Învierea lui Hristos (Semnul Profetului Iona)

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia XLIII, I-II, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, pp. 509-510

„Deocamdată le vorbește despre învierea Sa, pe care aveau s-o cunoască bine prin suferințele pe care aveau să le îndure mai târziu. Că precum Iona, le spune Hristos, a fost în pântecele chitului trei zile și trei nopți, tot așa va fi și Fiul Omului în inima pământului, trei zile și trei nopți (Matei 12, 40). Nu le-a spus pe față că va învia. Ar fi râs de El. A lăsat să se înțe­leagă asta, pentru ca ei să creadă că Domnul știa mai înainte de învierea Sa. Că fariseii știau într-adevăr că Domnul va învia se vede de acolo că au spus lui Pilat: Amăgitorul Acela a spus încă pe când era viu: După trei zile voi învia (Matei 27, 3), cu toate că ucenicii nu cunoșteau aceasta; că ei, înainte de înviere, erau mai nepricepuți decât fariseii; de aceea fariseii s-au și osândit pe ei înșiși. Vezi cât de precis vorbește Domnul de învierea Sa, deși face numai aluzie la ea? N-a spus: în pământ, ci: în inima pământului, ca să arate și mormântul și ca nimeni să nu spună că moartea a fost aparentă. A îngăduit să stea trei zile în mormânt, ca să dea adeverire că a murit. Moartea Lui nu este adeverită numai prin răstignirea pe cruce, nici numai prin faptul că toți au văzut că Și-a dat duhul, ci și prin timpul zilelor cât a stat în mormânt. Despre înviere aveau să dea mărturie toate evenimentele de mai târziu; dar moartea Sa pe cruce ar fi fost pusă la îndoială dacă n-ar fi fost atunci multe semne și minuni care să dea mărturie; iar dacă ar fi fost pusă la îndoială moartea pe cruce, s-ar fi pus la îndoială și învierea. Din pricina aceasta Domnul numește moartea Sa: semn. Dacă n-ar fi fost răstignit, n-ar fi fost dat semnul. De aceea citează simbolul, pe Iona, ca să fie crezut adevărul. Spu­ne-mi, închipuire a fost șederea lui Iona în pântecele chitului? N-o poți spune! Prin urmare n-a fost închipuire nici șederea lui Hristos în inima pământului. Că nu e cu putință ca simbolul să fie adevăr, iar adevărul închipuire. Pentru aceasta, pretutindeni vestim moartea Lui și la Taina Sfintei Euharistii, și la Botez și la toate celelalte.” 

Sfântul Ioan Casian, Convorbiri duhovnicești, Despre Întruparea Domnului, Cartea a VI-a, Cap. XXIII, 3-4, în Părinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 57, pp. 853-854

„După pilda Profetului Iona (Matei 12, 40), Domnul a prezis că Fiul Omului va fi trei zile și trei nopți în inima pământului și totuși, după a șasea a sabatului, în care a fost răstignit, n-a fost între cei morți decât o zi și două nopți; atunci care este adevărul cuvântului dumnezeiesc și cum se află el? De bună seamă, este folosită aici figura numită sinecdocă, adică după ziua în care a fost răstignit a trecut o noapte și ziua următoare, iar în cealaltă noapte a înviat. Și astfel, adăugându-se și noaptea care a precedat zilei sale și ziua care a urmat nopții sale, se cunoaște că nu lipsește nimic timpului întreg, care se umple de la partea sa. Sunt pline Scripturile Sfinte de aceste exemple de socoteală, dar nu este loc să le amintim pe toate. Astfel, când zice psalmul: Ce este omul că-ți amintești de el (Psalmi 8, 4), prin parte se-nțelege totul, fiindcă printr-un singur om se arată tot neamul omenesc.” 

Sfântul Ioan Casian, Convorbiri duhovnicești, Despre Întruparea Domnului, Cartea a VI-a, Cap. XXIII, 3-4, în Părinți și Scriitori Bise­ricești (1990), vol. 57, pp. 853-854

„După pilda profetului Iona (Matei 12, 40), Domnul a prezis că Fiul omului va fi trei zile și trei nopți în inima pământului și totuși, după a șasea a sabatului, în care a fost răstignit, n-a fost între cei morți decât o zi și două nopți; atunci care este adevărul cuvântului dumnezeiesc și cum se află el? De bună seamă, este folosită aici figura numită sinecdocă, adică după ziua în care a fost răstignit a trecut o noapte și ziua următoare, iar în cealaltă noapte a înviat. Și astfel, adăugându-se și noaptea care a precedat zilei sale și ziua care a urmat nopții sale, se cunoaște că nu lipsește nimic timpului întreg, care se umple de la partea sa. Sunt pline Scripturile Sfinte de aceste exemple de socoteală, dar nu este loc să le amintim pe toate. Astfel, când zice psalmul: Ce este omul că-ți amin­tești de el (Psalmi 8, 4), prin parte se-nțe­lege totul, fiindcă printr-un singur om se arată tot neamul omenesc.”

Sfântul Atanasie cel Mare, Tratat despre Întruparea Cuvântului și despre arătarea Lui nouă, prin trup, Cap. IV, XXVI, în Părinți și Scriitori Bisericești (1987), vol. 15, p. 121

„În același timp nu a răbdat ca templul sau trupul Său să rămână mult timp așa, ci arătându-l mort numai prin pătrunderea morții în el, l-a înviat îndată, a treia zi, purtând ca trofeu al biruinței Sale asupra morții nestricăciunea și nepătimirea dobândite în trupul Său. Căci putea să ridice trupul chiar îndată din moarte și să-l arate viețuind iarăși. Dar Mântuitorul nu a făcut aceasta, rânduind cu înțelepciune și acest lucru de mai înainte. Căci ar fi putut zice cineva că El nici nu a murit, sau că moartea nu L-a cuprins deplin, dacă s-ar fi arătat îndată înviat. Sau dacă moartea și învierea s-ar fi petrecut în același moment, ar fi rămas nevăzută însușirea nestricăciunii. De aceea trebuia să se arate trupul mort. Deci a înviat trupul Său numai a treia zi, ca să se arate moartea în trupul Său. Dar nu l-a lăsat mult timp în această stare, ca nu cumva să nu fie crezut că l-a înviat, socotindu-se că în acest timp ar fi ajuns la o stricare deplină; deci că nu mai poartă același trup, ci altul.”

(Cuvânt patristic, Pr. Narcis Stupcanu)