Întemeietorul isihasmului în Rusia

Considerat drept unul dintre întemeietorii isihasmului în Rusia, Cuviosul Nil Sorski a trăit între anii 1433 şi 1508. Cu toate că vorbim deja despre o perioadă a isihasmului târziu, acesta era de-abia la început în stepele îndepărtate ale ţinutului rusesc.

Cuviosul Nil a oferit primele scrieri în această direcţie, dovedindu-se un priceput conducător spiritual pentru ucenicii săi. Moştenirea sa spirituală a generat un adevărat avânt duhovnicesc, ducând la întemeierea a numeroase schituri în care monahii se îndeletniceau cu lucrarea aspră a rugăciunii necurmate.

Viaţa Cuviosului Nil

Cu toate că Sfântul Nil Sorski a avut un rol determinant în întemeierea unei perioade înflăcărate a isihasmului în Rusia, amănuntele privitoare la viaţa lui sunt puţine. S-a născut în jurul anului 1433 şi a lucrat în domeniul copierii de manuscrise până la intrarea sa în monahism. În general, copiştii vremii respective se numărau printre cei mai cultivaţi oameni. Astfel se explică şi extraordinara memorie patristică a Cuviosului Nil. El a putut citi şi transcrie numeroase scrieri patristice, din care citează copios în propriile lucrări. În jurul vârstei de 40 de ani, a efectuat un pelerinaj extins la Locurile Sfinte şi la Muntele Athos, de unde a revenit îmbogăţit spiritual. Pecetea isihasmului fusese imprimată adânc în inima sa. De aceea, s-a decis să păstreze învăţăturile încredinţate de stareţii athoniţi. A întemeiat un locaş liniştit în zona râului Sora unde să poată preda ucenicilor săi darurile primite. Această pustnicie a atras suficienţi monahi dornici să se exercite în vieţuirea isihastă. Stareţul Vasile de la Poiana Mărului (veacul al XVIII-lea) nota în prefaţa scrierilor Cuviosului Nil: "Însuşi acest fericit bătrân şstareţţ Nil, spunând multe şi înfricoşătoare cuvinte împotriva celor ce vor să vieţuiască singuri, deşi sunt pătimaşi, laudă foarte tare calea împărătească, spunând că această rânduială şi regulă există în Sfântul Munte al Athosului, unde până astăzi întocmirea chiliilor vechi şi noi arată tuturor exemplul viu al căii împărăteşti. Fiindcă acolo chiliile, fie cu biserică, fie fără biserică, au toate încăperi pentru doi sau trei, iar nu pentru unul singur" (Sfântul Vasile de la Poiana Mărului, Introduceri în rugăciunea lui Iisus şi isihasm, Editura Deisis, Sibiu, 2009, p. 157). Prin urmare, locaşul pustnicesc al Sfântului Nil păstra o regulă athonită echilibrată. El nu permitea ca monahii să vieţuiască singuri, fără a păstra legătura cu alte persoane, ci dorea ca în fiecare chilie să stea doi sau trei monahi, pentru a se exercita în controlul patimilor. Acest lucru constituia o veritabilă cale de mijloc, pentru că nici un monah nu putea să se expună total războiului duhovnicesc de unul singur. Căderile duhovniceşti puteau fi observate cu uşurinţă de ceilalţi locuitori ai chiliei, iar singurătatea era mai deplină decât într-o chinovie. Sfântul Nil a păstrat această cale de mijloc pentru ucenicii săi până la moartea sa, survenită în 1508.

Predania Sfintei Scripturi şi a Sfinţilor Părinţi

Sfântul Nil Sorski a avut întotdeauna o bogată cultură patristică şi scripturistică, fiind recunoscut nu doar drept un extraordinar părinte spiritual, ci şi drept o persoană foarte citită. Acest lucru se desprinde şi din debutul predaniei către ucenicii săi. "Cu atotlucrarea Domnului Dumnezeu, Mântuitorul nostru Iisus Hristos, şi cu ajutorul Preacuratei Maicii Sale, scris-am eu scrierea aceasta de suflet folositoare pentru mine şi pentru domnii fraţi cei de aproape ai mei, ce sunt de un duh cu mine - căci aşa vă numesc pe voi, iar nu ucenici, fiindcă unul ne este Învăţătorul, Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, care ne-a dat nouă Dumnezeiasca Scriptură; sunt şi Sfinţii Apostoli, şi cuvioşii Părinţi, care au învăţat şi învaţă la mântuire neamul omenesc: aceştia toţi mai întâi pe ei înşişi s-au umplut de virtute, şi aşa pe alţii au învăţat. Iar eu nimic bun nu fac, ci doar Dumnezeieştile Scripturi le repovestesc celor ce le primesc şi vor să se mântuiască" (Sfântul Nil Sorski, Scrieri ascetice, trad. Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, Bucureşi, 2010, p. 7). Smerenia cu care îşi însoţeşte învăţăturile către ucenici transpare din fiecare rând al acestei scrieri. Sfântul Nil Sorski nu inventează un nou sistem de nevoinţe, nu clădeşte o nouă turnură a dogmelor, nu doreşte să se vorbească despre învăţătura sa. El nu are o predanie proprie, ezoterică, născută din mândrie, ci una smerită, care datorează totul învăţăturii Sfinţilor Părinţi şi a Sfintei Scripturi. De altfel, Sfântul Nil nu se sfieşte să declare că singurul său rol este acela de a repovesti Sfânta Scriptură ucenicilor săi şi de a-i învăţa pe aceştia poruncile esenţiale în vederea mântuirii. Însă nici poruncile şi nici îndemnurile sale nu sunt o creaţie proprie, ci un rezultat al lecturii roditoare a Sfintei Scripturi şi a operelor patristice.

Credinţa în calea aleasă

Nici un om nu poate fi instruit într-o disciplină dacă nu crede în lucrurile predate. Cu atât mai puţin va reuşi cineva să devină monah dacă ajunge să considere drept imposibile cerinţele Sfintei Scripturi şi a scrierilor patristice. De aceea, Sfântul Nil Sorski subliniază: "Întrucât mulţi fraţi evlavioşi vin la mine, poftind a vieţui la noi, iar eu în multe rânduri lepăd această poftă a lor (fiindcă sunt om păcătos şi puţin la minte, neputincios cu sufletul şi cu trupul), însă dânşii, lepădaţi fiind de mine, nu mă lasă în pace şi nu contenesc a-mi face supărare, drept care se fac la noi tulburări, cugetat-am astfel: dacă este voia lui Dumnezeu ca ei să vină la noi, cade-se lor a şti predaniile Sfinţilor, şi a păzi poruncile lui Dumnezeu, şi a plini predaniile Sfinţilor Părinţi, iar nu a veni cu dezvinovăţiri şi a-şi îndreptăţi răspunsurile cele din păcate (Ps. 140:4), şi a nu zice: "Cu neputinţă este acum să vieţuim după Scriptură şi a urma Sfinţilor Părinţi"" (Scrieri ascetice..., p. 9). Cel care se îndoieşte de veridicitatea păstrării poruncilor evanghelice nu este potrivit pentru viaţa monahală. De fapt, nu este potrivit pentru viaţa creştină în general. Nimeni nu poate să urmeze o cale de care se îndoieşte. Chiar dacă poruncile par grele, trebuie să ne străduim măcar să le îndeplinim, iar harul lui Dumnezeu ne va veni în ajutor. "Însă, deşi neputincioşi suntem, ci, pe cât ne stă în putere, trebuie să ne asemănăm şi să urmăm pururea pomeniţilor şi fericiţilor Părinţi, chiar dacă nu ne e cu putinţă să ajungem la măsuri deopotrivă cu ale lor. Iar dacă cineva nu doreşte lucrul acesta, să înceteze a face supărare ticăloşiei mele, fiindcă pe unii ca aceştia îi trimit de la mine deşerţi, precum am zis mai înainte, căci nu eu vin la dânşii, căutând a stăpâni peste ei, ci dânşii, venind la mine, mă silesc la aceasta" (Scrieri ascetice..., pp. 9-10). Sfântul Nil îi îndepărtează de la sine pe toţi ucenicii care nu păstrează o credinţă dreaptă. El nu se declară drept stăpân al ucenicilor, ci drept servitor al lor. Însă nimeni nu îi poate ajuta pe cei care nu doresc acest lucru. De aceea, Sfântul Nil nu este de acord să îşi asume erorile celor care din rea-voinţă şi necredinţă se leapădă de drumul crucii. "Iar dacă nici cei ce petrec la noi nu vor năzui să păzească acestea şi nu vor asculta de cuvântul pe care îl grăiesc lor din Sfintele Scripturi, eu pentru dânşii nu voiesc a da seamă, din pricina nesupunerii lor, şi nevinovat sunt. Iar dacă poftesc a vieţui aşa cum am zis, pe unii ca aceştia fără împiedicare îi primim, grăindu-le lor cuvântul lui Dumnezeu" (Scrieri ascetice..., p. 10). Esenţa acestei predanii stă în formularea ei strict scripturistică şi patristică. Însă mai există un aspect de bază: credinţa în Sfânta Tradiţie. Credinţa că poruncile pot fi împlinite. Fără această credinţă nu am făcut încă nici un pas pe lungul drum al mântuirii...

"Însuşi acest fericit bătrân şstareţţ Nil, spunând multe şi înfricoşătoare cuvinte împotriva celor ce vor să vieţuiască singuri, deşi sunt pătimaşi, laudă foarte tare calea împărătească, spunând că această rânduială şi regulă există în Sfântul Munte al Athosului, unde până astăzi întocmirea chiliilor vechi şi noi arată tuturor exemplul viu al căii împărăteşti".

Sfântul Vasile de la Poiana Mărului