Îndemn la pocăință

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia X, VI, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, pp. 128-129

„Vă îndemn să vă deșteptați și să priviți Soarele dreptății. Nimeni nu poate vedea soarele dacă doarme, și nici nu-și poate bucura privirile cu frumusețea razei sale, ci pe cele ce le vede, le vede ca în vis. Dar pentru ca să ne putem deș­tepta, avem nevoie de pocăință adâncă și de multe lacrimi, ca să dobândim iertare, pentru că am păcătuit - dar nu simțim păcatul - și pentru că păcatele noastre-s mari, mai mari decât iertarea. Și că nu mint îmi sunteți martori voi cei mai mulți din cei ce mă ascultă. Totuși, chiar dacă păcatele noastre-s mai mari decât iertarea, dacă ne pocăim, vom fi încununați. Iar prin pocăință nu înțeleg numai depărtarea de păcatele de mai îna­inte, ci și săvârșirea de fapte bune, mai mari decât păcatele. Că spunea Ioan: Faceți roade vrednice de pocăință! (Matei 3, 8).

- Cum să le facem?

- Dacă vom face fapte bune contrare păcatelor ce-am săvârșit. De pildă: Ai răpit averile altora? Dă-le și pe ale tale! Te-ai desfrânat mult? Depărtează-te și de femeia ta anumite zile, înfrânează-te! Ai ocărât și ai bătut pe cei din jurul tău? Binecuvântează pe cei ce te ocărăsc și fă bine celor ce te bat! Că nu-i de ajuns pentru însănătoșirea noastră să scoatem numai săgeata din trup, ci trebuie să punem și leacuri pe rană. Ai chefuit și te-ai îmbătat mai înainte? Postește și bea numai apă, ca să speli vătămarea pricinuită de chefuri și beție! Te-ai uitat cu ochi pofticioși la frumusețe străină? Nu te mai uita deloc la vreo femeie, ca să fii în mai mare sigu­ranță! Că spune Scriptura: Fereș­te-te de rău și fă binele! (Psalmul 36, 27), iarăși: Oprește-ți limba de la rău și buzele tale să nu grăiască vicleșug (Psalmul 33, 12). 

- Dar spune-mi, profetule, și binele pe care trebuie să-l fac!

- Caută pacea și-o urmează (Psalmul 33, 13). Cu asta nu vreau să spun să urmăriți pacea numai cu oamenii, ci și cu Dumnezeu! Și bine-a spus David: Urmeaz-o!, că a fost izgonită și aruncată, iar ea, părăsind pământul, s-a suit la cer. Dar dacă vrem, o vom putea întoarce, aruncând mânia, îngâmfarea și tot ce stă în calea păcii, ca să urmărim o viață simplă și cuminte.” 

Sfântul Simeon Noul Teolog, Imne, Epistole și Capitole, Ed. Deisis (2001), p. 84

„Plâng și mi se străpunge inima când îmi strălucește lumina și văd sărăcia mea și știu unde sunt și în ce fel de lume muritoare locuiesc muritor fiind; și mă încânt și mă bucur când înțeleg starea și slava date mie de la Dumnezeu și mă socotesc pe mine însumi ca un înger al Domnului împodobit întreg cu veșmânt imaterial. Așadar, bucuria îmi aprinde dorul de Dumnezeu Care mi-l dăruiește și mă schimbă, iar dorul face să țâșnească râuri de lacrimi și mă luminează încă mai mult. Ascultați voi care, ca și mine, ați păcătuit împotriva lui Dumnezeu, sârguiți și alergați cu încordare în faptele voastre să primiți și să puneți mâna pe materia focului imaterial, iar spunând «materie» ți-am arătat ființa dumnezeiască - și să aprindeți candela minții sufletului vostru ca să vă faceți sori care strălucesc în lume (Matei 14, 43; Filipeni 2, 15), chiar dacă nu sunteți nicidecum văzuți de cei din lume, ca să vă faceți ca niște dumnezei având înăuntrul vostru toată slava lui Dumnezeu, negreșit în două ființe, în două firi, două lucrări și două voințe, precum strigă Pavel (Efeseni 2, 3; Romani 7-8); căci una e voia trupului curgă­tor, alta cea a Domnului și alta cea a sufletului meu.” 

Origen, Omilii la Cartea Numerii, Omilia XXIII, Cap. II, în Părinți și Scriitori Bisericești (1981), vol. 6, pp. 196-197 

„Câtă bucurie încearcă El, aş zice, când cel care a fost un cinic devine imaculat şi cel care a fost nedrept prețuieşte dreptatea, cel care a fost necredincios devine pios! Toate aceste convertiri personale prilejuiesc sărbători pentru Dumnezeu. Fără îndoială că Domnul nostru Iisus Hristos, care Şi-a vărsat sângele pentru a noastră mântuire, prăznuieşte cea mai mare dintre toate sărbătorile atunci când vede că nu în zadar S-a deşertat pe Sine, chip de rob luând şi ascultător făcându-Se până la moarte (Filipeni 2, 7-8). Duhul Sfânt, de asemenea, prăznuieşte văzând în­mul­țindu-se, prin convertire la Dumnezeu, bisericile care i-au fost pregătite. Ce vom zice de îngeri, despre care se spune că la fiecare convertire prăznuiesc şi ei o nouă sărbătoare? Nu este, oare, şi pentru ei un mare praznic atunci când se bucură şi ei în cer pentru un păcătos care se pocăieşte, mai mult decât nouăzeci şi nouă de drepți, care n-au nevoie de pocăință (Luca 15, 7)? Prăznuiesc, desigur, şi îngerii o mare sărbătoare, bucurându-se că cei care au scăpat din ghearele diavolului, prin trăirea virtuților, se grăbesc să intre în comuniunea îngerilor.”

(Cuvânt patristic, pr. Narcis Stupcanu)