse taxator pe tramvai şi toată viaţa umblase chinuit, fără linişte şi aşezare sufletească.

De bunătatea lui, te umileai şi puneai gând de pocăinţă

Părintele a fost şi rămâne un mare duhovnic şi predicator care în vremuri grele a păstrat curată comoara Ortodoxiei şi a transmis-o ucenicilor săi. A stat în faţa credincioşilor şi a mângâiat mii de suflete, ajutându-le să-L cunoască pe Hristos, împodobindu-le cu virtuţi alese. A fost un propovăduitor care a predicat frumuseţea Ortodoxiei, ferm în condamnarea păcatului şi a patimilor. Deşi era aspru în predică, la Taina Spovedaniei se purta cu multă milă şi dragoste, încât de bunătatea lui, te umileai şi puneai gândul de pocăinţă şi de început bun.

A primit pe toţi cu multă dragoste, chiar dacă spre bătrâneţe neputinţele trupului lui s-au înmulţit. Cu o seară înainte de a muri a primit credincioşi, i-a binecuvântat, le-a dat sfaturi, iar în dimineaţa zilei de 2 decembrie 1998, la ora 2:20, părintele Cleopa şi-a dat obştescul sfârşit după o viaţă de slujire lui Hristos şi mănăstirii pe care a îndrăgit-o atât de mult.

Sfinţenia părintelui Cleopa a fost recunoscută încă din viaţă. Cine l-a cunoscut a rămas impresionat de prezenţa sa. Cărţile scrise de el tratează multe probleme de liturgică, dogmatică, îndrumări misionare, fiind până astăzi repere importante în păstrarea autentică a învăţăturii de credinţă.

Slujba din avion

În 1977, părintele Cleopa a plecat la Ierusalim în pelerinaj cu un grup mai numeros de călugări şi de maici. În avionul care se îndrepta spre Tel Aviv, monahii români şi-au exprimat dorinţa de a săvârşi Acatistul Acoperământului Maicii Domnului. Au vorbit cu însoţitoarea de bord, iar aceasta a cerut un răgaz pentru a comunica aceasta comandantului aeronavei. Mirat că un părinte a cerut permisiunea de a face o slujbă în timpul zborului, comandantul a stat puţin pe gânduri, după care a zis: "Da. Slujba se poate face". Şi a comutat sunetul pe interior ca să poată auzi în cabină ce se petrece în avion. Nu voia să aibă probleme cu autorităţile de la Bucureşti la întoarcere. Părintele Cleopa a început să citească Acatistul Acoperământului Maicii Domnului, iar călugării şi maicile din avion au dat răspunsurile la icoasele şi condacele acatistului.

Tot echipajul aeronavei a fost profund impresionat de ce s-a petrecut în timpul acelei curse. Regulamentul de zbor spune că, la sfârşitul oricărei curse, comandantul trebuie să părăsească ultimul avionul. De data aceasta, protocolul a fost încălcat. Când a ajuns la Tel Aviv, comandantul a coborât primul din avion şi a rugat stewardesa să-i indice pe călugărul care făcuse slujba. A ţinut să-l cunoască personal pe părintele Cleopa, iar la primul concediu, comandatul, de loc din părţile Bacăului, împreună cu întreaga familie, a poposit la Sihăstria. Aici s-a spovedit la părintele şi i-a mărturisit că slujba din avion i-a luminat şi deschis sufletul spre Dumnezeu.