Postul, o manifestare a pocăinței

Sfântul Simeon Noul Teolog, Cateheze, Scrieri II, Cateheza 12, în Filocalica, Ed. Deisis, pp. 164-165

„Iar întâia poruncă este de a iubi din toată inima pe Dumnezeu și a ne iubi unii pe alții (Matei 22, 37-39), așa cum Dumnezeu a iubit lumea (Ioan 3, 16). Adevărata iubire însă e recunoscută după aceste trăsături (I Corinteni 13, 4): nu se trufește, nu se înalță, nu e geloasă pe fratele, ci e geloasă pe binele lui, nu murmură, nu batjocorește, nu râde, nu se judecă pentru nici un lucru mic sau mare, nu se satură nu numai de mâncăruri și de hrană uscată, iar dacă se poate, nici măcar de apă, și mai cu seamă în aceste zile ale Postului Mare, în care, potrivit dumnezeieștii Scripturi, cel care se căiește cu râvnă și cu osteneală dobândește de sus iertarea păcatelor săvârșite de el tot anul. Fiindcă știți că aprinderea pocăinței și fierbințeala lacrimilor din adâncul inimii topesc ca un foc întinăciunea păcatului și fac curat sufletul întinat; dar nu numai aceasta, ci i se dăruiește cu generozitate și din belșug, prin venirea Duhului, și revărsarea luminii, ca să se facă încă de pe aici plin de milă și de roade bune (Iacov 3, 17). Prin urmare, să ne folosim de ea, rogu-vă, și în această a treia săp­tămână din Postul Mare, pă­rin­ților și fraților, și în cele ce vin după ea, adăugând căldură peste căl­dură și sârguință peste sâr­guin­ță, până când vom ajunge la dumi­nica Paștelui cu sufletele și trupurile strălucitoare.

Fiindcă iată, precum vedeți, cu ajutorul lui Dumnezeu am străbătut cu însuflețire și înflăcărare fierbinte și această etapă a celei de-a doua săptămâni a Postului Mare. Căci martor sunt că nu v-a lipsit nimic din virtuțile postului, ci cu toată luarea-aminte ați făcut și psalmodiile cele de toată noaptea și ați păzit și păziți înfrânarea încordată, mulțumindu-vă cu legumele și mazărea puse înainte. Și-i știu pe unii dintre voi care la această masă în mijlocul vostru cu duh înfrânt și cuget smerit se abțin până și de la mâncărurile sim­ple ale acestei mese, socotindu-se nevrednici până și de gusta­rea lor. Pe lângă acestea, luând amin­te la voi înșivă și la lucrul vostru, ați rămas în tăcere lipsiți de îndrăzneală, având deci sufletul plin de lacrimile străpungerii (inimii), de rugăciuni, de cereri, de oste­neală, de necontenitele îngenuncheri, și v-ați schimbat cu schim­barea cea bună dobândind un chip foarte ascetic și frumos.

Așadar, acum, fiindcă vrem să ne pregătim pentru restul postului, să ne luptăm, rogu-vă, să păzim și în această sfântă săptămână legea postului celui preafrumos și să ducem aceeași luptă ca și în săptămânile trecute, căci avem nevoie de multă trezvie, de multă râvnă. (...) Fiindcă nouă, celor ce fugim de lume și ne-am răstignit pentru ea (Galateni 6, 14) și ne-am făgăduit în întregime lui Dumnezeu, ni s-a dat drept lege a înfrânării nu numai vremea de față, ci și timpul vieții noastre de aici, în care trebuie neapărat să trăim în înfrânare.”

(Pr. Narcis Stupcanu)