Biserica Beizadelelor din Suceava - o notă aparte în peisajul arhitecturii moldoveneşti

În cei 19 ani de domnie, Vasile Lupu a ridicat din temelie 15 biserici şi a dispus să se execute lucrări de restaurare, adăugiri sau consolidări la alte 14 biserici.

Primele monumente se înscriu pe linia căutărilor înnoitoare, fapt care permite să aflăm, în arhitectura vremii, surse de inspiraţie provenind din Ţara Românească, Orient sau Occident (îndeosebi pe filiera Poloniei). Tradiţia arhitecturii moldoveneşti a secolelor precedente nu este părăsită în totalitate. Se păstrează planul triconc, modul de compartimentare a interiorului, acoperişul articulat, sistemul de boltire. Asistăm însă şi la introducerea - uneori numai pentru scurt timp - sau la asimilarea unor elemente noi, vizând fie structurile, fie decorul monumentelor.

În cadrul acestui nou curent arhitectonic ce se prefigurează în epoca lui Vasile Lupu, Biserica „Sf. Ioan Botezătorul“ din Suceava, cunoscută şi sub numele de Biserica Beizadelelor sau a Domniţelor, ridicată de Vasile Lupu în jurul anului 1642, aduce o notă aparte în peisajul arhitecturii moldoveneşti.

Monumentul aparţine unui grup foarte restrâns de edificii de acelaşi tip, aducând unele particularităţi, dintre care amintim: modul în care este susţinută turla din interior prin intermediul a patru rânduri de cărămizi dispuse în zimţi şi în acelaşi timp, în retrageri spre interior deasupra arcelor piezişe, ceea ce face ca diametrul turlei să fie substanţial redus, uşurând presiunea exercitată asupra celor patru pandantivi care o susţin; prezenţa la subsolul bisericii a unui spaţiu cu destinaţie necunoscută (tainiţă sau osuar), în care se pătrunde pe sub turla clopotniţei.

Interiorul monumentului este unitar, armonios, creând o ambianţă calmă şi intimă, construcţia păstrând elementele tradiţionale ale arhitecturii moldoveneşti - ancadramente de factura goticului moldovenesc, turla pe arce piezişe, acoperişul articulat, friza de ocniţe sub cornişă, intuind aici acea dorinţă de îndepărtare faţă de vechile formule, monumentul reflectând intervalul de tranziţie pe care îl parcurge în vremea lui Vasile Lupu arhitectura medievală românească.

Paraclis al Curţii Domneşti

Biserica de la început a avut rolul de paraclis al Curţii Domneşti. Episcopul Melchisedec, în notele sale de călătorie, ne relatează destul de lapidar că „pe locul unde a fost palatul domnesc al lui Ştefan cel Mare, astăzi sunt casele negustorilor, dar tot locul acesta este presărat cu temelii, beciuri şi gropniţe care aparţineau, după spusele tradiţionale, Curţii Domneşti, aşa că tot în regiunea Curţii, anume în grădină, ar fi fost încă o mică biserică pentru beizadele şi domniţe, pe locul unde este acum o bisericuţă a Sf. Ioan Botezătorul, spre răsărit de Biserica „Sf. Dumitru“. Crezând că bisericuţa ar fi fost mai veche decât epoca lui Vasile Lupu, „ea este acea bisericuţă despre care s-a vorbit că ar fi fost în cuprinsul Curţii Domneşti, însă forma ei actuală datează de la Vasile Lupu

Despre o biserică cu hramul Sfântul Ioan Botezătorul în Suceava avem informaţii încă de la 1569 când, într-o însemnare de pe un „Minei pe luna iunie“ de la Mănăstirea Probota, un anume Gligorcea a răscumpărat cartea aceasta şi a dat-o la „Biserica «proorocul Sf. Ioan Botezătorul înaintemergătorul» din târgul Sucevei“. Mai mult chiar W. Schmidt consemna în 1876, referindu-se la o însemnare din arhiva Decanatului catolic din Suceava, că biserica este atribuită chiar lui Bogdan al III-lea, din anul 1515.

De fapt, nu ne putem imagina că o curte domnească ca aceea de la Suceava să nu fi fost înzestrată cu o biserică pentru familia domnească şi pentru membrii Sfatului domnesc. Se ştie, de altfel, că Vasile Lupu reconstruieşte Curtea Domnească, începând cu anul 1638, când dă de ştire prin Hanş, vornicul de târg din Suceava „pace şi sănătate dumi sale giupânului Andrieş, dmnului de Bistriţa pentru rândul acestor meşteri pietrari şi doi olari ce aţi trimis dumneavoastră aici la Suceava să lucreze la Curtea Măriei Sale lui Vodă“.

În partea nordică a turnului clopotniţă, după decopertarea tencuielii s-a scos la iveală o inscripţie pictată în culoare cărămizie în care, pe lângă un ornament constând dintr-un ghiveci de flori şi pe lângă data de 7151, în litere, urmată de un „m“, de la misita, urmează anul 1642, în cifre arabe, cifră care ar putea fi reţinută ca adevărata dată a terminării bisericii.

Jarovnia - un mic stâlp de piatră pentru a ţine aprins jeraticul

Săpăturile arheologice efectuate începând cu anul 1991 la biserica „Sf. Ioan Botezătorul“ au permis identificarea sigură a unei biserici anterioare celei actuale, datele stratigrafice permiţând datarea acestor urme în secolul al XVI-lea.

Planul bisericii actuale este un plan dreptunghiular, ale cărui laturi scurte au un traseu semicircular pentru altar şi poligonal pentru pronaos, asemănător unor abside. O altă particularitate o constituie utilizarea în locul absidelor semicirculare a naosului, a falselor abside având forma unor nişe semicirculare practicate în pereţii laterali, care, din acest motiv, sunt mult îngroşaţi, în exterior ele prezentându-se sub forma unor decroşuri - rezalite - care ocupă, de regulă doar două treimi din înălţimea monumentului.

Biserica are şapte ferestre astfel dispuse: una în axul absidei altarului, câte două pe fiecare latură, nord şi sud, şi două pe latura de vest. Mai are câte o ferestruică în nişele adânci ale proscomidiarului şi diaconiconului.

Spaţiul ritual, divizat mai mul simbolic în pronaos, naos şi altar, este tratat unitar şi dinamic. Pridvorul, sau mai curând pronaosul, are formă poligonală, existând o oarecare asemănare cu planul bisericuţei din cimitirul de la Mănăstirea Dragomirna, unde pridvorul poligonal este deschis, pe când la Suceava este închis.

Între naos şi pronaos, în loc de peretele despărţitor, avem două coloane octogonale care suportă trei arcuri.

În interiorul altarului se găseşte un mic stâlp de piatră, octogonal, cu baza pătrată şi care este scobit la partea superioară. Era întrebuinţat pentru a ţine aprins jeraticul necesar aprinderii tămâiei. În limba slavonă se numea „jarovnia“.

Iconostasul - o remarcabilă piesă de sculptură medievală

În curtea bisericii, înainte de a intra în biserică, pe partea stângă, se află un monument de piatră ce are sculptată, în partea superioară, o scenă în care doi copii ţin în mână o cruce, motiv des întâlnit la edificii cu această întrebuinţare, monument ce a împodobit cândva o mică fântână arteziană ce avea izvor propriu.

În faţa acestui monument se află o groapă circulară zidită, renovată acum, despre a cărei origine şi utilitate nu se cunoaşte nimic sigur. Pe de o parte, aici ar fi fost o fântână, iar pe de altă parte, o groapă de tortură pentru maziliţii curţii domneşti, dar probabil înainte de a se ridica această bisericuţă. Este greu de crezut că ar fi fost fântână, pentru că groapa este prea aproape de zidul de sud al bisericii şi nu este în tradiţia arhitecturii bisericeşti aşezarea unei fântâni atât de aproape de construcţie. Ultima ipoteză pare a fi mai aproape de adevăr, datorită circumferinţei destul de mari care putea servi acestui scop.

Această groapă circulară, cât şi pivniţa de la subsolul bisericii constituie câteva necunoscute care, dacă ar fi elucidate, ar putea aduce lumini noi asupra vieţii curţii domneşti din Suceava medievală.

Biserica „Sf. Ioan Botezătorul“ păstrează până în zilele noastre o remarcabilă piesă de sculptură medievală, iconostasul. Tehnica în care este realizată sculptura iconostasului constituie una din principalele caracteristici ale barocului moldovenesc. Este vorba despre o tehnică mixtă, în care predomină relieful înalt, dând uneori sugestia de ronde-bosse - datorită faptului că altorelieful este combinat cu traforul, ceea ce creează impresia de dantelărie în lemn.

Prin folosirea mai multor planuri în profunzime, se realizează un joc de umbre şi lumini, ceea ce conferă piesei o anumită picturalitate, caracteristică stilului baroc în general.

În stadiul actual al cercetărilor, putem afirma că iconostasul de la Biserica „Sf. Ioan Botezătorul“ din Suceava, este o replică târzie a iconostasului lucrat pentru vechea Biserică mitropolitană „Sf. Gheorghe“ din Iaşi, ctitorită de mitropolitul Gavril Calimachi, în anul 1761.