Rugăciunile împlinite

Origen, Despre rugăciune, XIII, 1-2, în Părinți și Scriitori Bise­ricești (2022), vol. 21, pp. 79-80

„Așa cum au fost ascultate rugăciunile Mântuitorului și ale drepților Legii vechi, așa vor fi ascultate și rugăciunile noastre. Dacă până și Iisus Se roagă, și nu Se roagă în zadar, întrucât prin rugăciune a dobândit lucrurile pe care le-a cerut, iar fără rugăciune poate nu le-ar fi obținut, atunci cine dintre noi poate nesocoti rugăciunea? Căci Marcu spune: Iar a doua zi foarte de dimineață, sculându-Se, a ieșit și S-a dus într-un loc pustiu și Se ruga acolo (Marcu 1, 35); iar Luca: Și s-a întâmplat că, fiind Iisus într-un loc și rugându-Se, când a încetat, unul dintre ucenicii Lui I-a spus: [...] (Luca 11, 1). Și în alt loc: Și a petrecut noaptea în rugăciune către Dumnezeu (Luca 6, 12). Ioan însă descrie rugăciunea Sa cu vorbele: Astfel a vorbit Iisus și, ridicându-Și ochii spre cer, a spus: «Părinte, venit-a ceasul! Slăvește pe Fiul Tău, pentru ca și Fiul să Te slăvească» (Ioan 17, 1). Și tot la el găsim cuvintele: Știam însă că întotdeauna Mă asculți (Ioan 11, 42), cuvinte rostite de Domnul, care au sensul că întotdeauna va fi ascultat cel ce se roagă mereu. Dar ce nevoie este să facem lista celor care, prin faptul că s-au rugat cum trebuie, au obținut lucruri atât de mari de la Dumnezeu, câtă vreme fiecare poate culege din Sfânta Scriptură multe asemenea exemple? Într-adevăr, Ana s-a învrednicit să-l nască pe Samuel, care stă pe aceeași treaptă cu Moise, fiindcă, deși era stearpă, s-a rugat la Domnul cu credință (I Regi 1, 9). Iezechia, când era încă lipsit de copii, aflând de la Isaia că va muri, s-a rugat și a fost primit în genealogia Mântuitorului (IV Regi 20, 1). În urma unei porunci a vicleanului Aman, poporul Israel urma să fie nimicit (Estera 3, 7), însă rugăciunea unită cu post a lui Mardoheu și a Esterei a fost ascultată (Estera 4, 1) și poporului i s-a adăugat la sărbătorile lui Moise ziua de bucurie a lui Mardoheu. Dar și Iudita, înălțând o sfântă rugăciune, l-a învins cu ajutorul lui Dumnezeu pe Olofern și o singură femeie a evreilor a făcut de rușine casa lui Nabucodonosor (Iudita 14, 18). Iar Anania, Azaria și Misail s-au făcut vrednici să fie ascultați, primind un vânt răcoritor (Daniel 3, 50), care a împiedicat să acționeze flacăra focului.” 

Sfântul Ioan Casian, Convorbiri duhovniceşti, Partea I, Întâia convorbire cu părintele Isaac, Cap. XXXII, Cap. XXXIII, Cap. XXXIV, 1-4, în Părinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 57, pp. 471-472

„Când nu ne-a întrerupt din rugăciune nici o ezitare şi nici vreo deznădejde nu ne-a slobozit încrederea, ci am simțit din însăşi revărsarea rugăciunii că am dobândit ceea ce cerem, să fim si­guri că rugăciunile noastre au fost bine primite de Dumnezeu. Atât va merita să fie auzit şi să obțină cineva, cât va crede că poate fi văzut de Dumnezeu sau că Dumnezeu îi poate da. Domnul nu-şi tăgăduieşte aceste cuvinte: «Când vă rugați, să credeți că veți primi ceea ce cereți şi vi se va da vouă». Ghermanus: Credem că izvo­răş­te dintr-o inimă curată nădejdea că rugăciunile noastre vor fi auzite. Dar noi, a căror inimă este încă înțepată de spinul păcatelor, pe baza căror merite vom putea avea această încredere că vom fi auziți? Isaac: Mărturiile evanghelice şi profetice ne spun că există diferite căi de a fi auzite rugăciunile noastre, determinate de diferitele stări ale sufletului. Va fi auzită rugăciu­nea care porneşte din două inimi unite, precum o dovedesc înseşi cuvintele Domnului: «Dacă doi dintre voi se vor uni pe pământ pentru tot ceea ce vor cere, li se va da lor de către Tatăl Meu care este în ceruri». Ai şi o altă dovadă de împlinirea rugăciunii, asemă­nată cu un grăunte de muştar: «Dacă veți avea credință cât un grăunte de muştar, veți spune acestui munte: mută-te de aici şi se va muta şi nimic nu vă va fi vouă cu neputință». Este auzită, de asemenea, rugăciunea stator­nică pe care cuvântul Domnului, pentru stăruința ei, a numit-o îndrăzneală: «Acum zic vouă, că dacă nu pentru prietenie, măcar pentru îndrăzneala lui se va ridica şi-i va da cât va avea nevoie». O asemenea roadă o dă şi mila: «Închide mila ta în inima săra­cului, şi ea însăşi se va ruga pentru tine în timpul deznădejdii». Tot o astfel de dovadă o dau şi îndrep­tarea vieții, şi milostenia: «Sfărâ­mă lanțurile neevlaviei, lasă jos greutatea care te apasă». După câteva cuvinte, prin care este mus­tra­tă nevrednicia unui post prea aspru, se spune: «Atunci vei chema şi Domnul te va auzi şi va zice: iată, aici sunt». Uneori, prea multele dureri fac să fie auzite cuvintele, precum se spune: «În durerea mea strigam către Domnul şi m-a auzit», sau: «Nu-l prigoniți pe cel străin, că, dacă va striga către Mine, îl voi auzi, fiindcă milos sunt». Vedeți, aşadar, în câte moduri se obține harul împlinirii rugăciunii; de aceea nimeni să nu-şi piardă nădejdea că va dobândi cele mântuitoare şi veşnice. Privind nenorocirile noastre, putem spune că suntem lipsiți de toate virtuțile pe care le-am amintit, (...) dar oare nu putem să avem măcar îndrăzneală? Şi de aceea, lăsând la o parte orice ezitare şi neîncredere, să stăruim în rugă­ciuni, fiind siguri că prin ele vom obține de la Dumnezeu tot ce cerem.” 

(Cuvânt patristic, pr. Narcis Stupcanu)