Doamna Olga Greceanu și Rugul Aprins

Pictorița și scriitoarea Olga Greceanu (1890- 1978) face parte dintre membrii principali ai Rugului Aprins. Alături de Cecilia Cuțescu- Stork a devenit cea mai cunoscută pictoriță din interbelicul românesc. Continuăm astfel prezentarea celor care, alături de Părintele Sofian Boghiu și de Paul Sterian, despre care am vorbit în episoadele anterioare, reprezentau cu strălucire breasla artelor plastice în lăuntrul Rugului Aprins.

Părinții Olgăi Greceanu, familia Șe­șevski, erau de origine nobiliară poloneză și germană, fiind stabiliți în România. Olga Greceanu s-a născut la 4 august 1890 la Mănăstirea Nămăiești, unde părinții săi erau retrași peste vară. Face studii primare și gimnaziale în instituții private din București. A urmat apoi cursurile Facultății de Fizică și Chimie și de asemenea cursurile Academiei de Arte Frumoase. Ca artist a beneficiat de specializări în Liège (Belgia) și Paris (Franța), a făcut călătorii de studii (Italia etc.). S-a căsătorit cu colegul ei din Politehnică, Nicolae Gre­ceanu.

A avut numeroase expoziții în țară și în Occident, precum: Barcelona (1929), Paris (1937), New York (1939) etc. Cele câteva persoane care au scris în mod special despre Olga Greceanu, precum criticul de artă Adina Nanu, au constatat puternica implicare socială a artistei și polifonia activităților ei. A inițiat prima formă de asociere a femeilor pictori și sculptori (1914) și a Sindicatului Artelor Frumoase din România (1921). A scris numeroase lucrări, majoritatea cu tematică creștin-ortodoxă precum superbul Dicționar Biblic Ortodox (Mărturie în cuvânt şi chip - Vocabular al credinţei şi vieţii spirituale, 2011).

Îndrăgostită de arta monumentală, Olga Greceanu realizează câteva bine cunoscute ansambluri murale precum: frescele și mozaicul Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” (București), cele existente la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” al Academiei Române ori în holul de intrare și într-una din sălile mari ale Bibliotecii Sfântului Sinod, situată în curtea Mănăstirii Antim (București) - clădire în care se desfășurau în interbelic chiar ședințele Sf. Sinod al BOR. Ulterior, Olga Greceanu, alături de Părintele Sofian Boghiu, a fost solicitată să realizeze mozaicurile de la intrarea bisericii Mănăstirii Antim. A mai realizat fresca din sala de ședințe a Primăriei de Verde (Primăria sectorului I, București), salonul Gării Mogoșoaia ș.a.

Olga Greceanu a scris și lucrări de istorie a artei, importante pentru acea epocă, precum: Compoziția murală: Legile și tehnica ei (1935), Specificul național în pictură (1939), Femeile pictor de altădată (1943), Dicționarul zugravilor de subțire, monahi și mireni (tipărit post-mortem, în 2012). Criticul și istoricul de artă Adina Nanu precizează: „Prin tot ce a pictat și a scris, Olga Greceanu și-a manifestat convingerea că expresia supremă a artei plastice este pictura religioasă, însuflețită de cele mai înalte idealuri, pe care le transpune direct prin linii și culori. (...) Inevitabil, în timpul dominației comuniste, o astfel de personalitate trebuia ștearsă din paginile istoriei, prin tehnica mistificării trecutului, atât de bine descrisă de Orwell în (volumul) 1984. În scrierile despre arta românească din ultima jumătate de secol al XX-lea, Olga Greceanu a fost fie ignorată, fie pomenită doar în treacăt, cărțile ei din biblioteci au fost dosite, picturile din instituțiile publice, acoperite cu var, iar la conacul ei din comuna Bălteni, județul Dâmbovița, pereții pictați în frescă au fost dărâmați.”

Ultima parte a vieții și-o dedică scrisului, restaurării și picturii câtorva biserici ortodoxe, fiindcă Olga Greceanu a devenit un foarte apreciat pictor și restaurator al Bisericii Ortodoxe Române.

În contextul celor de mai sus, era absolut firesc ca Olga Greceanu să devină un membru activ al Rugului Aprins. Chiar dacă, conform mărturiilor pe care le deținem, la un moment dat, în anii ’50, din motive politice, se pare că s-a temut să continue alături de cei de la Rugul Aprins, Olga Greceanu a fost neîndoielnic una dintre personalitățile excepționale care au contribuit la dinamizarea și frumusețea acestei mișcări cultural-spirituale. Iată una dintre cele mai elocvente mărturii despre prezența artistei Olga Greceanu la Rugul Aprins, notată de arhim. Vasile Vasilache (stareț al Mănăstirii Antim, în anii Rugului Aprins), în volumul său de memorii De la Antim la Pocrov (Ed. Eikon, 2015, pp. 43-44): „[Artistei] Olga Greceanu, în bogata ei manifestare a multor daruri, ca pictoriță, ca scriitoare, ca gazetară, ca oratoare și în afirmarea unui crez creștin de viață pentru orice ființă omenească, nu i-a fost indiferentă mișca­rea de spiritualitate creștină românească de la Mânăstirea Antim, care redeschidea calea de mijloc a ortodoxiei românești, ferindu-se de extremele ortodoxiei slavone, ori chiar a[le] celei grecești, precum și de adierile mistice ale Occidentului. O cultură creștină, pe temei de puritate sufletească, în stare să te ferească de orice exces, păzind cu sfințenie înțelepciunea divină în rama dreptei judecăți pe care Dumnezeu Însuși a dat-o ca dar omului, de a năzui la perfecția de dinainte de păcat. [Pe] Olga Greceanu cartea ei de meditație pe marginea unui pelerinaj la Locurile Sfinte o făcuse să retrăiască Pe urmele pașilor Domnului Iisus Hristos. Pe urmele Aceluia care venise să întrupeze Calea, Adevărul și Viața pentru omenirea toată. El e înțelepciunea însăși - Sofia - care a întrupat pe Omul adevărat și pe Dumnezeul adevărat, pentru omenirea toată. La slujbele de la Antim participa cu evlavie, iar la conferințe cu interes. Pare că o revăd și acuma la una din conferințele ce le-am ținut, când, vorbind despre Izgonirea din Rai, ea se ridică să întrebe: Raiul cel de la sfârșitul lumii va fi deosebit de Raiul cel dintâi din care am fost izgoniți? (...) Nu pot uita apoi cu ce dragoste de a asculta Cuvântul Domnului, pe cei de la Antim ne-a chemat în casa ei, unde am putut vedea pe peretele salonului o minunată prezentare a Cetății Neam­țului - în clipa în care plăieșii moldoveni rezistaseră cu un curaj nespus armatelor de cucerire ale lui Sobieski. Atunci cu un dar deosebit și cu o bogăție de cunoștinți în literatura universală, scriitorul Sandu Tudor - fratele Sandu - a înfă­țișat din Sfânta Evanghelie de la Ioan convorbirea lui Iisus cu Nicodim, în care a ilustrat îndeosebi Nașterea din nou, pentru a vedea Împărăția lui Dumnezeu. Această dragoste pentru Mânăstirea Antim avea să o mărturisească în chip deosebit Olga Greceanu în zugrăvirea pe pereții din afară, de la intrarea în biserică, pe Sfântul Neculai, Sfântul Antim, Sfântul Alexei și pe Sfânta Muceniță Agata, în mozaic, în stilul artei bizantine, de toată frumusețea. Ei vor rămâne să scânteieze prin ani și veacuri, în ochii tuturor celor ce vor vizita această Bise­rică a Mânăstirii Antim - a Tuturor Sfinți­lor -, pe care a iubit-o și a prețuit-o și a înzestrat-o cu talentul ei sufletesc și Olga Greceanu”...

Mai trebuie precizat că, după desființarea întâlnirilor de la Mănăstirea Antim, fapt petrecut în anii 1948-’49 participanții Rugului Aprins se întâlneau, de această dată aleatoriu și mai discret, în casele câtorva membri, precum Olga Greceanu, Alexandru Mironescu, Vasile Voiculescu sau Constantin Joja.

Și, ceva inedit: Olga Greceanu va vorbi, cu binecuvântarea patriarhilor Nicodim și Justinian, în foarte multe biserici, inclusiv studenților teologi. Aceste predici erau atât de apreciate, iar Olga Greceanu atât de îndrăgită, încât multă lume căuta în mod special biserica din duminica ce va urma, numai pentru a fi de față și a o asculta pe această doamnă a Rugului Aprins...