Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, p. 648 „– De ce să mă tem? Mântuitorul este cu noi (zicea protos. Iosif Rusu). Atunci îndată fac semnul
14 Sep, 2026
Smerenia înalță
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, p. 373
„Călăuzit de harul Duhului Sfânt, smeritul ierodiacon Grigorie (Sf. Ier. Grigorie Dascălul) părăsește Mănăstirea Neamț prin anul 1820 și se stabilește la Căldărușani, într-o chilie foarte săracă, afară de zidul mănăstirii. Singura lui avere erau o desagă cu cărți și o rogojină pe pat. Aici petrecea ziua și noaptea în post și rugăciune, tălmăcind cărți din porunca mitropolitului și necăutând nici o dregătorie bisericească. Era așa de nevoitor la cele duhovnicești, încât toată noaptea priveghea. Numai lumina zilei îi stingea lumânarea în chilie.
La începutul anului 1823 a venit la chilia lui o solie de la București și i-a spus:
– Domnul țării vrea să te facă mitropolit și te cheamă!
– Că măria sa, Vodă, mă cheamă, voi veni, a zis el, dar ca să fiu păstor al turmei lui Hristos eu, nevrednicul, numai de gândul acesta mă cutremur.
A doua zi a plecat pe jos spre București.
Cum trecea noaptea prin satul Tunari, preotul l-a văzut rău îmbrăcat și l-a închis în cotețul porcilor, crezând că este vreun călugăr hoinar. A doua zi, o slugă i-a dat drumul pe ascuns. După puțin timp, preotul l-a văzut mitropolit și s-a înfricoșat. Iar blândul păstor, zâmbind, i-a zis:
– Nu te teme, părinte, că porcii sfinției tale s-au purtat bine cu mine!
După trei zile, ierodiaconul Grigorie a primit să fie păstor al turmei lui Hristos. Apoi, fiind hirotonit, domnitorul Grigorie Ghica i-a înmânat cârja și i-a zis:
– Nici celui care a alergat, nici celui ce s-a rugat, ci celui pe care l-a binevoit Dumnezeu!”
(Cuvinte ale sfinților români, pr. Narcis Stupcanu)
.jpg)
