Cum va fi învierea noastră

Sfântul Ioan Gură de Aur, Predici la sărbători împărătești și Cuvântări de laudă la sfinți, în Părinți și Scriitori Bisericești (2015), vol. 14, p. 153

„Uită-te și aici cum folosește Pavel cuvintele și cum, prin aceste cuvinte, scoate la iveală puterea gândurilor lui. N-a numit fără rost trupul cort, l-a numit așa pentru a ne arăta că viața aceasta de aici e trecătoare, că se va schimba în una mai bună. Cu alte cuvinte, Pavel spune cam așa: Pentru ce suspini și lăcrimezi, iubite, că ești bătut, că ești prigonit, că ești aruncat în închisoare? Pentru ce te tânguiești din pricina acestor chinuri vremelnice, când tot o să ți se desfacă odată tot trupul? Dar, mai bine spus, nu desfacerea trupului, ci desfacerea stricăciunii din trup. Deci, ca să se arate că nu trebuie să ne întristăm din pricina acestor chinuri vremelnice, ci, dimpotrivă, să ne bucurăm de ele, ne spune că trebuie să dorim pieirea cea totală și ultimă, adică desfacerea prin moarte. Și iarăși spune: Căci în acest cort suspinăm, dorind să ne îmbrăcăm, pe deasupra, cu locuința noastră cea din cer (II Corinteni 5, 2). Prin aceste două cuvinte - locuința cortului sau cort numește trupul; sau prin locuința cortului numește casele în care locuim, orașele, chip al vieții de aici. Și Pavel n-a spus: Știu, ci: Știm, pentru a cuprinde prin acest cuvânt și cugetul ascultătorilor lui. Nu vă vorbesc, le spune Pavel, despre lucruri îndoielnice, nici despre lucruri necunoscute vouă, ci despre lucruri în care și credeți, căci credeți în Învierea Domnului. Din pricina aceasta numim «corturi» trupurile răposaților. Uită-te acum că folosește cuvântul în înțelesul lui propriu. N-a spus: A pierit, a dispărut, ci: S-a desfăcut, ca să arate că trupul se desface pentru a învia mai strălucitor, mai luminos. Apoi, după cum atunci când a vorbit de osteneli și de răsplată a făcut comparație între ele întemeiat pe calitatea lor, pe cantitatea lor și pe durata lor în timp, tot astfel face și acum. Numește trupul care cade cort, iar pe cel ce va învia, locuință; și nu numai locuință, ci locuință veșnică; și nu numai veșnică, ci și cerească. Arată deci superioritatea acestei locuințe întemeiat și pe durata de timp și pe locul unde se află locuința. Una este pământească, cealaltă cerească; una este vremelnică, cealaltă veșnică. (...) la înviere, același trup ne va fi și trup, și locuință.” 

Sfântul Iustin Martirul și Filozoful, Apologia Întâi în favoarea creștinilor, XVIII-XIX, în Părinți și Scriitori Bisericești (1980), vol. 2, pp. 50-51

„Așteptăm ca morții, care au fost îngropați în pământ, să-și reia din nou trupurile lor, socotind că nimic nu este cu neputință la Dumnezeu. (...) În același chip, deci, pentru că voi nu ați văzut încă pe nimeni înviat, voi nu credeți în înviere. Dar, după cum la început nu ați crezut că este cu putință ca dintr-o mică picătură să fiți așa cum sunteți și totuși vedeți că ați devenit, socotiți că tot în același chip trupurile omenești, desfăcându-se și împrăștiindu-se în pământ întocmai ca niște semințe, la timpul cuvenit, prin porunca lui Dumnezeu, nu este cu neputință să învieze și să se îmbrace în nestricăciune (I Corinteni 15, 53). Despre ce putere vrednică de Dumnezeu vorbesc aceia care spun că fiecare lucru trebuie să se întoarcă la acelea din care a luat ființă și că împotriva acestui fapt nimeni altcineva, nici chiar Dumnezeu, nu poate să facă nimic, noi nu putem spune. Dar observăm că ei nu ar fi crezut că este cu putință să devină vreodată așa nici ei și nici lumea întreagă și din care văd că s-au făcut toate. Și este mai bine a crede cele ce depășesc natura noastră și puterea omenească, decât a rămâne necredincioși ca alții, deoarece și Învățătorul nostru, ­Iisus Hristos, știm că a zis: Cele cu neputință la oameni sunt cu putință la Dumnezeu (Luca 18, 27).” 

(Cuvânt patristic, Pr. Narcis Stupcanu)