Prorocul Avdie este amintit în Sfânta Scriptură, scrierea sa fiind cea mai scurtă din tot Vechiul Testament, aflată între cartea prorocului Ioil şi a prorocului Iona. Aceasta conţine 21 de versete şi se numeşte Vedenia lui Avdie. A trăit cu 600 de ani înainte de Hristos, iar cartea sa a fost scrisă în urma năvălirii unei puteri străine asupra Ierusalimului. Edomiţii, care erau fraţii evreilor, s-au unit cu duşmanii şi au luat parte la pustiirea lui Israel. Astfel, prorocul Avdie le vesteşte idumeilor pedeapsa pe care o vor primi de la Dumnezeu. „Cei din Negheb (Miazăzi) vor cuprinde muntele lui Isav, iar cei din câmpie, ţara Filistenilor; ei vor lua în stăpânire ţinutul lui Efraim şi al Samariei, şi Veniamin va stăpâni Galaadul. Şi cei robiţi din această oştire, fiii lui Israel, vor lua în stăpânire Canaanul până la Sarepta, şi cei robiţi din Ierusalim care sunt la Sefarad vor stăpâni cetăţile de la miazăzi. Şi biruitori se vor sui în muntele Sionului ca să judece muntele lui Isav; iar împărăţia a Domnului va fi!” (Avdie 1, 19-21). Cartea sa este un strigăt către dreptatea Domnului.
Sfinţii Apostoli Filimon, Arhip, Onisim şi Apfia; Sfânta Muceniţă Cecilia
Aceşti Sfinţi Apostoli, din cei 70, au fost următori şi ucenici ai Sfântului Apostol Pavel, slujind la răspândirea adevăratei credinţe. Sfinţii Filimon, Arhip şi Apfia lucrau în cetatea Colose din Frigia, iar fericitul Onisim, la Roma. Sfântul Arhip este cinstit de Sfântul Pavel cu numele de „împreună oştean cu noi” precum scrie în Epistola către Filimon, capitolul al 2-lea. În aceeaşi epistolă, Filimon este zugrăvit ca un fiu duhovnicesc şi prieten adus la credinţă de însuşi Apostolul Neamurilor. Sfânta Apfia, soţia lui Filimon, este numită „sora Apfia” datorită vredniciilor ei (Filimon 2). Sfântul Onisim din sclav ajunge Apostol al Domnului şi din răufăcător frate egal în vrednicie cu fostul său stăpân, Filimon. Tradiţia Bisericii ne spune că toţi membrii acestei familii de ucenici ai Sfântului Pavel au fost sfinţiţi „episcopi călători” la sfârşitul vieţii marelui apostol, în timp ce „sora Apfia” îşi sfinţea viaţa slujind fraţilor de credinţă în biserica din casa ei. Toţi aceşti sfinţi au suferit moarte martirică, cei din Colose fiind omorâţi cu pietre din ordinul lui Nero, iar Sfântul Onisim a murit din ordinul lui Domiţian, tăindu-i-se capul. Astăzi, Biserica Ortodoxă pomeneşte şi pe Sfânta Cecilia (†232). Aceasta s-a născut la Roma, din părinţi păgâni. Auzind ea de Evanghelia lui Hristos, a hotărât să nu se mărite, ci să se păzească curată, închinându-şi fecioria Domnului. Părinţii ei însă, împotriva voii sale, au însoţit-o cu un tânăr bun de neam, dar necredincios, pe care-l chema Valerian. După căsătorie, Sfânta Cecilia l-a înduplecat pe soţul ei să trăiască în curăţie şi primind amândoi botezul din mâinile Sfântului Urban, Episcopul Romei, vieţuiau în credinţa cea adevărată. Valerian l-a convertit la creştinism şi pe fratele său, Tiburtie, care atât de mult se înălţase cu fapta cea bună, încât şi cu îngerii vorbea în toate zilele.
Pentru credinţa lor în Hristos Iisus, din porunca comandantului Maximin li s-au tăiat capetele. Şi văzând Maximin cum sufletele celor doi sunt luate de îngeri, ca nişte odoare, au crezut şi el şi toată casa lui în Mântuitorul Iisus Hristos. Sfânta Cecilia a fost închisă într-o baie înfierbântată timp de trei zile şi pentru că a ieşit de acolo nevătămată i s-a tăiat şi ei capul. A fost înmormântată în cimitirul Calist din Roma.
