Puterea Crucii lui Hristos

Sfântul Atanasie cel Mare, Viața Cuviosului Părintelui nostru Antonie, LXXIX, în Părinți și Scriitori Bise­ricești (1988), vol. 16, pp. 237-238

„(...) Voi nu credeți, căutând argumente raționale. Noi însă nu căutăm dovezi în cuvinte convingătoare ale înțelepciunii elinești (I Corinteni 2, 4), cum a zis Învățătorul nostru, ci suntem convinși prin credința care o ia înaintea argumentării raționale*. Iată sunt de față aici unii care sufereau din partea demonilor; sunt unii chinuiți acum de demonii care au venit la ei. Punându-i pe ei în mijloc, Antonie a zis: Sau curățiți-i pe aceștia prin silogismele voastre, ori chemând prin orice meșteșug sau vrăjitorie (magie) pe idolii voștri, sau, dacă nu puteți, lăsați-vă de lupta voastră împotriva noastră și veți vedea puterea crucii lui Hristos**. Și zicând acestea, L-a chemat pe Hristos, i-a pecetluit pe cei ce pătimeau, prin semnul crucii de două și de trei ori. Și îndată s-au ridicat oamenii cu toții și mulțu­meau Domnului. Și așa-zișii filosofi se mirară și s-au umplut cu adevărat de uimire pentru credința lui Antonie și pentru semnul făcut. Iar Antonie a zis: Pentru ce vă mirați de aceasta? Nu noi suntem cei care am făcut-o, ci Hristos este cel ce face acestea, prin cei ce cred în El. Credeți deci și voi și veți vedea că nu avem vreun meșteșug de cuvinte, ci cre­dința cea în Hristos, lucrătoare prin iubire (Galateni 5, 6). Pe aceasta de veți avea-o și voi, nu veți mai căuta dovedire prin rațio­na­mente, ci veți socoti îndestulătoare credința în Hristos. Acestea au fost cuvintele lui Antonie. Iar aceia, minunân­du-se de ele, plecară îmbră­ți­șându-l și recunoscând că au avut folos de la el.”

*Tâlcuirea pr. Stăniloae: Cre­din­ța e o intuiție anterioară deducției raționale. Aceasta poate aduce și ea pe urmă sprijinul ei. Dar în credință e un fel de întâlnire directă cu puterea dumnezeiască, sau cu prezența lui Dumnezeu (n.s. 60, p. 237).

**Tâlcuirea pr. Stăniloae: Cre­dința creștină nu e numai o teorie, ci o legătură cu Dumnezeu cel real și viu și mai presus de legile naturii, deci putând da omului o putere care-l scapă de neajunsurile în ca­re-l ține natura mărginită cu legile ei, care duc pe om, printr-un proces inevitabil, la boli și la moarte. Dumnezeul credinței creștine e un Dumnezeu transcendent naturii și în același timp venit din iubire la noi prin întruparea pe veci a Fiului Său ca om, în comuniune cu oamenii. Zeii păgâni sunt forțe oarbe ale naturii, care nu ne pot scăpa de legile ei, pentru că n-au nici o putere superioară lor și nici o conștiință capabilă de iubire.

Sfântul Ioan Casian, Convorbiri duhovnicești, Partea I, A doua convorbire cu părintele Serenus, Cap. XVIII, 2, în Părinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 57, pp. 445-446

„ (...) Fiindcă el (fericitul Antonie) aici își făcea semnul crucii pe piept și pe frunte, se așternea la pământ cu umilință și rugăciuni, cei mai răi demoni nu îndrăzneau nici mă­car să se apropie de el și se întorceau fără vreo înrâurire la cei ce-i trimi­seseră, care aruncau asupra lui alte duhuri și mai rele.”

(Pr. Narcis Stupcanu)