Prorocul Avdie este amintit în Sfânta Scriptură, scrierea sa fiind cea mai scurtă din tot Vechiul Testament, aflată între cartea prorocului Ioil şi a prorocului Iona. Aceasta conţine 21 de versete şi se numeşte Vedenia lui Avdie. A trăit cu 600 de ani înainte de Hristos, iar cartea sa a fost scrisă în urma năvălirii unei puteri străine asupra Ierusalimului. Edomiţii, care erau fraţii evreilor, s-au unit cu duşmanii şi au luat parte la pustiirea lui Israel. Astfel, prorocul Avdie le vesteşte idumeilor pedeapsa pe care o vor primi de la Dumnezeu. „Cei din Negheb (Miazăzi) vor cuprinde muntele lui Isav, iar cei din câmpie, ţara Filistenilor; ei vor lua în stăpânire ţinutul lui Efraim şi al Samariei, şi Veniamin va stăpâni Galaadul. Şi cei robiţi din această oştire, fiii lui Israel, vor lua în stăpânire Canaanul până la Sarepta, şi cei robiţi din Ierusalim care sunt la Sefarad vor stăpâni cetăţile de la miazăzi. Şi biruitori se vor sui în muntele Sionului ca să judece muntele lui Isav; iar împărăţia a Domnului va fi!” (Avdie 1, 19-21). Cartea sa este un strigăt către dreptatea Domnului.
Sfinţii Mucenici Miron preotul, Straton şi Ciprian
Sfântul Miron preotul a trăit în Grecia pe vremea împăratului roman Deciu (249-251), pe când era cârmuitor al ţinutului Antipatros, un aprig prigonitor al creştinilor. Sfântul Miron era de neam bun, cu dragoste de Dumnezeu şi de oameni. Într-un an, de ziua praznicului Naşterii Domnului, cârmuitorul Antipatros a intrat în biserica unde slujea Miron ca să-i prindă pe creştini. Sfântul Miron l-a certat atunci pe cârmuitor cu cuvinte de dojană părintească. Prigonitorul, mâniindu-se, a poruncit ca preotul să fie legat de soldaţi şi dus la locul de tortură a creştinilor. După multe şi cumplite chinuri, Sfântul Miron a fost dus în Cizic, unde i s-a tăiat capul, intrând astfel întru bucuria Domnului și dându-şi cinstitul său suflet în mâinile Lui.
