Milostenia învinge moartea

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, omilia LV, IV, în Părinți și Scriitori Bisericești (1989), vol. 22, p. 218

„Puterea milosteniei e atât de mare, încât poate curăța nu numai păcatele, ci poate alunga chiar moartea. Şi-ți voi spune cum.
– Dar care om milostiv, mă poate întreba cineva, a scăpat de moarte? Nu vedem că toți suntem sub tirania morții!
– Nu te tulbura, iubite! Faptele au să-ți spună că puterea milosteniei a biruit tirania morții. Era o femeie numită Tavita, care tâlcuită înseamnă Căprioara; lucrul ei de fiecare zi era a strânge sieşi bogăție sufletească din fapte de milostenie. Scriptura ne spune că îmbrăca văduve şi le dădea tot ce le trebuia. S-a întâmplat că s-a îmbolnăvit şi a murit. Şi uită-mi-te acum, iubite, cum văduvele, care au fost ajutate de Tavita, cum trupurile îmbrăcate de ea, răsplătesc pe binefăcătoare la timp potrivit! S-au dus la apostol, ne spune Scriptura, şi i-au arătat hainele şi toate câte a făcut Căprioara pe când era cu ele. I-au cerut pe hrănitoarea lor, au vărsat lacrimi şi au înduplecat pe apostol spre milă (Fapte 9, 36-39). Ce a făcut fericitul Petru? Plecându-şi genunchii, spune Scriptura, s-a rugat; şi întorcându-se către trup, a zis: Tavita scoală! Iar ea şi-a deschis ochii şi văzând pe Petru a şezut. Petru dându-i mâna a ridicat-o; şi chemând pe sfinți şi pe văduve le-a dat-o vie (Fapte 9, 40-41). Ai văzut puterea apostolului, dar mai bine zis, puterea Stăpânului, Care lucra în apostol? Ai văzut ce răsplată mare au avut facerile de bine către văduve chiar pe lumea aceasta? Te întreb: a dat ea văduvelor cât a primit în schimb? Nu! Ea le-a dat haine şi hrană, iar ele au readus-o la viață, au alungat moartea din ea; dar mai bine zis nu ele, ci Stăpânul nostru cel iubitor de oameni, pentru grija ce-a avut-o Tavita de văduve.
– Ați văzut, iubiților, puterea leacului? Să ne procurăm cu toții leacul acesta. Nu e scump, deşi are atât de mare putere! E tare ieftin şi nici nu are nevoie de multă cheltuială.”

Sfântul Grigorie de Nyssa, Despre fericiri, Cuvântul V, în Părinți și Scriitori Bisericești (1982), vol. 29, pp. 375-376

„ (…) dacă e cu putință să se primească cu gândul cele negrăite şi nevăzute, se poate cunoaşte cu atât mai mult, încă de acum, fericirea răsplătirii din partea celor miluiți. Căci bunăvoința ce se naşte în suflet, față de cei ce i-au arătat milă în viața aceasta, rămâne în veci după cuviință, în cei ce se împărtăşesc de har. Ce e deci mai firesc decât ca în vremea cercetării, cunoscându-se binefăcătorul de către cei ce au fost bucurați de el, sufletul acestuia să se veselească de glasurile mulțumitoare către Dumnezeu, care-i vor aduce lauda întregii zidiri? Oare de ce altă fericire va mai avea nevoie cel ce va fi lăudat într-un astfel de teatru pentru faptele sale cele bune?”

Sfântul Vasile cel Mare, Omilii la Psalmi, Omilia I la Psalmul XIV, VI, în Părinți și Scriitori Bisericești (2011), vol. 4, p. 406

„(...) Rânduiala ajutorării celor nevoiași nu poate fi împlinită cu folos pentru toți. Nicidecum nu este folositoare dărnicia acestei slujiri pentru cei care alcătuiesc cântece plângărețe ca să înmoaie inimile femeilor, nici pentru cei care fac din infirmitățile trupului lor și din răni prilej de neguțătorie. Acordarea de ajutoare acestora ajunge prilej de răutate. Lătratul unora ca aceștia trebuie potolit cu câțiva bani. Trebuie însă să arătăm compătimire și iubire de frați față de cei care sunt învățați să sufere necazul cu răbdare. Despre aceștia ni se va spune: Am flămânzit și Mi-ați dat să mănânc (Matei 25, 35) și celelalte. Și de la cel ce voiește să se împrumute de la tine nu întoarce fața! Porunca aceasta se leagă de cele de mai înainte ale psalmului. Căci și cel care aici, fiind sărac, cere împrumut de la tine, și acesta ți-L arată pe Cel bogat din ceruri, Care-ți va plăti datoria în locul lui. Căci Scriptura spune: Cel ce miluiește pe sărac Îl împrumută pe Dumnezeu (Proverbe 19, 17). Profitul împrumutului este Împărăția cerurilor, de care face Dumnezeu ca noi toți să ne învrednicim.” 

(Pr. Narcis Stupcanu)