Sf. Teodor Studitul, Cateheza 73, Catehezele mici, Doxologia, Iași, 2018, pp. 297-299 Frați și părinți, amintindu-ne Pătimirile Domnului nostru Iisus Hristos, pururea ne străpungem sufletul, dar mai ales
03 Mai, 2024
Puterea taumaturgică a rugăciunii
Sfântul Macarie Egipteanul, Cele cincizeci de omilii duhovnicești, omilia XLVIII, 4, în Părinți și Scriitori Bisericești (1992), vol. 34, p. 277
„De ai crede că rănile cele veșnice și nevindecabile ale sufletului nemuritor și bolile sale cauzate de viciu sunt vindecate de Hristos, tu ai crede că El poate să vindece și relele și bolile trecătoare ale trupului, și numai către El ai alerga, trecând cu vederea leacurile și îngrijirea doctorilor. Dat fiindcă acela care a făcut sufletul a făcut și trupul, Cel ce vindecă (sufletul) cel nemuritor, acela poate să vindece și trupul, bolile și suferințele cele vremelnice.”
Sfântul Atanasie cel Mare, Viața Cuviosului Părintelui nostru Antonie, LV, în Părinți și Scriitori Bisericești (1988), vol. 16, p. 225
„(...) Cu cei ce pătimeau de vreo boală, (Cuviosul Antonie - n.n.) pătimea împreună și se ruga împreună cu ei. Și de multe ori și în multe cazuri Domnul îl asculta. Dar nici când era auzit nu se trufea, nici când nu era auzit nu cârtea. Ci pururea el mulțumea Domnului, iar pe cei ce pătimeau îi îndemna la îndelungă răbdare și le făcea cunoscut că tămăduirea nu vine nici de la el și în general nu de la oameni, ci numai de la Dumnezeu, Care o dă când voiește și celor ce voiește. Cei ce continuau să pătimească primeau astfel ca pe un leac cuvintele bătrânului, învățând să nu se descurajeze, ci mai degrabă să fie cu îndelungă răbdare; iar cei ce erau vindecați erau învățați să nu mulțumească lui Antonie, ci numai lui Dumnezeu.”
Sfântul Atanasie cel Mare, Viața Cuviosului Părintelui nostru Antonie, LXXXIII, în Părinți și Scriitori Bisericești (1988), vol. 16, p. 236
„Nu poruncind vindeca Antonie, ci rugându-se și chemând numele lui Hristos, spre a fi tuturor vădit că nu era el cel ce făcea aceasta, ci Domnul, Care Își arăta iubirea de oameni prin Antonie și vindeca pe cei ce pătimeau. Ale lui Antonie erau numai rugăciunea și nevoința, de dragul cărora șezând în munte, se bucura de vederea celor dumnezeiești.”
(Cuvânt patristic, pr. Narcis Stupcanu)
