Aceşti Sfinţi Apostoli, din cei 70, au fost următori şi ucenici ai Sfântului Apostol Pavel, slujind la răspândirea adevăratei credinţe. Sfinţii Filimon, Arhip şi Apfia lucrau în cetatea Colose din Frigia, iar fericitul Onisim la Roma. Sfântul Arhip este cinstit de Sfântul Pavel cu numele de „împreună oştean cu noi”, precum scrie în Epistola către Filimon, capitolul al 2-lea. În aceeaşi epistolă, Filimon este zugrăvit ca un fiu duhovnicesc şi prieten adus la credinţă de însuşi Apostolul Neamurilor. Sfânta Apfia, soţia lui Filimon, este numită „sora Apfia” datorită vredniciilor ei (Filimon cap. 2). Sfântul Onisim din sclav ajunge Apostol al Domnului şi din răufăcător frate egal în vrednicie cu fostul său stăpân, Filimon.
Sfântul Cuvios Ilarion cel Nou, egumenul Mănăstirii lui Dalmat
Sfântul Ilarion a trăit pe vremea împăraților iconoclaști, intrând de la vârsta de 20 de ani în mănăstirea ce se numea „a lui Dalmat”. După 10 ani de ascultare a fost binecuvântat cu darul facerii de minuni. Pentru aceasta a fost hirotonit preot și timp de opt ani a fost ucenicul Sfântului Grigorie Decapolitul. În timpul împăratului iconoclast Leon Armeanul (813-820), a pătimit mult pentru credința sa. Următorul împărat, Mihail Travlu (820-829), a eliberat din temnițe pe ortodocși. Deci ieșind sfântul, a aflat adăpost la o bătrână credincioasă ce i-a zidit pe moșia ei o chilie, slujindu-l șapte ani. Dar în timpul domniei lui Teofil (829-842), fiul lui Travlu, Sfântul Ilarion a pătimit din nou, fiind izgonit pe insula Afusia, unde a viețuit opt ani. În timpul împărătesei Teodora, Sfântul Ilarion a fost eliberat din surghiun și a mai viețuit încă trei ani la mănăstirea sa numită „a lui Dalmat”, mutându-se în pace la Domnul.