Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Documentar Constantin Virgil Gheorghiu, tumultul unui destin literar în exil

Constantin Virgil Gheorghiu, tumultul unui destin literar în exil

Galerie foto (4) Galerie foto (4) Documentar
Un articol de: Daniela Șontică - 14 Mar, 2021

O figură importantă a exilului românesc din Franţa a fost Constantin Virgil Gheorghiu (1916-1992), care poate fi definit în concordanţă cu multele sale calităţi: scriitor, diplomat în perioada interbelică şi preot. Venit pe lume în 1916, la Războieni, în judeţul Neamţ, în familia unui preot, Virgil Gheorghiu n-a ales iniţial drumul preoţiei. A absolvit mai întâi Liceul Militar de la Chişinău, iar apoi, la Bucureşti a studiat Literele şi Filosofia, pentru a se dedica unei cariere literare şi publicistice. A debutat în 1937, ­cu volumul de poezie Viaţa de toate zilele a poetului, iar în martie 1940 a primit Premiul de poezie al Fundaţiei Regale, pentru volumul Caligrafie pe zăpadă.

În timpul celui de-al ­Doilea Război Mondial, Virgil Gheorghiu a fost trimis pe frontul din Basarabia corespondent de presă, în urma experienţei publicând volumul cu reportaje de război Ard malurile Nistrului, prefaţat de Tudor Arghezi. Când au ajuns la putere, comuniştii aveau să-l acuze de antisovietism. În 1943, pleacă din ţară, ca atașat de presă al ambasadei românești la ­Zagreb, în Croaţia, evenimentele de la 23 august 1944 prinzându-l acolo. A refuzat să mai vină în ţară şi, împreună cu soţia, a plecat în Austria. La Viena a fost internat 10 luni într-un lagăr pentru motivul că fusese „diplomat dintr-o ţară inamică”, apoi a ajuns în Turingia, dar Comisia Aliaţilor l-a considerat „germanofil” şi a fost internat doi ani (1945-1947) în lagărele de prizonieri la Darmstandt, Nürnberg şi altele. Eliberat în 1947, și-a regăsit soţia, apoi s-au stabilit la Heidelberg. Acolo, Virgil ­Gheorghiu s-a înscris la Facultatea de Teologie și a început scrierea romanului care avea să-l consacre definitiv în lumea culturală vestică, Ora 25. S-a stabilit apoi la Paris, iar în 1963 a fost hirotonit preot la biserica românească „Sfinţii Arhangheli” din capitala Franţei, unde a trăit până la finalul vieţii, în 1992.

Ora 25, un succes fulminant

Succesul scriitorului Constantin Virgil Gheorghiu a început în 1949, odată cu publicarea la editura pariziană Plon a romanului Ora 25 (La vingt-cinquième heure), tradus în franceză de Monica Lovinescu (sub pseudonimul ­Monique Saint-Côme) şi cu o ­prefaţă de Gabriel Marcel. A ­cunoscut un succes imens de ­librărie în Franţa, iar realizarea unui film la Hollywood, cu actorii ­Anthony Quinn şi Virna Lisi în rolurile principale (1967), cu un scenariu după carte, a făcut ca aceasta să aibă o notorietate şi mai mare, ceea ce a dus la traducerea ei în peste 40 de limbi. Măcar din această privinţă, Ora 25 ar merita mai multă valorizare în cadrul culturii române. Cartea ilustrează ororile războiului, ura rasială şi obtuzitatea societăţii conduse ­după ideologii în care omul este văzut numai dintr-un anumit unghi, condiţiile dezumanizante din lagăre şi o perspectivă nouă a lumii de după război. Romanul are şi un caracter autobiografic. Prefaţatorul primei ediţii româneşti, Paul ­Miclău, sublinia vizionarismul autorului, aducând în discuţie „sclavia tehnicii” care ­urma să-şi facă loc în societăţile extrem de dezvoltate: „Am înţelege că toate necazurile vin de la tehnica ­modernă, pe care războiul a certificat-o şi a pus-o nu numai în slujba nimicirii, dar şi a umilirii fiinţei umane. Această viziune se concretizează sugestiv în secvenţele de muncă efectuate de Ion (personajul Johann, căruia mama îi spunea Ion - n.r.) în Germania: obligat să mute lăzile ce sosesc pe bandă, el nu mai poate gândi la nimic, fiind indiferent chiar la conţinutul lăzilor, secret, de altfel. Şi în acest caz, Constantin Virgil Gheorghiu a anticipat evoluţia ­lumii în perioada postbelică: ce să mai spunem astăzi, când automatizarea și robotizarea au atins culmi de neconceput în Occident şi în Japonia”. Romanul este ­construit prin tehnica romanului în roman, personajul Traian ­Corugă fiind personajul-scriitor care scrie o carte cu titlul Ora 25, sub destinul lui Corugă camuflându-se sau revelându-se chiar ­Gheorghiu. Personajul explică şi înţelesul titlului, care „este timpul în care orice încercare de salvare e prea târzie: chiar Mesia dacă ar veni, ar fi prea târziu. E nu ultima oră, ci o oră după cea din urmă oră. Este, cu precizie, timpul societăţii occidentale. E ora actuală. Ora exactă!”.

Elogii şi denigrări

După succesul fulminant, românii din Occident aveau să-l acuze pentru reportajele din Ard malurile Nistrului de antisemitism. Una dintre vocile vehemente în acest sens era chiar Monica Lovinescu, întoarsă  acum cu furie spre autorul tradus. Cauzele sunt multiple, între ele fiind temerile de care exilaţii nu scăpaseră nici în noua lor lume şi vedeau peste tot spioni şi trădători. Căsătoria cu avocata ­Ecaterina Burbea, de origine evreiască, i-a creat ­probleme lui Gheorghiu nu numai în ţară, în timpul regimului totalitar al regelui Carol al II-lea şi al guvernării legionare, ci şi în exil. ­Marius Miheţ, într-o cronică din România literară, se întreba retoric: „... cum să acuzi de antisemitism un tânăr căruia i se cere să divorţeze de soţia lui evreică şi refuză - şi asta în anii legionari? Cel mult unele articole cu iz anti­semit, publicate la sfârşitul anilor ‘30, pot fi învinovăţite” („Sclavia ­ascunsă”, România ­literară, nr. 4/2016). Imediat ­după publicarea romanului, Mircea Eliade afirmase: „N-am citit nimic, în nici o literatură, care să se apropie, cât de departe, de teroarea istoriei pe care o îndură personajele Dumitale. Consider Ora 25 una dintre cele mai mari cărți ale generației noastre, din toate țările”. Denigratorii au reuşit să-l determine şi pe Eliade să renege elogiul amintit. Până şi prefaţatorul ­Gabriel Marcel l-a somat pe ­ Gheorghiu să-şi repudieze cartea de război pentru care se scandalizase toată lumea, dar autorul n-a făcut-o, a răspuns, în schimb, prin romanul autobiografic Omul care călătorea singur, care l-a adus pe Marcel la sentimente mai bune. În schimb, Monica Lovinescu nu s-a mai împăcat cu el, considerându-l un impostor. Mai ­trebuie amintit că paginile reportajelor sale de război i-au fost o bună sursă de documentare lui Marin Preda pentru ­romanul Delirul.

N-a mai ajuns în România nici după 1989

Virgil Gheorghiu a publicat peste 40 de volume, cuprinzând: poezie, roman, publicistică, amintiri, reportaje de război. Dar în acelaşi timp, a publicat şi cărţi de teologie şi cu un conţinut duhovnicesc, din care transpar atât cultura sa în domeniu, cât şi dragostea faţă de Ortodoxia strămoşească. Cele mai cunoscute titluri în franceză: La seconde chance, Les Sacrifiés du Danube, La Maison de Petrodava, Les Imortels d’Agapia, L’Home qui voyagea seul, Les inconnues de Heidelberg, La cravache. În româneşte au apărut aproape toate romanele.
Cititorilor români le mai sunt cunoscute şi volumele: Tatăl meu, preotul care s-a urcat la cer, Sfântul Ioan Gură de Aur, Cerşetorii de miracole, Nemuritorii de la Agapia, Viaţa patriarhului Athenagoras, Cum am vrut să mă fac sfânt, Dumnezeu nu primeşte decât duminica, Dumnezeu la Paris.

A fost invitat în multe părţi ale lumii să susţină conferinţe şi este de neînţeles de ce nu a fost chemat şi în România după căderea comunismului şi de ce la noi nu este atât de cunoscut şi de citit, cu toate că, după 1990, opera sa a început să fie publicată şi în limba română. Familia sa a donat Academiei Române toate manuscrisele, documentele literare şi corespondenţa care i-au aparţinut.

Citeşte mai multe despre:   Virgil Gheorghiu