Prorocul Avdie este amintit în Sfânta Scriptură, scrierea sa fiind cea mai scurtă din tot Vechiul Testament, aflată între cartea prorocului Ioil şi a prorocului Iona. Aceasta conţine 21 de versete şi se numeşte Vedenia lui Avdie. A trăit cu 600 de ani înainte de Hristos, iar cartea sa a fost scrisă în urma năvălirii unei puteri străine asupra Ierusalimului. Edomiţii, care erau fraţii evreilor, s-au unit cu duşmanii şi au luat parte la pustiirea lui Israel. Astfel, prorocul Avdie le vesteşte idumeilor pedeapsa pe care o vor primi de la Dumnezeu. „Cei din Negheb (Miazăzi) vor cuprinde muntele lui Isav, iar cei din câmpie, ţara Filistenilor; ei vor lua în stăpânire ţinutul lui Efraim şi al Samariei, şi Veniamin va stăpâni Galaadul. Şi cei robiţi din această oştire, fiii lui Israel, vor lua în stăpânire Canaanul până la Sarepta, şi cei robiţi din Ierusalim care sunt la Sefarad vor stăpâni cetăţile de la miazăzi. Şi biruitori se vor sui în muntele Sionului ca să judece muntele lui Isav; iar împărăţia a Domnului va fi!” (Avdie 1, 19-21). Cartea sa este un strigăt către dreptatea Domnului.
Sfinţii Mucenici Teopempt şi Teonas; Sfânta Cuvioasă Sinclitichia (Ajunul Botezului Domnului. Post)
Sfântul Teopempt era episcop în zilele lui Diocleţian (284-305) şi ridicând acest împărat păgân prigoană împotriva creştinilor, a dat poruncă aspră, ca pretutindeni cei care mărturisesc pe Hristos să fie siliţi să aducă jertfe idolilor şi să fie chinuiţi. Printre primii care au fost prinşi a fost Sfântul Teopempt, care mărturisind credinţa creştină a fost aruncat într-un cuptor cu foc din care a ieşit nevătămat. Apoi, după ce i s-a scos un ochi, vrăjitorul Teonas l-a silit să bea otravă, dar Teopempt nici de această dată nu a păţit nimic. Văzând acestea, Teonas a mărturisit şi el pe Hristos şi a fost aruncat cu capul în jos într-o groapă, după care a fost acoperit de viu cu pământ. Sfântului Teopempt i s-a tăiat capul, primind astfel cununa muceniciei. Astăzi pomenim şi pe Sfânta Cuvioasă Sinclitichia (†350). Aceasta s-a născut în Alexandria şi avea foarte multă bogăţie, dar şi temere de Dumnezeu. Mulţi doreau s-o ia de soţie pentru frumuseţea ei, însă ea nu dorea să se mărite, ci îşi dedica viaţa lui Dumnezeu. Şi i s-a dat ei să părăsească cu totul grijile lumeşti, luând asupra sa toată nevoinţa pentru a creşte în viaţă, în credinţă şi în înţelegerea cea duhovnicească. După multe nevoinţe, aproape de sfârşitul vieţii a fost ispitită de diavolul ca oarecând Iov, fiind vătămată cu bube, care i-au mâncat tot trupul. Ajungând la 80 de ani, o boală grea i-a luat darul vorbirii şi astfel şi-a dat sufletul în mâinile Domnului.
