Sf. Ap. Iuda, rudenia Domnului; Sf. Cuv. Paisie cel Mare

Sfântul Apostol Iuda, rudenia Domnului (sec. I) este unul dintre cei numiţi fraţii Domnului. Erau rude apropiate care au crescut împreună cu Iisus în aceeaşi casă. „După tradiţie, ei erau fiii lui Cleopa, fratele Dreptului Iosif Logodnicul, deci veri după lege cu Mântuitorul. Dintre ei, Iacob a crezut cel dintâi în Hristos, iar Iuda şi ceilalţi mai târziu (Ioan 7, 15; Faptele Apostolilor 1, 13-14). Ei au fost martori ai vieţii fără de păcat a Domnului şi I-au devenit cu vremea Apostoli, în numărul celor 70, şi martori ai Pătimirilor şi Învierii Lui, chemând la mântuire pe toţi oamenii. Tradiţia Bisericii ne spune că, după Înălţarea Domnului, Sfântul Iuda a propovăduit, mai întâi, Evanghelia în Iudeea, în Galileea şi în Samaria, apoi în cetăţile Arabiei, Siriei şi Mesopotamiei şi, mai pe urmă, s-a dus în Persia şi în cele din urmă a pătimit moarte mucenicească în Armenia” (Sinaxar Sinodal al Bisericii Ortodoxe Române, volumul X, luna iunie). El este scriitorul Epistolei soborniceşti a lui Iuda din Sfânta Scriptură a Noului Testament.

Sfântul Cuvios Paisie cel Mare († cca 400) era din Egipt. S-a născut din părinţi creştini. După moartea tatălui său, a rămas, alături de ceilalţi şase fraţi ai săi mai mari, doar în grija mamei lor. Ei i s-a arătat un înger care i-a spus: „Pe fiul tău, Paisie, l-a ales Domnul ca să slăvească şi să laude sfânt numele Lui, cel lăudat în vecii vecilor. Omul acesta plăcut este al lui Dumnezeu”. Îngerul l-a luat pe Paisie de mână, iar mama lui i-a răspuns: „Toţi copiii mei sunt ai lui Dumnezeu, dar facă-se mila Domnului spre noi”. Când s-a trezit, a fost uimită de acel vis.

„După ce s-a făcut copilandru, fericitul a fost tuns monah de Cuviosul Pamvo (18 iulie), de care fiind sfătuit să nu se uite la faţa oamenilor, trei ani a vieţuit neuitându-se în sus, ci avându-şi mereu capul plecat în jos. Dându-se la vieţuire sihăstrească, într-atât a covârşit pe toţi, încât, adeseori, vorbea împreună cu Hristos. Odată, pe când se ruga în chilie, i-a apărut Hristos, însoţit de doi îngeri, iar el, urmând pildei lui Avraam, a spălat picioarele Domnului. Astfel, s-a făcut Paisie nevoitor în vieţuirea cea mai presus de om, ajungând la cea mai înaltă măsură a nevoinţei. Despre vestitele lui virtuţi şi despre minunata vieţuire, cea întocmai cu a îngerilor, precum şi despre aspra nevoinţă în pustie şi despre minunile sale ce se poate spune decât că acest fericit, aflându-se cu trup muritor, s-a ridicat mai presus de trup. Astfel, ajungând la bătrâneţi adânci, s-a mutat către Domnul, în ceruri, unde, împreună cu îngerii, cântă cântarea cea întreit sfântă” (Sinaxar Sinodal al Bisericii Ortodoxe Române, volumul X, luna iunie).