Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia XLVIII, V, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, p. 790 „Hristos a spus: Căutați Împărăția lui Dumnezeu și toate acestea se vor
21 Iun, 2026
Smerenia înalță
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, p. 373
„Călăuzit de harul Duhului Sfânt, smeritul ierodiacon Grigorie (Sf. Ier. Grigorie Dascălul) părăsește Mănăstirea Neamț prin anul 1820 și se stabilește la Căldărușani, într-o chilie foarte săracă, afară de zidul mănăstirii. Singura lui avere erau o desagă cu cărți și o rogojină pe pat. Aici petrecea ziua și noaptea în post și rugăciune, tălmăcind cărți din porunca mitropolitului și necăutând nici o dregătorie bisericească. Era așa de nevoitor la cele duhovnicești, încât toată noaptea priveghea. Numai lumina zilei îi stingea lumânarea în chilie.
La începutul anului 1823 a venit la chilia lui o solie de la București și i-a spus:
– Domnul țării vrea să te facă mitropolit și te cheamă!
– Că măria sa, Vodă, mă cheamă, voi veni, a zis el, dar ca să fiu păstor al turmei lui Hristos eu, nevrednicul, numai de gândul acesta mă cutremur.
A doua zi a plecat pe jos spre București.
Cum trecea noaptea prin satul Tunari, preotul l-a văzut rău îmbrăcat și l-a închis în cotețul porcilor, crezând că este vreun călugăr hoinar. A doua zi, o slugă i-a dat drumul pe ascuns. După puțin timp, preotul l-a văzut mitropolit și s-a înfricoșat. Iar blândul păstor, zâmbind, i-a zis:
– Nu te teme, părinte, că porcii sfinției tale s-au purtat bine cu mine!
După trei zile, ierodiaconul Grigorie a primit să fie păstor al turmei lui Hristos. Apoi, fiind hirotonit, domnitorul Grigorie Ghica i-a înmânat cârja și i-a zis:
– Nici celui care a alergat, nici celui ce s-a rugat, ci celui pe care l-a binevoit Dumnezeu!”
(Cuvinte ale sfinților români, pr. Narcis Stupcanu)
.jpg)
