Există noi martiri?

Odată cu cucerirea Constantinopolului, a existat o perioadă dificilă pentru toate ţările în care era majoritară credinţa ortodoxă. Textele patristice erau destul de rare, iar distrugerea a numeroase mânăstiri şi convertirea forţată la Islam dictată de autorităţile otomane au afectat în egală măsură răspândirea vieţii duhovniceşti la un nivel înalt.

Începând cu secolul al XVIII-lea însă, lucrurile au început să fie mai echilibrate, odată cu apariţia a doi importanţi părinţi: Paisie Velicikovski şi Nicodim Aghioritul. Introducerea pe care cel din urmă a notat-o la Noul Martirologiu, publicat în 1799 la Veneţia, evidenţiază condiţiile necesare pentru a fi martir şi suferinţele la care fuseseră supuşi numeroşi creştini sub dominaţia otomană.

O existenţă cărturărească

Cuviosul Nicodim s-a născut în 1749 în oraşul Naxos. A fost încă din tinereţe pasionat de două lucruri: cititul şi mersul la biserică. De altfel, la 21 de ani este numit secretar al episcopului Antim de Naxos. Începând cu anul 1775 decide să urmeze viaţa monahală la Muntele Athos. Din 1777 datează prima sa implicare în editarea unor opere patristice împreună cu mitropolitul Macarie al Corintului. Cuviosul Nicodim a reuşit, cu timpul, să editeze mai multe texte patristice uitate în cursul vieţii sale, devenind unul dintre cei mai cunoscuţi traducători şi scriitori duhovniceşti ai Bisericii Ortodoxe. A trecut la cele veşnice pe data de 14 iulie 1809. Unul dintre momentele importante ale vieţii sale l-a constituit decizia de a-l vizita pe Cuviosul Paisie Velicikovski, dar, datorită unei furtuni, Nicodim a fost împiedicat să ajungă în Ţara Românească. El a privit acest fenomen al naturii drept un semn divin, şi poate că aşa a şi fost. Este clar că lipsa comunicării dintre cei doi traducători de opere patristice nu a dus la dispariţia rezultatelor importante din viaţa lor.

Cele cinci motive pentru existenţa noilor martiri

"Iar dacă unii întreabă din ce pricini a binevoit Dumnezeu să fie aceşti noi martiri în vremurile de acum, răspund că din cinci pricini: ca să fie o înnoire a întregii credinţe ortodoxe; ca aceia de alte credinţe să rămână fără cuvânt de apărare în ziua Judecăţii: ca să fie o slavă şi o laudă a Bisericii Ortodoxe şi o mustrare şi o ruşine a heterodocşilor; ca să fie exemplu de răbdare pentru toţi creştinii ortodocşi care sunt tiranizaţi sub greul jug al robiei şi ca să fie îndrăzneală şi îndemn spre a-i imita cu fapta în sfârşitul lor martiric toţi creştinii care sunt siliţi după împrejurări la martiriu şi îndeosebi şi mai cu seamă câţi au ajuns să renege credinţa ortodoxă" (Elia Citterio, Nicodim Aghioritul, trad. diac. Ioan I. Ică jr., Editura Deisis, Sibiu, 2001, p. 400). Toate cele cinci motive alese de Cuviosul Nicodim sunt explicate în continuare. Astfel, în privinţa primului motiv, explicaţia oferită este aceea că lucrurile vechi sunt lesne uitate. De aceea, majoritatea creştinilor riscă să îşi piardă credinţa citind doar actele martirice ale unor oameni care au mărturisit cu mult timp înainte credinţa corectă. Noii martiri oferă exemplele cele mai credibile, tocmai pentru că acestea sunt de dată recentă. Conştiinţa celor slabi se întăreşte prin curajul altora pe care îl pot observa pe viu. De altfel, Cuviosul Nicodim subliniază: "Creştinii de azi nu se mai îndoiesc de aceia; fiindcă martiriile acelea pe care le-au auzit numai cu auzul că le-au răbdat martirii din vechime, văd acum cu înşişi ochii lor că le suferă acum şi aceşti noi martiri ai lui Hristos; iar potrivit proverbului, ochii sunt mai vrednici de crezare decât auzul. Şi ce spun că văd numai? Mulţi dintre creştinii de acum au avut prieteni pe când erau încă în viaţă pe mulţi dintre martirii recenţi şi au mâncat şi au băut adeseori cu ei" (p. 401).

Mustrarea păgânilor

Următoarele două motive pentru existenţa martirilor sunt concentrate direct asupra separării acestora de păgâni. În primul rând, mărturia martirilor nu se propagă doar asupra celorlalţi creştini care sunt încurajaţi astfel să nu se teamă de moarte, ci reprezintă, de asemenea, o propovăduire a credinţei printre păgâni. De asemenea, noii martiri critică prin însăşi mărturisirea lor părerea falsă că Biserica Ortodoxă nu mai are martiri de sute ani. "Deci să se ruşineze cu ruşine veşnică şi să se tulbure văzând acum prin cartea de faţă Biserica Ortodoxă înflorită şi înmulţită nu de unul, doi sau trei martiri, ci de o mulţime de noi martiri (căci pe ceilalţi cuvioşi şi sfinţi, care au strălucit în diverse vremuri şi locuri în Biserica Ortodoxă în timpurile din urmă, îi trecem sub tăcere, pentru că nu ţine de scopul nostru de faţă), care nu sunt mai prejos decât martirii din vechime nici în ce priveşte îndrăzneala faţă de tirani, nici în mărturisirea credinţei, nici în martiriu, nici în semne şi minuni, ci rivalizează cu aceia în toate" (p. 403). Este cât se poate de clar că nu se poate face o diferenţă esenţială între martirii primelor veacuri şi martirii existenţi în perioada Cuviosului Nicodim sau în timpurile moderne. Toţi au mărturisit credinţa dreaptă şi toţi şi-au dat viaţa pentru ea.

Reprimirea celor care s-au lepădat

Ultimele două motive pentru care există noi martiri sunt referitoare la ceilalţi creştini care sunt martori sau care au abjurat credinţa ortodoxă. Exemplul de curaj pe care îl oferă martirii îi întăreşte în credinţă chiar şi pe cei care s-au lepădat. De altfel, Cuviosul Nicodim propune câteva etape de pocăinţă pentru cei care au îmbrăţişat o altă credinţă din cauza chinurilor. În primul rând aceştia trebuie să se spovedească şi să primescă din nou ungerea cu Sfântul şi Marele Mir. După aceea, este necesar un timp de rugăciune şi pocăinţă urmat de împărtăşirea cu Sfintele Taine. În cele din urmă, persoana care s-a lepădat trebuie să se pregătească să accepte martiriul. "După toate acestea trebuie să vă sculaţi şi să mergeţi în locul unde aţi tăgăduit mai înainte pe Hristos şi acolo să tăgăduiţi religia aceea pe care aţi primit-o şi să mărturisiţi credinţa în Hristos, iar în mărturisirea aceasta să vă vărsaţi sângele şi să muriţi. Aşa am făcut noi şi cu harul lui Dumnezeu am biruit. Aşa să faceţi şi voi ca să biruiţi" (p. 412). Nu este surprinzător că Sfântul Nicodim oferă drept alternativă de pocăinţă, după lepădarea de la dreapta credinţă, acceptarea martiriului. Acest lucru este necesar pentru a repara greşeala săvârşită în momentul lepădării.

Noii martiri - exemple de curaj

Cuviosul Nicodim îşi încheie introducerea prin o laudă a noilor martiri care s-au dovedit atât de folositori pentru creşterea duhovnicească a celorlalţi membri ai Bisericii. "Aşadar, o noilor şi mult-luptătorilor atleţi ai lui Hristos, ce vă vom numi pe voi? Îngeri? Da, fiindcă v-aţi întors de la trup şi pătimind ca nişte netrupeşti aţi biruit vrăjmaşul cel netrupesc şi aţi arătat cu fapta că, potrivit dumnezeiescului Hrisostom, îngerii şi martirii se deosebesc numai prin nume. Luminători? Da, fiindcă în noaptea adâncă şi răceala robiei, cu razele martiriului vostru, străluciţi în cugetele ortodocşilor mai limpede lumina cunoaşterii lui Dumnezeu, încălziţi inimile lor spre iubirea şi credinţa lui Hristos şi de acum vedem practic că atunci când un nou martir dintre voi dă mărturia lui martirică, creştinii care-l văd şi aud îşi reaprind iubirea dumnezeiască până acolo încât devin aproape gata să rabde şi ei martiriul pentru Hristos. Să vă numesc râuri? Şi pe drept cuvânt fiindcă prin mulţimea sângelui vostru aţi scufundat rătăcirea celor de altă credinţă, şi aţi făcut să reodrăslească credinţa ortodocşilor aproape uscată din cauza vechimii" (pp. 417-418). Este clar că avem nevoie de exemple, dar acestea nu ne lipsesc nici în perioadele apropiate de timp. Astăzi multe persoane se plâng de lipsa modelelor, dar uită de martirii din închisorile comuniste. Alţii consideră că Biserica nu a mai avut de mult oameni curajoşi, dar numeroasele vieţi de sfinţi trăitori în epoca modernă ne dovedesc exact contrariul. Exact aceste aspecte sunt subliniate şi de Cuviosul Nicodim Aghioritul în Introducerea sa la Noul Martirologiu. Nu avem nevoie de noi martiri, pentru că îi avem deja. Întotdeauna i-am avut şi îi vom mai avea atât timp cât oamenii vor crede cu tărie în ceea ce li s-a încredinţat încă de la Botez: o nouă viaţă în Hristos.

" Aşadar, o noilor şi mult-luptătorilor atleţi ai lui Hristos, ce vă vom numi pe voi? Îngeri? Da, fiindcă v-aţi întors de la trup şi pătimind ca nişte netrupeşti aţi biruit vrăjmaşul cel netrupesc şi aţi arătat cu fapta că, potrivit dumnezeiescului Hrisostom, îngerii şi martirii se deosebesc numai prin nume."