Cum să trăim în Duhul

Sfântul Vasile cel Mare, Despre Botez, 21-22, în Părinți și Scriitori Bisericești (2011), vol. 4, pp. 233-234

„Dacă trăim în Duhul, în Duhul să și umblăm (Galateni 5, 25), și astfel să devenim capabili a-L primi în noi pe Duhul Sfânt, pentru a-L mărturisi pe Hristos, fiind­că nimeni nu poate să spună: Domn este Iisus!, decât în Duhul Sfânt (I Corinteni 12, 3). În acest chip, Domnul, prin [învățătura] Sa și prin cea a apostolilor, ne-a învățat că aceia care au fost născuți din Duhul trebuie să devină și ei duh. Și în aceasta vom imita din nou nașterea trupească; mai întâi, schimbându-ne locul și transformându-ne modul de viață, din pricina Duhului, Care ne întă­rește omul cel dinăuntru, pentru a putea să spunem că în ceruri este cetățenia noastră (Filipeni 3, 20), în timp ce pe pământ ne purtăm trupul ca o umbră. Însă sufletului se cuvine să-i păzim cetă­țenia cerească, iar de cei care vie­țuiesc pe pământ trebuie să ne îndepărtăm, precum spune David: Pe cel ce clevetea în ascuns pe vecinul său, pe acela l-am prigonit. Cu cel mândru cu ochiul și nesățios cu inima, cu acela n-am mâncat. Ochii mei sunt peste credincioșii pământului, ca să șadă ei împreună cu mine. Cel ce umbla pe cale fără prihană, acela îmi slujea. Nu va locui în casa mea cel mândru; cel ce grăiește nedreptăți nu se va îndrepta îna­intea ochilor mei (Psalmul 100, 6-9); și în alt loc, la fel. Iar Apostolul ne sfătuiește în chip solemn: Dacă vreunul, numindu-se frate, va fi desfrânat, sau lacom, sau închinător la idoli, sau ocărâtor, sau bețiv, sau răpitor, cu unul ca acesta nici să nu ședeți la masă (I Corinteni 5, 11). (...) Și astfel vom ajungem vrednici de a fi botezați întru numele Unuia-Născut, Fiul lui Dumnezeu, după asemănarea morții Sale, și de a fi răsădiți în Hristos, botezați în numele Duhului Sfânt și născând din nou omul cel dinăuntru întru înnoirea minții, zidiți pe temelia apostolilor și a profeților.” 

Sfântul Vasile cel Mare, Despre Sfântul Duh, cap. 9, în Părinți și Scriitori Bisericești (1988), vol. 12, p. 39

„Prin Duhul inimile se înalță, cei neputincioşi sunt conduşi de mână, cei ce sunt pe calea virtuții se desăvârşesc. Luminând pe cei care s-au curățit de orice pată, îi arată duhovniceşti, datorită comuniunii cu El. Şi după cum (se întâmplă cu) corpurile strălucitoare şi cu cele transparente, că atunci când o rază cade peste ele devin mai strălucitoare şi altă strălucire porneşte din ele, la fel se întâmplă şi cu sufletele purtătoare şi iluminate de Duhul, ele însele devin duhovniceşti şi răspândesc altora harul. Urmare a acestui fapt este prevederea celor viitoare, tâlcuirea tainelor, cunoaşterea celor ascunse, harismele, viața cerească, conviețuirea cu îngerii, bucuria fără margini, rămânerea permanentă (în comuniune) cu Dumnezeu.”

Origen, Omilii la Cartea Numerii, Omilia VI, Cap. III, în Părinți și Scriitori Bisericești (1981), vol. 6, pp. 146-147

„Duhul nu «se odihneşte» asupra oricui, după cum citim, ci numai peste sfinți şi peste cei fericiți. Duhul lui Dumnezeu se odihneşte peste cei care au o inimă curată (Matei 5, 8) şi peste cei care au curățit sufletul lor de păcat (Romani 8, 10-11). Dimpotrivă, el nu sălăşluieşte într-un trup apăsat de păcat, chiar dacă cândva a sălăşluit într-însul. Duhul Sfânt nu îngăduie nici o comunicare, nici o împărțeală cu duhul răului. E sigur că din clipa păcatului, duhul răului, care-i în sufletul cuiva, este cel care îşi are partea sa. Când e lăsat să intre şi să sălăşluiască în noi prin cugetele sale rele şi pofte rele, Duhul Sfânt se află în strâmtoare şi eu îmi îngădui să afirm că Duhul Sfânt este alungat din noi. De aceea, Apostolul, ştiind că aşa se petrec lucrurile, dă sfatul: Să nu întristați Duhul cel Sfânt al lui Dumnezeu, întru care ați fost pecetluiți pentru ziua răscumpărării (Efeseni 4, 30). Prin păcat întristăm, deci, pe Duhul Sfânt, iar printr-o viață dreaptă şi sfântă, îi pregătim în noi un sălaş.”

 (Cuvânt patristic, Pr. Narcis Stupcanu)