În data de 30 iulie 2026 se împlinesc 40 de zile de la mutarea la Domnul a vrednicului de pomenire arhiereu Emilian Crișanul. Biroul de presă al Arhiepiscopiei Aradului anunță că în această zi de joi, la
În data de 30 iulie 2026 se împlinesc 40 de zile de la mutarea la Domnul a vrednicului de pomenire arhiereu Emilian Crișanul. Biroul de presă al Arhiepiscopiei Aradului anunță că în această zi de joi, la
La Mănăstirea Neamț a avut loc joi, 9 iulie 2026, întâlnirea festivă a absolvenților promoției 1971‑1976 a Seminarului Teologic de la Mănăstirea Neamț, organizată la împlinirea a 50 de ani de la
Parohia Mărcuța din sectorul 2 al Capitalei îi așteaptă pe bucureșteni să participe la evenimentele prilejuite de hramul Bisericii „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon”. Duminică, în ajunul sărbătorii,
Având în vedere numărul mare de credincioși care au venit să se închine la Icoana Maicii Domnului „Portărița”, adusă din Sfântul Munte Athos la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești‑Vlașca, județul Teleorman, cu prilejul hramului așezământului monahal, programul de închinare a fost prelungit până duminică, la miezul nopții, 26 iulie.
Parohia „Sfântul Pantelimon”- Foișorul de Foc din București va organiza, în perioada 25‑27 iulie 2026, manifestările dedicate hramului istoric al lăcașului de cult, închinat Sfântului Mare Mucenic și
Duminică, 19 iulie 2026, a avut loc la München în Parohia Ortodoxă Românească „Buna Vestire”, Festivalul bucuriei, ediția a treia. Festivalul, inițiat de către pr. paroh Alexandru Nan în urmă cu trei ani,
Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român al Italiei, a săvârșit duminică, 12 iulie, Dumnezeiasca Liturghie în mijlocul credincioșilor Parohiei ortodoxe româneşti „Nașterea Maicii Domnului” (Protopopiatul Piemonte II), păstorită de părintele paroh Cătălin Mandici, conform episcopia-italiei.it. În cadrul Sfintei Liturghii, teologul Alexandru Vasluianu a fost hirotonit întru diacon de ierarh, pe seama Parohiei ortodoxe româneşti „Sfântul Mucenic Lavrentie, arhidiaconul” din localitatea Alba. La finalul slujbei, în semn de prețuire pentru activitatea pastoral-misionară, socială și pentru susținerea comunității, Preasfințitul Părinte Siluan a acordat Ordinul „Sfântul Dionisie Exiguul” diaconului Constantin Rujuc. De asemenea, preoteasa Doina Mandici, soția părintelui paroh, și diaconița Denisia Gabriela Rujuc, soția diaconului Constantin Rujuc, au primit Ordinul „Sfântul Dionisie Exiguul” pentru mireni.
În perioada 10-13 iulie 2026, Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, a desfășurat un amplu itinerar pastoral-misionar în regatele Danemarcei și Suediei, prilejuit de două evenimente de mare însemnătate pentru viața și misiunea Ortodoxiei în Scandinavia.
În Duminica a 5-a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Nectarie, Episcopul ortodox român al Irlandei și Islandei, a săvârșit Sfânta Liturghie în Parohia „Acoperământul Maicii Domnului și Sfântul Erc” din Navan, Irlanda, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Nectarie, Episcopul ortodox român al Irlandei și Islandei, și cu purtarea de grijă a părintelui paroh Ionuț Gorgan, Parohia Ortodoxă Română din Newcastle West, în co
Marţi, 14 iulie 2026, Parohia Roșiori 1, în colaborare cu Centrul de Transfuzie Sanguină Ialomița, a desfășurat o nouă acţiune de donare de sânge din cadrul campaniei umanitare organizate la nivelul Patriarhiei Române cu titlul „Donează sânge, salvează o viață!”
Parohia „Sfântul Elefterie” din București, Paraclis Patriarhal, a desfășurat miercuri, 15 iulie, o nouă acțiune social-filantropică în cadrul campaniei „Cutia cu bucurie”, oferind 30 de pachete cu daruri copiilor beneficiari ai Centrului de zi „George Călinescu” din sectorul 5 al Capitalei.
La inițiativa Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Timotei și a Preasfințitului Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, a fost semnat în martie 2025 un acord de parteneriat pentru implementarea unui program social-filantropic în cadrul Episcopiei Tulcii. Intitulat sugestiv „Inimă de părinte, dragoste de copiii părăsiți”, programul a beneficiat de sprijin financiar din partea Episcopiei Spaniei și Portugaliei.
În cadrul programului eparhial de susținere a instituțiilor sociale din județul Dâmbovița, inițiat de Înaltpreasfințitul Părinte Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei, Mitropolit onorific şi Exarh patriarhal, luni, 13 iulie 2026, capela „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon” a primit un aparat de aer condiționat destinat Secției de Psihiatrie Cronici a Spitalului Județean de Urgență Târgoviște. Inițiativa filantropică a fost realizată cu implicarea mai multor parohii din Protoieria Târgoviște Nord: Dragodănești, Râncaciov, „Sfinţii Arhangheli Mihail și Gavriil”, „Sfântul Ioan Gură de Aur” și „Sfinţii Împărați Constantin și Elena”.
La Cantina Socială „Sfânta Muceniță Filofteia” a Asociației „Diaconia”, filiala sector 4, a avut loc întâlnirea lunară din cadrul proiectului „Bătrânețe cu suflet de copil”, un proiect care își propune să ofere beneficiarilor nu doar sprijin material, ci și informații utile, oportunități de socializare și momente de bucurie.
La Muzeul de Istorie din Suceava (MIS) va avea loc, pe 31 iulie 2026, conferința și vernisajul expoziției „Clădirea care a scris istorie”, eveniment ce marchează împlinirea a 10 ani de la redeschiderea
Copii de toate vârstele vor putea participa, pe 25 iulie și 1 august 2026, la activitățile din cadrul proiectului cultural-educativ „Biblioteca la firul ierbii”, organizat de Biblioteca Metropolitană București
Aşezare cu o istorie străveche, Bârladul este unul dintre oraşele moldovene care îşi preţuiesc trecutul şi cultivă cu consecvenţă tradiţiile culturale şi literare care l-au făcut cunoscut şi apreciat în
La Muzeul Viei și Vinului din Hârlău, parte a Complexului Muzeal Național „Moldova” din Iași, va putea fi vizitată, până pe 11 octombrie 2026, expoziția temporară „Ocupații tradiționale din Moldova:
La Muzeul de Etnografie din Botoșani va avea loc pe 26 iulie 2026 atelierul de pictură pentru adulți intitulat „Pe cărări de munte”, în cadrul căruia participanții vor avea ocazia să descopere frumusețea pe
Tehnologia a devenit parte din viața de zi cu zi, iar pentru persoanele vârstnice poate reprezenta mai mult decât un instrument de comunicare. Folosită corect, aceasta poate contribui la menținerea autonomiei, la mo
În ultimii ani, genetica a devenit un subiect tot mai prezent în viața de zi cu zi. Auzim despre teste genetice, boli ereditare și medicina personalizată, însă odată cu informațiile corecte circulă și
Rinichii reprezintă un organ esențial pentru sănătatea noastră, cu o multitudine de efecte asupra întregului corp, de aceea este important să verificăm sănătatea rinichilor și să știm când este nevoie să
Instinctele majore sunt cele care ne asigură nevoile de bază, iar două dintre acestea sunt hrana și odihna. Legătura dintre ele este una pe care, adesea, o ignorăm. Cel mai probabil cu toţii am experimentat, și
Bolile reumatice autoimune reprezintă o provocare diagnostică și terapeutică, afectând predominant femeile aflate la vârsta reproductivă. Sarcina la aceste paciente este asociată cu un risc crescut de avort
Actriță, dramaturg, regizor artistic și profesor de actorie, Claudia Motea și-a dedicat cariera artei și educației, transformând teatrul într-un veritabil instrument de formare umană. De-a lungul anilor, a fost
Marilena Rotaru este unul dintre cei mai importanți jurnaliști și realizatori de televiziune din România, autoare a numeroase interviuri și documentare de referință, dedicate Regelui Mihai și unor mari
Părintele Florin-Ciprian Petre, preot slujitor la capela Spitalului Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Alexandru Obregia” din București, este cunoscut publicului pentru emisiunea „Evanghelie și Viață” pe care o realizează la Radio Trinitas. Părintele are ca domenii de cercetare teologia patristică, istoria monahismului din primele veacuri creștine, bioetica și abordarea unor teme la intersecția dintre psihologie și teologie. În dialogul de față, pr. dr. Florin-Ciprian Petre ne vorbește despre importanța teologiei Sfântului Ioan Casian referitoare la rugăciune, temă abordată în volumul „De la omul exterior la omul interior: antropologia spirituală a Sfântului Ioan Casian”, apărut recent la Editura Cuvântul Vieții a Mitropoliei Munteniei și Dobrogei.
Ora de religie este mai mult decât o disciplină din programa școlară. Este un spațiu al dialogului, al reflecției și al formării conștiinței. Pr. prof. dr. Daniel Cergan, directorul Școlii Gimnaziale nr. 165
O carieră construită pe promovarea folclorului românesc nu poate avea la bază decât convingerea că acesta redă în cea mai autentică formă identitatea poporului român. Ne confirmă această realitate
Dacă până mai ieri, când plecai pentru o zi din satele bănățene spre Timișoara, Făget sau spre Lugoj și spuneai că mergi la oraș, erai așteptat seara în sat să povestești ce ai mai auzit nou și ce mai
Respirarea în tăcerea Schitului „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon”-Valea Lupului, din Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, care în 27 iulie își sărbătorește ocrotitorul, se preface în rugăciune. Adică într-o curățitoare revenire în sine, pe care Sfântul Vasile cel Mare o definește astfel: „Când mintea nu se risipește în lucrurile din afară și nu se împrăștie în lume prin simțuri, se întoarce în sine și se înalță cu gândul la Dumnezeu”. Acest adevăr l-am trăit și eu, pe Transfăgărășan, la 1.000 de metri deasupra mării, într-o întâlnire cu sfințenia și cu cei șase „călători prin nori” care se nevoiesc aici.
Prin secolul al IV-lea al erei creștine, în cetatea Emesa din Siria, rugăciunea se zidea scurgându-se din condeiul unui smerit diacon, Roman Melodul, „zidindu-se în trepte pline de grație, ca un mozaic de lumini tăcute, atrase tainic de Lumina cea neapusă de dincolo de zările lumii”, cum frumos spune doamna profesoară Corina Luminița Căluian. În această stare de zidire ne-am aflat și noi, recent, rugându-ne în Mănăstirea „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul”-Paltinul, de la Cota 1200, Piscul Negru, de pe Transfăgărășan, din Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, care, astăzi, 20 iulie, își sărbătorește ocrotitorul.
Sfântul Paisie s-a născut în oraşul Poltava din Ucraina în 1722, într-o familie preoţească. A fost dat să înveţe la Academia Teologică din Kiev, întemeiată de Petru Movilă, iar după patru ani a intrat
Apostolul Filip era din Betsaida Galileii, împreună cetăţean cu Andrei şi cu Petru Apostolii. După ce Hristos-Domnul i-a spus: Urmează-Mi Mie (Ioan 1, 43), recunoscând pe Mesia în persoana lui Iisus, Filip a
Sfântul Mucenic Atanasie s-a născut în Bichigiu, sat de pe Valea Sălăuţei. A luptat pentru Ortodoxie într-o vreme când aceasta era ameninţată de uniaţie. În anii 1761-1762 a tratat cu guvernul din Viena
Sfântul Mina a trăit pe vremea lui Diocleţian şi Maximian (286-305) şi era din Egipt, creştin cu credinţa, iar cu slujba ostaş din ceata tribunului Firmilian, aflându-se cu trupa sa în cetatea Cotiani din
Sfinţii Apostoli Olimp, Rodion, Sosipatru şi Erast au făcut parte din cei şaptezeci de Apostoli ai Domnului. Sfinţii Olimp şi Rodion au fost ucenicii Sfântului Apostol Petru şi au fost decapitaţi în Roma, din
Sfinţii Claudiu, Castor, Sempronian şi Nicostrat au fost străromâni şi au trăit pe vremea lui Diocleţian. Au fost botezaţi de Episcopul Chiril al Antiohiei şi erau sculptori. Pentru că au
Astăzi Biserica ne cheamă să cinstim pe Sfinţii Îngeri şi lucrarea lor în viaţa noastră. Este sărbătoarea Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, în jurul cărora Biserica adună şi serbează
Aceşti sfinţi s-au nevoit pe vremea împăraţilor Diocleţian şi Maximian. Cel dintâi dintre ei era Ieron, bărbat puternic la trup şi viteaz, dar bun şi blând la suflet. Fiind plugar, slujitorii la idoli l-au g
Aceşti sfinţi au trăit pe vremea împăratului Deciu (249-251), în cetatea Emesa din Fenicia. Părinţii lui Galaction erau păgâni şi au învăţat dreapta credinţă de la un monah, Onufrie,
Sfântul Ioanichie a trăit pe vremea luptătorilor împotriva sfintelor icoane, în tinereţe fiind păstor de vite. Pe când avea 43 de ani a fost luat de trimişii împăratului la oaste. Diavolul însă l-a atras în
Aceşti sfinţi au trăit în Persia, în vremea regelui Sapor al 2-lea (309-379) prigonitorul creştinilor. Deci, a fost prins episcopul cetăţii Anita, fericitul Achepsima, un bătrân cinstit, în vârstă de peste
Aceşti sfinţi erau din Persia, în vremea domniei regelui Sapor al 2-lea (309-379), cel care a început prigonirea creştinilor. În vremea aceea, între oamenii care slujeau la curte erau în taină şi creştini.
Aceşti sfinţi erau din Asia, din părţile Ciliciei, din tată păgân şi mamă creştină, al cărei nume era Teodota. Trebuie să se facă deosebirea între aceştia şi alţi doi Sfinţi Cosma şi Damian, care erau
Sfinţii Apostoli Apelie, Stahie, Amplie, Urban, Aristobul şi Narcis sunt consemnaţi în Sfânta Scriptură lucrând împreună cu Sfântul Apostol Pavel la întemeierea Bisericii din Roma (Rom. 16, 8-11). Din
Sfânta Anastasia a trăit pe vremea împăraţilor Deciu şi Valerian, guvernator al Romei fiind Prov. De mică a fost dusă într-o mănăstire de fecioare din apropierea Romei, stareţă fiind o călugăriţă
Sfântul Iachint s-a născut la sfârşitul secolului al 14-lea. A urmat înaltele şcoli ale vremii, desăvârşindu-şi cunoaşterea teologică la Constantinopol, unde a apărat învăţătura ortodoxă
Cuviosul Părinte Dimitrie a trăit pe vremea împăraţilor româno-bulgari ai veacului al 13-lea. Era din satul Basarabi şi a fost păstor de vite. Într-o zi, mergând prin iarba înaltă a călcat fără se vrea
Sfântul Mare Mucenic Dimitrie a trăit pe vremea împăraţilor Diocleţian şi Maximian Galeriu (284-311) şi era fiul dregătorului cetăţii Tesalonic. Părinţii săi l-au botezat pe ascuns de frica
Aceşti doi mucenici au trăit pe vremea împăratului arian Constanţiu (337-361). Amândoi erau ucenici ai Patriarhului Pavel al Constantinopolului. Marcian era citeţ, iar Martirie era ipodiacon în
Sfântul Areta a fost un mare dregător creştin al cetăţii Negran din Etiopia, în timpul împăratului Iustin cel Bătrân (518-527), când peste ţara Etiopiei era rege Elezbaan. Pe atunci, în Saba, Yemenul de ast
Sfântul Averchie a fost episcop în cetatea Ierapole din Frigia şi a trăit pe vremea împăratului Marc Aureliu (161-180). În timpul unui praznic păgânesc, Episcopul Averchie a sfărâmat idolii. Pentru aceasta,
Sfinţii Cuvioşi Visarion şi Sofronie au propovăduit cuvântul Evangheliei în Transilvania veacului al 18-lea. Pentru aceasta ei au fost prinşi de autorităţile austro-ungare şi închişi în diferite locuri,
Sfântul Artemie era dregător împărătesc în Alexandria pe vremea Sfântului Împărat Constantin cel Mare, fiind voievod viteaz în războaie şi întărit în credinţa în Hristos. În timpul domniei
Prorocul Ioil din Vechiul Testament era fiul lui Petuel din seminţia lui Ruben şi a trăit cu opt sute de ani înainte de Întruparea lui Hristos. Numele lui înseamnă „dragostea lui Dumnezeu”. El ne-a lăsat o
Într-o vreme în care cuvintele „familie”, „drepturi”, „libertate” și „demnitate” sunt tot mai des invocate în spațiul public, se simte nevoia unei priviri clare, echilibrate și așezate. Nu o
O bucurie nespus de mare cuprinde sufletele clericilor și credincioșilor din Biserica Ortodoxă Română când Preafericitul Părinte Patriarh Daniel împlinește frumoasa vârstă de 75 de ani, o sărbătoare aleasă
În istoria Bisericii, rolul mamei privind nașterea și creșterea credinței din sufletul copilului a fost întotdeauna important. Mama sădește în sufletul celui născut din ea mugurii credinței vii și
În astfel de momente este greu să vorbim despre un om pe care l-am cunoscut aproape trei decenii. Nu pentru că lipsesc cuvintele, ci pentru că sunt prea multe amintiri care se adună și pentru că o prietenie
„El va întoarce inima părinților către copii și inima copiilor către părinții lor” (Maleahi 4, 6). Cu aceste cuvinte se încheie ultima profeție a Vechiului Testament, care vorbește despre Sfântul Proroc
Puține lucruri influențează mai profund dezvoltarea unui copil decât atmosfera emoțională din familie și felul în care mama reușește să ofere siguranță, răbdare și sens în relația de zi cu zi. Copiii nu


