Prorocul Avdie este amintit în Sfânta Scriptură, scrierea sa fiind cea mai scurtă din tot Vechiul Testament, aflată între cartea prorocului Ioil şi a prorocului Iona. Aceasta conţine 21 de versete şi se numeşte Vedenia lui Avdie. A trăit cu 600 de ani înainte de Hristos, iar cartea sa a fost scrisă în urma năvălirii unei puteri străine asupra Ierusalimului. Edomiţii, care erau fraţii evreilor, s-au unit cu duşmanii şi au luat parte la pustiirea lui Israel. Astfel, prorocul Avdie le vesteşte idumeilor pedeapsa pe care o vor primi de la Dumnezeu. „Cei din Negheb (Miazăzi) vor cuprinde muntele lui Isav, iar cei din câmpie, ţara Filistenilor; ei vor lua în stăpânire ţinutul lui Efraim şi al Samariei, şi Veniamin va stăpâni Galaadul. Şi cei robiţi din această oştire, fiii lui Israel, vor lua în stăpânire Canaanul până la Sarepta, şi cei robiţi din Ierusalim care sunt la Sefarad vor stăpâni cetăţile de la miazăzi. Şi biruitori se vor sui în muntele Sionului ca să judece muntele lui Isav; iar împărăţia a Domnului va fi!” (Avdie 1, 19-21). Cartea sa este un strigăt către dreptatea Domnului.
Sfinţii Cuvioşi Xenofont, Maria, Arcadie şi Ioan
Fericitul Xenofont s-a născut în Constantinopol şi, ca mirean, a ajuns senator în timpul lui Iustinian cel Mare (527-565). El avea multe averi materiale, dar era şi mai bogat din punct de vedere spiritual. Soţia sa, Maria, îl urma întru toate, căutând să placă lui Dumnezeu. Şi aveau doi fii, Ioan şi Arcadie, pe care i-au crescut în dreapta credinţă şi pe care i-au trimis la Beirut, din Fenicia, pentru a studia la şcoli înalte. Pe drum spre Beirut s-a stârnit o furtună mare, care a sfărâmat corabia, încât nu se ştia dacă a mai scăpat cineva cu viaţă. Aflând despre aceasta, Xenofont şi soţia sa au plecat să-şi caute fiii pe care îi credeau morţi, şi mult s-au minunat, aflând după îndelungate căutări, că Arcadie şi Ioan erau călugări în Ierusalim. Cei doi feciori intraseră în mănăstire, ca mulţumire adusă lui Dumnezeu pentru că i-a scăpat din valurile puternice. Şi multe lacrimi de bucurie au picurat din ochii celor patru, părinţi şi fii, pentru această neaşteptată regăsire. Deci, fericindu-şi fiii, Xenofont şi Maria s-au făcut şi ei monahi, şi mergând fiecare în mănăstirea sa, atât au sporit în bunătăţile sufletului, şi ei şi fiii lor, încât Dumnezeu lucra prin ei minuni mari.
