Postul la Părinții din patericul egiptean

Postul face parte din firescul părinților ascetici din deșertul egiptean. Mai multe dintre cuvintele lor vorbesc despre efectele spirituale ale postului. Spre exemplu, Avva Evagrie zicea: „Mâncarea uscată și neregulată, unită cu dragostea, repede îl duce pe monah la limanul nepătimirii”. Postul nu este niciodată un scop în sine, iar efectele sale nu vor fi cele așteptate, dacă este practicat fără discernământ. Amma Sincletica pune postul în legătură cu rugăciunea, de aceea zice: „După cum leacurile cele mai tari alungă veninul fiarelor, tot așa rugăciunea și postul alungă orice gând rău”.

Avva Hyperechios spunea că „pentru călugăr, postul este un frâu dinaintea păcatului”. Care anume este legătura dintre post și păcat, lămurește Avva Antonie cel ­Mare. Bătrânul spunea: „Socotesc că trupul are o mișcare firească, de aceeași natură cu el, dar nu lucrează, dacă nu vrea sufletul. Este o mișcare nepătimitoare. Există și altă mișcare, provenită din hrănire și din încălzirea trupului cu mâncăruri și băuturi. Datorită acestora, temperatura sângelui îmboldește trupul spre lucrare. De aceea, zice Apostolul: Nu vă îmbătați cu vin, întru care este desfrânare. Iar Domnul, în Evanghelie, poruncind ucenicilor, a zis: Aveți grijă să nu vi se îngreuieze inimile în mahmureală și beție. Există însă și o a treia mișcare, în cazul nevoitorilor, născută din intrigile și răutatea demonilor. Așadar, trebuie știut că sunt trei feluri de mișcări trupești: una firească, alta provenind din negrija la mâncare și a treia de la demoni”. Postul, așadar, limitează înclinarea spre păcat a trupului.

De ce postim?

Pentru Avva Ioan Colov, postul este o strategie pentru asedierea patimilor: „Când un împărat vrea să-și captureze dușmanii, mai întâi le taie apa și mâncarea și astfel dușmanii se predau răpuși de foame. Tot așa și cu patimile cărnii: dacă omul se luptă cu armele postului și ale foamei, dușmanii se retrag vlăguiți din sufletul lui”.

Postul aduce cu sine luciditate, claritate spirituală, atunci când este însoțit de isihie. Avva Dulas (2) zicea: „Dacă dușmanul ne silește să lăsăm isihia, să nu-l ascultăm, pentru că nimic nu se compară cu ea și cu postul. Acestea două luptă împreună împotriva lui, dând ascuțită vedere ochilor lăuntrici”.

Cum postim? 

Când e vorba despre maniera de a posti, cu toate că Patericul este plin de imagini ale perfor­manței ascetice, totuși, măsura este esențială. Măsura înseamnă adecvare și evitarea exceselor, să nu duci mai multe războaie în același timp pentru că riști să le pierzi. Pe Avva Ares îl vedem sfătuind ucenicii diferențiat, în funcție de disponibilitatea lor de a asculta. De aceea zice că de la el frații pleacă „cu ceea ce vin să caute”. Pe Avva Megethios îl vedem cum ajunge treptat la măsura bună. După ce la început postește câte două zile, pentru ca apoi să mănânce o pâine, în cele din urmă postește o zi, apoi mănâncă o jumătate de pâine și așa își află liniștea. Dintre toate sfaturile privind postul, probabil că al Avvei Pimen este cel mai clar și mai complet: „Eu țin ca fratele care mănâncă în fiecare zi, să mănânce puțin și să nu se sature. Avva Iosif îl întreabă: Dar tu, avva, când erai tânăr, nu posteai câte două zile la rând? Bătrânul îi zice: Ba chiar și câte trei, patru și câte o săptămână. Părinții, ca niște puternici, au cercetat toate aceste lucruri și au văzut că este mai bine să mâncăm în fiecare zi câte puțin. Și ne-au transmis nouă calea împărătească, fiindcă este ușoară”.

Postul și patimile sufletului

Postul, ca și orice formă de asceză aspră, are efect în primul rând asupra patimilor trupești, dar, în lipsa discernământului și a unei adecvate povățuiri spirituale, poate să deschidă drumul unor patimi sufletești. La Avva Zenon (8) găsim următoarea apoftegmă: „Într-un sat trăia cineva care postea foarte des, încât oamenii l-au numit Postitorul. Avva Zenon a auzit și a trimis să îl cheme. El a venit cu bucurie și, după ce s-au rugat, s-au așezat. Bătrânul a început să se nevoiască în tăcere. Negăsind pe nimeni cu care să vorbească, Postitorul a căzut în acedie și-i zice bătrânului: Roagă-te pentru mine, avva, căci vreau să plec acasă. Bătrânul întreabă: De ce? El răspunde: Inima îmi arde ca focul și nu știu ce are. În sat posteam până seara și niciodată nu mi s-a întâmplat așa ­ceva. Atunci bătrânul îi zice: În sat te hrăneai prin urechi. Mergi și de acum înainte mănâncă și tot ce faci fă într-ascuns. Omul a început să se nevoiască așteptând cu frământare ceasul al nouălea; iar cei care-l cunoșteau ziceau: A intrat demonul în Postitor. S-a dus și i-a spus totul bătrânului. Dar acesta i-a răspuns: Aceasta este calea dumnezeiască”.

Dacă în povestirea de mai sus vedem cum mândria și slava deșartă pot să fie combustibil pentru post, la Avva Longinus (1) găsim o istorisire în care vedem cum dorința de a posti poate să fie născută din iluzie și închipuire de sine. Într-o discuție cu Avva Lucius, Avva Longinus întreabă despre trei gânduri, dintre care unul privește tocmai dorința de a posti. Lucius răspunde: „Profetul Isaia spune: Chiar dacă îți vei îndoi gâtul ca un cârlig sau ca un inel, tot nu se va numi că postul va fi primit. Mai degrabă stăpânește-ți gândurile rele”.

Când Avva Pimen (203) aude despre cineva care ține post câte șase zile că se mânie, nu este deloc impresionat, ci zice: „A învă­țat să postească șase zile, dar nu a învățat să-și alunge mânia”.

Post și discernământ

Dacă postul nu este un scop în sine, înseamnă că el, pentru a fi eficient, trebuie practicat cu discernământ. „Avva Casian (1) a povestit: Am plecat împreună cu Sfântul Gherman la un bătrân, în Egipt, care ne-a primit cum se cuvine. L-am întrebat: De ce atunci când primiți oaspeți nu mai păziți regula postului, pe care noi o avem în Palestina? El a răspuns: Postul este mereu cu mine, dar pe voi nu vă pot ține mereu aici. Desigur, postul este un lucru util și necesar, dar depinde de voința noastră, în timp ce legea lui Dumnezeu cere în mod obligatoriu împlinirea dragostei față de aproapele. Prin voi îl primim pe Hristos, de aceea trebuie să vă slujesc cu toată râvna. După ce vă conduc pot să îmi reiau și postul: Fiii Mirelui nu pot ține post cât timp Mirele este cu ei. Când Mirele va fi luat din mijlocul lor, atunci vor fi siliți să postească”. La fel vedem că ­procedează și Avva Moise (5) când are oaspeți, dar și Avva ­Matoes (6). Acestuia din urmă un frate i-a zis: „Mă frământă un lucru: ce să fac, dacă un frate vine în vizită sau în zi de post sau dimineața? Bătrânul îi zice: În loc să te frămânți, mai bine mănâncă împreună cu fratele. Așa faci bine! Dar, dacă mănânci singur, fără să aștepți pe nimeni, atunci împlinești voia ta”.

Pe de altă parte, Avva Sisoe (32) când merge în vizită are grijă să nu își încalce postul. Avva ­Silvan (1) dezleagă postul când este cu frații, dar apoi își continuă netulburat postul. „Odată, Avva Silvan s-a dus împreună cu ucenicul său, Zaharia, la o mănăstire și frații de acolo l-au îndemnat să guste ceva înainte de plecare. După ce au ieșit, ucenicul a găsit apă în drum și a vrut să bea, dar bătrânul îi zice: Zaharia, astăzi este zi de post. El întreabă: Dar nu am mâncat, avva? Bătrânul răspunde: Ce-am mâncat era din dragoste, dar noi acum ținem postul nostru”.

Acestea sunt câteva dintre ­cuvintele și atitudinile părin­ților deșertului cu privire la post. ­Asceza fizică este o componentă esențială a vieții spirituale, dar care nu se desprinde niciodată de dragoste și discernământ, nu se transformă în supunere oarbă față de un set abstract de norme. Postul este un pas important în efortul de a pune frâu patimilor și de a dobândi luciditatea duhului.