Prorocul Avdie este amintit în Sfânta Scriptură, scrierea sa fiind cea mai scurtă din tot Vechiul Testament, aflată între cartea prorocului Ioil şi a prorocului Iona. Aceasta conţine 21 de versete şi se numeşte Vedenia lui Avdie. A trăit cu 600 de ani înainte de Hristos, iar cartea sa a fost scrisă în urma năvălirii unei puteri străine asupra Ierusalimului. Edomiţii, care erau fraţii evreilor, s-au unit cu duşmanii şi au luat parte la pustiirea lui Israel. Astfel, prorocul Avdie le vesteşte idumeilor pedeapsa pe care o vor primi de la Dumnezeu. „Cei din Negheb (Miazăzi) vor cuprinde muntele lui Isav, iar cei din câmpie, ţara Filistenilor; ei vor lua în stăpânire ţinutul lui Efraim şi al Samariei, şi Veniamin va stăpâni Galaadul. Şi cei robiţi din această oştire, fiii lui Israel, vor lua în stăpânire Canaanul până la Sarepta, şi cei robiţi din Ierusalim care sunt la Sefarad vor stăpâni cetăţile de la miazăzi. Şi biruitori se vor sui în muntele Sionului ca să judece muntele lui Isav; iar împărăţia a Domnului va fi!” (Avdie 1, 19-21). Cartea sa este un strigăt către dreptatea Domnului.
Arătarea pe cer a semnului Sfintei Cruci în Ierusalim; Sfinţii Mucenici Acachie şi Codrat
Arătarea semnului Sfintei Cruci s-a întâmplat după moartea Sfântului Constantin cel Mare, când fiul său, Constanţiu, luând împărăţia, a primit învăţătura greşită a lui Arie. Astfel, în anul 351 s-a făcut acest semn minunat în sfânta cetate a Ierusalimului, în Duminica Cincizecimii, care căzuse în acel an pe 7 mai. Semnul Sfintei Cruci, a cărei lăţime şi lungime erau la fel, a stat deasupra sfântului munte al Golgotei, pe care Domnul Iisus Hristos a fost răstignit, şi apoi s-a lungit până la Muntele Măslinilor. Văzând acestea, toţi creştinii, într-un glas, Îl preamăreau pe Dumnezeu. Sfântul Chiril al Ierusalimului i-a trimis o scrisoare împăratului, sfătuindu-l să se alăture credinţei ortodoxe. Sozomen istoricul a scris că datorită arătării pe cer a Sfintei Cruci, mulţi păgâni s-au botezat în numele Preasfintei Treimi.
