Viața lui, o căutare permanentă a iubirii lui Dumnezeu

În ultima zi a lunii februarie îl sărbătorim pe Sfântul Ioan Casian, un străromân care a marcat istoria monahismului şi a literaturii patristice creştine. El este considerat organizatorul monahismului în Occidentul Europei, iar prin opera sa este un liant între Apus şi Răsărit. În acelaşi timp, el este un apărător al ­Ortodoxiei, combătând erezia nestoriană care a marcat creştinismul la ­începutul secolului al 5-lea.

Prin opera sa teologică, Sfântul Ioan Casian este un autor care surprinde cu mare acrivie viaţa monahală şi mai ales învăţăturile ascetice ale părinţilor duhovniceşti ai spiritualităţii creştine din vremea sa. El introduce în literatura ascetică occidentală Patericul, în care principiile monahale sunt prezentate sub forma convorbirilor duhovniceşti. Frumuseţea şi bogăţia duhovnicească a scrierilor sale stau sub influenţa gândirii patristice răsăritene.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în cuvântul înainte al lucrării Sfântul Ioan Casian, Viaţa şi învăţăturile lui spune că „este cel dintâi mare dascăl-teolog al vieţii monahale născut pe teritoriul României de azi şi cinstit ca Sfânt Părinte al Bisericii ­Universale”. 

Prietenia în cele dumnezeiești

Acest părinte al Bisericii s-a născut în jurul anului 360 în ­Scythia Minor, Dobrogea de astăzi. Numele de Casian şi l-a luat, după cum afirmă profesorul Emilian Popescu, de la satul în care s-a născut, Casianum, situat în nord-vestul Dobrogei, întâlnit şi sub denumirea de vicus Cassiani. Familia sa a fost creştină şi i-a oferit o educaţie deosebită din care nu a lipsit cultura clasică. Către anul 380 pleacă în Ţara Sfântă împreună cu prietenul său, Gherman, pe care îl cinstim ca sfânt alături de el în ultima zi din ­februarie. În Ţara Sfântă se stabilesc la o mănăstire de lângă ­Betleem. După doi ani pleacă în Egipt pentru a spori duhovniceşte prin întâlnirea cu marile centre ascetice de aici. Timp de șapte ani, Sfinţii Ioan Casian şi Gherman merg prin toate locurile unde s-au nevoit şi se nevoiau marii asceţi ai Egiptului. Revin la Betleem şi cer binecuvântare pentru a deveni pustnici. Iscându-se în Egipt o polemică origenistă între monahi către anul 399, părăsesc viaţa ascetică de aici şi merg la Constantinopol. În capitala imperiului îl cunosc pe Arhiepiscopul locului, Sfântul Ioan Gură de Aur, care îl hirotoneşte pe Sfântul Ioan Casian diacon. Alături de Gherman luptă pentru apărarea Sfântului Ioan Gură de Aur, acuzat şi exilat pe nedrept. În anul 404 merg la Roma pentru a cere sprijinul Papei ­Inocenţiu I în apărarea Sfântului Ioan Gură de Aur. Aici îl cunoaşte pe diaconul Leon, viitorul Papă al Romei, şi se leagă o frumoasă prietenie între ei. La rugămintea lui Leon, Sfântul Ioan Casian scrie o lucrare teologică despre Întruparea Domnului în care combate erezia lui Nestorie. Se pare că la ­Roma a fost hirotonit preot, iar undeva în jurul anului 410 merge la Marsilia şi întemeiază o mănăstire de călugări, iar câţiva ani mai târziu, una de călugăriţe. Aceste comunităţi sunt organizate de el după principiile vieţii monahale din Răsărit, adaptate la realităţile din Occident ale timpului său. În jurul anului 435, Sfântul Ioan Casian a trecut la Domnul, lăsându-ne o bogată operă ascetică şi teologică. Principalul caracter al acestei opere este ascetic, însă către sfârşitul vieţii sale capătă şi unul teologic din cauza problemelor dogmatice provocate în Biserică de nestorianism.

Lucrările lui sunt fundamentale pentru viața ascetică a Bisericii 

Opera sa este redactată într-o frumoasă limbă latină şi îmbogăţeşte prin profunzimea şi introspecţia ei fondul literaturii patristice creştine. Prima sa lucrare este formată din două părţi numite: De institutis coenobiorum (Despre aşezămintele mănăstireşti) şi De octo principalium vitiorum remediis (Despre remediile celor opt păcate principale). În această lucrare vorbeşte despre organizarea mănăstirilor din Ţara Sfântă şi Egipt. Acest lucru îl face în prima parte, pentru ca în cea de a doua să analizeze cele opt păcate principale: lăcomia, desfrânarea, iubirea de argint, mânia, întristarea, trândăvia, mărirea deşartă şi mândria. Sfaturile pe care le dă Sfântul Ioan Casian pentru a lupta împotriva acestor păcate sunt întemeiate pe Sfânta Scriptură şi pe experienţa ascetică a marilor părinţi ai pustiei.

A doua sa lucrare este Collationes Patrum (Convorbiri cu Părinţii) şi reprezintă cea mai amplă scriere a sa. Cuviosul Ioan Casian cuprinde în această lucrare 24 de convorbiri duhovniceşti pe care, împreună cu Gherman, le-a purtat cu pustnici din Egipt. Convorbirile sunt împărţite în trei grupe, după cele trei centre monastice în care au avut loc dialogurile duhovniceşti. Aceste convorbiri cu părinţii pustiei Egiptului ne aduc în atenţie preocupările duhovniceşti ale acestora. Din această lucrare aflăm că există o ştiinţă duhovnicească, ce ne ajută să progresăm spiritual şi să dobândim mântuirea. Părintele profesor Mircea ­Păcurariu arată că „valoarea acestor convorbiri, scrise de Ioan ­Casian, se datora mai ales măiestriei cu care Gherman ştia să pună întrebările, încât el apare ca un adevărat coautor. Erau întrebări sau teme de teologie dogmatică, de spiritualitate, dar şi de filosofie şi psihologie”. Convorbirile Sfântului Ioan Casian sunt un ghid pentru toţi cei preocupaţi de desă­vârşirea lor duhovnicească şi o frescă în cuvinte a lumii monahale de acum 16 secole şi a preocupărilor şi aspiraţiilor lor spirituale. Fără această lucrare a Cuviosului Ioan Casian în mod sigur nu ar fi ajuns până la noi teologia ascetică şi numele atâtor părinţi pe care i-a cunoscut şi cu care a dialogat. Această lucrare are meritul de a ne deschide orizontul gândirii şi trăirii ascetice din patria monahismului, Egiptul secolelor 4-5.

A treia lucrare este De Incarnatione Domini contra Nestorium (Despre Întruparea Domnului, contra lui Nestorie) şi are un conţinut dogmatic, fiind scrisă pentru a apăra dreapta credinţă în faţa teologiei eretice a lui Nestorie. Începutul secolului al 5-lea este marcat de erezia lui Nestorie, care pentru a fi combătută s-a întrunit un Sinod ecumenic la Efes în 431, socotit al III-lea din istorie. Nestorie, care a fost Arhiepiscop al Constantinopolului din anul 428 şi până la condamnarea sa de la Sinodul al III-lea ecumenic, susţinea erezia că în Iisus Hristos există două persoane - persoana divină a Fiului lui Dumnezeu, născut din Tatăl mai înainte de toţi vecii, şi persoana umană sau istorică a lui Iisus Hristos, cu care s-a născut din Fecioara Maria. Acestei erezii se opune prin acest tratat teologic Sfântul Ioan ­Casian. El arată Ortodoxia credinţei creştine legată de Întruparea Domnului şi condamnă erezia lui Nestorie. În argumentarea sa, Cuviosul Ioan Casian aduce texte din Sfânta Scriptură şi operele Sfinţilor Părinţi, arătând că Mântuitorul Iisus Hristos S-a născut din Sfânta Fecioară Maria, care trebuie socotită Născătoare de Dumnezeu. „Dumnezeirea nu poate fi despărţită de Hristos şi Hristos este în întregime în Dumnezeu. În Hristos este o singură persoană inseparabilă în cele două firi, divină şi umană” (acad. Emilian Popescu, Sfântul Ioan Casian, părinte al monahismului românesc şi teolog al asceticii patristice în Sfântul Ioan Casian, Viaţa şi învăţăturile lui). Această lucrare a Cuviosului Ioan Casian a stopat răspândirea în Apusul Europei a ereziei lui Nestorie şi a oferit părinţilor prezenţi la Sinodul al III-lea ecumenic argumente pentru a combate această erezie.

Opera Sfântului Ioan Casian face legătura între spiritualitatea răsăriteană şi cea apuseană, iar prin latura sa preponderent ascetică ne oferă un ghid filocalic pe drumul creşterii noastre duhovniceşti. El „rămâne în istoria gândirii creştine ca unul care a ştiut să surprindă în nuanţe intime, de mare fineţe, viaţa ascetică, prin puterea ei în perspectiva tradiţiei apostolice” (Remus Rus, Dicţionar enciclopedic de literatură creştină din primul mileniu).

Biserica îl cinsteşte astăzi ca pe un părinte al ei: „Făcându-te cuvios, te-ai dat lui Dumnezeu şi luminându-te cu faptele cele bune, mărite Ioan Casian, ca un soare ai strălucit, cu lumina învăţăturilor tale celor dumnezeieşti, luminând inimile credincioşilor celor ce pururea te cinstesc. Pentru aceasta cu dinadinsul, roagă-te lui Hristos Dumnezeu, pentru cei ce te laudă pe tine, cu dragoste fierbinte”.