Cum să luptăm cu slava deșartă

Viața Sfântului Macarie Egipteanul - Epistola Sfântului Macarie Egipteanul, în Părinți și Scriitori Bisericești (1992), vol. 34, pp. 75-76

„Să nu ne înfumurăm cu darurile Domnului, atunci când să­vârșim virtutea, nici să nu cugetăm lucruri mari despre noi, îna­inte de a ajunge la locurile sperate; un astfel de cuget ne slăbește avântul, face fără folos osteneala noastră și ne face nedemni de harul care ni s-a dat. Se cuvine să fim smeriți și mereu să ne temem ca nu cumva să ne aflăm departe de cele promise și de iubirea desăvârșită a lui Hristos. Cel îndrăgostit de acestea, cel ce privește la promisiunea cea de sus, nu se oprește la post, la priveghere și la cele asemenea lor, ci, plin fiind de dor divin și privind neîncetat către Cel ce-l cheamă, socotește puțin lucru luptele și în orice lucru se nevoiește, numai să dobândească promisiunea; până la sfârșitul acestei vieți se luptă să adauge ostenelilor (noi) osteneli, virtu­ților (noi) virtuți, să devină (vas) cinstit al lui Dumnezeu, prin fapte, având mereu conștiința că nu este vrednic pentru Dumnezeu. Acest fapt este cea mai mare reușită a filosofiei: fiind mare prin fapte, să te smerești cu inima și să te dis­prețuiești, să îndepărtezi de la tine mândria și să ai frică de Dumnezeu, să dobân­dești promisiunea nu ca și când ai obține-o prin fapte, ci prin credință. Că atât de mari fiind darurile, nu există osteneli care să le răsplătească. Răsplata lor nu stă în osteneli, ci în credință și nădejde. Iar esența credinței este sărăcia cu duhul și iubirea nemăsurată către Dumnezeu.”

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, omilia XXIII, III, în Părinți și Scriitori Bisericești (1987), vol. 21, p. 276

„Ce folos are omul să fie admirat și lăudat de toată lumea, dar osândit în ziua cea înfricoșătoare de dreptul Judecător și Creatorul universului?” 

(Cuvânt patristic, pr. Narcis Stupcanu)