Pe toate le-a creat Dumnezeu pentru noi

Sfântul Petru Damaschinul, Învățături duhovnicești, Toate le-a făcut Dumnezeu spre folosul nostru, în Filocalia (2001), vol. 5, pp. 141-142

„Fiindcă toate cele ce sunt le-a făcut Dumnezeu spre folosul nostru. Îngerii ne păzesc și ne învață, iar dracii ne ispitesc spre a ne smeri și a alerga la Dumnezeu. Prin ei, așadar, ne izbăvim de înălțare și de nepăsare, de frica ispitelor. Sau, iarăși, prin cele plăcute ale lumii, prin sănătate, bunăstare, tărie, odihnă, bucurie, lumină, cunoștință, bogăție, sporirea în toate, starea de pace, bucuria de cinste, stăpânirea, belșug și prin toate cele socotite bune în viața aceasta, suntem ridicați la mulțumire și la recu­noștință față de Făcătorul de bine, ca la iubirea Lui și la facerea, după putință, a binelui, având ca datorie firească să răsplătim darurile, prin facerea de bine. Iar prin cele socotite neplăcute, prin boală, greutăți, osteneală, neputință, întristarea fără de voie, întuneric, neștiință, sărăcie, neizbândă în toate, frică, păgubire, necinste, durere, lipsă, și prin toate cele potrivnice celor spuse înainte, venim la răbdare, smerenie și bună nădejde în veacul viitor. Dar nu numai atât, ci și în veacul de acum ni se fac pricină de mari mângâieri. Deci, toate ni le-a rânduit Dumnezeu bune, în chip minunat, pentru bunătatea Sa negrăită. Cel ce vrea să cunoască acestea și să le aibă cum trebuie, să se nevoiască spre dobândirea virtuților, ca toate cele spuse să le primească cu mulțumire, atât cele bune, cât și cele ce par potrivnice, și în toate să se afle netulburat. Și nu numai în acestea, dar și când îl momesc dracii cu vreun gând de mândrie, ca să-l înalțe, să-și aducă aminte de lucrurile de rușine, vorbite de el mai înainte, și va surpa acest gând, și va veni la smerenie. Iar când, iarăși, îl momesc cu ceva de rușine, aducându-și aminte de acel gând de mândrie, să-l înlăture. Deci, să le înlăture unul prin altul, cu ajutorul harului, prin aducere-aminte, ca să nu vină niciodată nici la descurajare pentru cele de rușine, nici la nebunie pentru părerea de sine. Ci, când îi vor înălța vrăjmașii mintea, să fugă la smerenie...” 

Sfântul Vasile cel Mare, Omilii la Psalmi, Omilie la Psalmul XXXII, IV, în Părinți și Scriitori Bisericești (2011), vol. 4, pp. 455-456

„Prin Cuvântul Domnului cerurile s-au întărit și prin Duhul gurii Lui toată puterea lor (Psalmi 32, 6). (...) Nici Cuvântul să nu fie socotit ca fiind acea vorbire comună, alcătuită din substantive și verbe, nici Duhul să nu fie considerat un suflu împrăștiat în aer, ci Cuvântul este Cuvântul Care dintru început este la Dumnezeu (Ioan 1, 2), iar Duhul este Duhul Cel Sfânt, Care a primit în chip propriu această numire. Așadar, după cum Cuvântul Cel creator a întărit cerul, tot așa Duhul Cel din Dumnezeu, Care de la Tatăl purcede (Ioan 15, 26) - adică Cel din gura Lui, ca să nu socotești că Duhul este ceva dintre cele din afară și dintre creaturi, ci să crezi că-Și are ipostasul din Dumnezeu -, a cuprins în El toate puterile. Astfel, prin Duhul s-a întărit toată puterea cerească, adică tot ce este viguros, statornic și sigur în sfințenie și în toată virtutea cuvenită puterilor celor sfinte, care își au ajutorul de la Duhul Sfânt. În acest psalm este scris: Duhul gurii Lui, în altă parte este spus: Cuvântul gurii Lui, ca să se înțe­leagă că Mântuitorul și Duhul Cel Sfânt al Lui sunt din Tatăl. Așadar, pentru că Mântuitorul este Cuvântul Domnului, iar Duhul Cel Sfânt, Duhul gurii Lui, și pentru că și Unul, și Altul au conlucrat la zidirea cerurilor și a puterilor din ele, de aceea s-a spus: Prin Cuvântul Domnului cerurile s-au întărit și prin Duhul gurii Lui toată puterea lor (Psalmi 32, 6). Căci nimic nu se sfințește decât prin prezența Duhului. Desigur, aducerea îngerilor la existență a făcut-o Cuvântul, Creatorul tuturor; dar sfințenia din ei a adus-o Duhul Cel Sfânt. Căci îngerii n-au fost creați mai întâi prunci și apoi, prin exercițiu, s-au desăvârșit puțin câte puțin și așa au ajuns vrednici de primirea Duhului, ci de la cea dintâi facere a lor și, ca să spunem așa, de la plămădirea ființei lor, au avut așezată în ei sfințenia. De aceea sunt și greu de întors spre răutate: au fost dintru început pătrunși de sfințenie, ca de o vopsea anume, și au avut prin darul Sfântului Duh statornicia în virtute.” 

(Cuvânt patristic, pr. Narcis Stupcanu)