Apologia învăţăturii despre Maica Domnului

Deseori, Sfinţii Părinţi au fost nevoiţi să suporte criticile creştinilor mai puţin înduhovniciţi cu privire la anumite opinii îndrăzneţe, dar adevărate. Este şi cazul Cuviosului Nicodim Aghioritul, care a fost nevoit să scrie mai multe epistole de apărare în privinţa ortodoxiei operelor sale.

Unul dintre aceste evenimente s-a consumat în jurul anului 1801, pe când se afla la Viena. Cuviosul Nicodim Aghioritul fusese criticat cu privire la unele afirmaţii despre persoana Maicii Domnului pe care le enunţase în scrierea sa intitulată Războiul nevăzut.

Conţinutul criticilor şi definiţia teologumenelor

Încă din debutul Apologiei sale, Cuviosul Nicodim Aghioritul rezumă poziţia critică a adversarilor săi. A făcut acest lucru pentru a putea să sistematizeze cu uşurinţă argumentele necesare pentru apărarea propriei opinii. Astfel, el notează: "Fiindcă oarecare învăţaţi care se îndeletnicesc îndeosebi cu sfânta teologie citind însemnarea pe care o am despre Doamna noastră de-Dumnezeu-Născătoarea în cartea recent tipărită a Războiului nevăzut sunt nedumeriţi de: 1) cum am zis că dacă, presupunând ipotetic că toţi oamenii şi celelalte creaturi ar fi devenit rele, singură Doamna de-Dumnezeu-Născătoare ar fi fost de-ajuns să mulţumească pe Dumnezeu? şi 2) cum am zis că toată lumea inteligibilă şi sensibilă şspirituală şi materialăţ s-a făcut pentru acest scop, adică pentru Doamna de-Dumnezeu-Născătoarea, şi iarăşi, Doamna de-Dumnezeu-Născătoarea s-a făcut pentru Domnul nostru Iisus Hristos? fiindcă, zic, unii sunt nedumeriţi despre acestea, dau aici un răspuns şşi o apărare - apologoumaiţ pe scurt spre soluţionarea nedumeririlor şaporiilorţ lor" (Sfântul Nicodim Aghioritul, Apologie pentru însemnarea pusă în cartea Războiul nevăzut despre Doamna noastră de-Dumnezeu-Născătoarea, în: Elia Citterio, "Nicodim Aghioritul: personalitatea-opera-învăţătura ascetică şi mistică", trad. diac. Ioan I. Ică jr, Editura Deisis, Sibiu, 2001, p. 444). Desigur, nu ne închipuim că Sfântul Nicodim Aghioritul ar fi putut să emită asemenea păreri fără o acoperire patristică susţinută. Este tot atât de adevărat că temele în discuţie nu reprezentau dogme în adevăratul sens al cuvântului, ci doar teologumene. Aceste teologumene reprezintă diverse ipoteze teologice susţinute de unii Sfinţi Părinţi, dar care nu au fost ratificate şi recunoscute drept adevăruri absolute de Sinoadele Ecumenice. De aceea, cei care le acceptă nu pot fi condamnaţi, dar nici cei care le resping. Pentru a oferi un alt exemplu, ceva mai celebru, de teologumenă, ne putem referi la vămile văzduhului. Această opinie se întâlneşte în câteva scrieri ale Sfinţilor Părinţi, dar nu a fost recunoscută drept realitate absolută de Biserică.

Bunătatea unui om salvează scopul creaţiei

În apărarea privitoare la prima critică, Nicodim Aghioritul aduce în discuţie un text al Sfântului Grigorie Palama care precizează următoarele: "Căci chiar şi dacă numai unul avea să se facă bun, nu era drept ca astfel creaţia să fie abandonată" (Sfântul Grigorie Palama apud Apologie..., p. 445). Pornind de la acest argument, Cuviosul Nicodim declară: "Acum, dacă creaţia şi numai a unuia singur dintre cei ce se întâmplă să se mântuiască pur şi simplu ar fi fost preferată de Bunul Dumnezeu creaţiei tuturor celorlalţi îngeri şi oameni care s-au făcut răi şi au pierit, precum zice Sfântul acesta, ceea ce e acelaşi lucru cu a spune: dacă şi numai unul singur dintre cei ce se mântuiesc pur şi simplu ar fi fost de-ajuns să-L mulţumească pe Dumnezeu decât toţi ceilalţi care vor pieri, cu cât mai mult şi incomparabil mai mult nu ar fi fost de-ajuns să-L mulţumească pe Dumnezeu singură Doamna noastră de-Dumnezeu-Născătoarea, care prin sfinţenia ei incomparabilă e în chip incomparabil mai presus decât toţi îngerii şi oamenii care se mântuiesc, şi decât toţi îngerii şi oamenii care vor pieri în ipoteză" (Apologie, p. 445). Dacă toţi oamenii şi lumea s-ar fi depărtat de Dumnezeu şi ar fi căzut în răutate, iar o singură persoană ar fi rămas bună, atunci scopul creaţiei nu ar fi fost ratat. Prin urmare, apariţia Maicii Domnului este cu atât mai mult o dovadă a bunătăţii lumii şi oamenilor creaţi de Dumnezeu. Dacă doar ea ar fi rămas singura persoană bună din toată creaţia, atunci ar fi fost suficient pentru a arăta că Dumnezeu nu a dat greş atunci când a decis să aducă lumea la fiinţă. Un alt argument în privinţa aceasta este unul legislativ. "Dacă Doamna de-Dumnezeu-Născătoarea ar fi fost privită în starea aceea în care a avut în pântecul ei, neştiind de bărbat, pe Fiul lui Dumnezeu, potrivit căreia, cum socotesc unele dintre legile civile, fătul şto embryonţ se socoteşte parte naturală a mamei (...) şi dacă acest lucru e de-ajuns pentru celelalte legi civile; deci zic, dacă Doamna de-Dumnezeu-Născătoarea e privită în această stare, nu numai că era în stare să mulţumească pe Dumnezeu pentru toate creaturile actuale, ci şi pentru toate celelalte care au fost create de Dumnezeu numai în potenţă, nu şi în act, pentru că în starea aceasta purta în ea şi întrupat din ea pe Cuvântul infinit puternic al lui Dumnezeu, Care poate crea lumi infinite" (Apologie, p. 445). Întruparea Cuvântului lui Dumnezeu în pântecele Fecioarei Maria o transformă în cea mai importantă persoană care a existat vreodată printre oameni, după Fiul ei. Ea reprezintă o cunună a creaţiei. Ea este cea mai curată fiinţă umană şi de aceea Nicodim Aghioritul are dreptate să spună că L-a mulţumit pe Dumnezeu cât pentru întreaga creaţie. Totuşi, Cuviosul Nicodim dă dovadă de smerenie atunci când recunoaşte că aceasta este doar o ipoteză teologică (teologumenă) aşa cum am afirmat în debutul acestui material. "Iar la urmă răspund că acelea pe care le-am spus în nota aceea le-am precizat nu în mod enunţiativ şi dogmatic, ci probabil şi ipotetic" (Apologie, p. 445)

Iconomia Fiului în trup

Faptul că toate s-au făcut pentru Maica Domnului poate părea o concluzie forţată, dar numai dacă o separăm de momentul Întrupării Fiului lui Dumnezeu. Astfel, este cât se poate de clar că toată creaţia după căderea în păcat avea nevoie pentru a fi restaurată de Întruparea Cuvântului. Însă, Sfântul Nicodim este de părere că El S-ar fi întrupat şi dacă Adam nu ar fi păcătuit. Întruparea era hotărâtă înainte de crearea lumii. Prin urmare, şi Maica Domnului, fiind o persoană necesară pentru realizarea Întrupării Mântuitorului, devine o ţintă a lumii întregi. Toate s-au făcut pentru ca ea să poată accepta ca Dumnezeu să ia trup prin ea. "La punctul 2) răspund că nu numai toată lumea inteligibilă şi sensibilă s-a făcut pentru acest scop, adică pentru Doamna de-Dumnezeu-Născătoarea, iar Doamna de-Dumnezeu-Născătoarea s-a făcut pentru Domnul nostru Iisus Hristos. (...) Nu răspund zicând numai aceasta, ci pe lângă acestea, spun că toată lumea inteligibilă şi sensibilă a fost precunoscută şi prehotărâtă din veac pentru acest scop. De unde se vede aceasta? Din cele ce se vor spune în continuare. Fiindcă dumnezeieştile Scripturi dau mărturie că taina Iconomiei în trup a lui Dumnezeu Cuvântul e începutul tuturor căilor Domnului, că ea este mai întâi decât toate creaturile şi că a fost prehotărâtă înaintea prehotărârii tuturor celor mântuiţi" (Apologie, pp. 445-446)

Încheierea Apologiei este smerită, dar directă. Cuviosul Nicodim nu dorea să apară discuţii inutile în acest sens. De aceea se numeşte pe sine drept un simplu cerşetor al opiniilor Sfinţilor Părinţi şi îi roagă pe cei care doresc în continuare să îl critice să nu îi cruţe nici pe Sfinţii Părinţi care afirmă aceleaşi lucruri. De vreme ce el poate fi atacat, înseamnă că adversarii săi se îndreaptă ameninţători şi asupra Tradiţiei Bisericii Ortodoxe, un lucru care trebuie evitat dacă doresc să mai facă parte din trupul lui Hristos. "Aceste puţine lucruri sunt destul, socot, ca răspuns judecătorilor şi cititorilor pricepuţi ai însemnării mele mai sus-zise despre Doamna de-Dumnezeu-Născătoarea, pe care îi rog să nu mă defaime fără rost; căci n-am scris aceasta acolo după părerea şi opinia mea proprie, ci urmând opiniei teologilor sus-zişi. Iar dacă unii mişcaţi de împătimire (care mă rog să nu fie) mă acuză, să-i acuze mai degrabă pe de-Dumnezeu-purtătorul Maxim şMărturisitorulţ, pe Grigorie Palama al Tesalonicului, pe marele Andrei Cretanul şi pe ceilalţi, de la care am primit ca un cerşetor această opinie" (Apologie, pp. 453-454).