Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Documentar Icoana Naşterii Domnului: cerul şi pământul contopite în bucurie deplină

Icoana Naşterii Domnului: cerul şi pământul contopite în bucurie deplină

Un articol de: Raluca Brodner - 23 Dec, 2008

Una dintre cele mai cunoscute icoane ale Bisericii şi, în acelaşi timp, una dintre cele mai bogate în semnificaţii teologice este icoana Naşterii Domnului. Simbolismul ei cuprinde elemente biblice şi dogmatice sau din istoria apocrifă. Toată creaţia se bucură la Naşterea Pruncului: cerul (o stea şi îngerii), pământul (munţii, plantele şi animalele) şi umanitatea, reprezentată de Preacurata Fecioară Maria, Maica Domnului nostru. Dincolo de reprezentarea artistică, icoana Naşterii Domnului transmite prin conţinutul său două învăţături creştine fundamentale: Întruparea Fiului lui Dumnezeu şi efectul acestui eveniment asupra întregii creaţii.

Icoana nu este fotografie, o simplă decoraţie, ci este revelaţia chipului lui Dumnezeu în om, pe care Sfântul Ioan Damaschin o numeşte „fereastră către cer“. Atenţia şi inima noastră trebuie îndreptate dincolo de sticla icoanei, la Dumnezeu, sursa adoraţiei noastre. Existenţa divinităţii în rugăciune trebuie să fie singura prezenţă pe care omul să o resimtă. Înainte de secolul al IV-lea, Naşterea şi Botezul Domnului se sărbătoreau în aceeaşi zi, sub numele de Epifanie, adică Arătarea Domnului în Treime. Astăzi, icoana Botezului este diferită de cea a Naşterii.

Icoana Naşterii Domnului a rămas reprezentată în Treime. Steaua Betleemului luminează dintr-un triunghi înscris într-o sferă. Triunghiul reprezintă Sfânta Treime, iar sfera, nemărginirea. Vedem acolo cerul şi pământul contopite în bucurie deplină. Icoana este împărţită în trei nivele. Zona superioară sugerează lumea cerească, a doua contopirea dintre divin şi uman, iar a treia umanitatea, în general.

Steaua şi îngerii

„Ce vom aduce Ţie, Hristoase? Că te-ai arătat pe pământ ca un om, pentru noi. Fiecare din făpturile cele zidite de Tine, mulţumire aduce Ţie: îngerii cântarea, cerurile steaua, magii darurile, păstorii minunea, pământul peştera, pustiul ieslea, iar noi pe Maica Fecioară, Dumnezeule, Cel ce eşti mai înainte de veci, miluieşte-ne pe noi.“ (Mineiul pe luna decembrie)

La nivelul de sus apare steaua, a cărei parte superioară este reprezentată în afara icoanei, dar care nu este separată de lume. O singură rază răsare din acest triunghi, ceea ce înseamnă că Dumnezeu este unul singur. Raza se desface în trei, simbol al participării întregii Treimi la mântuirea omului. Îngerul care se înclină spre păstori, vestindu-le acestora Naşterea lui Iisus, reprezintă lumea cea nevăzută.

Fecioara Maria, pruncul şi magii

„Cerul şi pământul astăzi s-au împreunat; născându-se Hristos, astăzi Dumnezeu pe pământ a venit şi omul la cer s-a suit.“ (Vecernia praznicului, Litie, glas 1)

Nivelul central al imaginii o întruchipează pe Preacurata Fecioară Maria, care este reprezentată mai mare decât celelalte personaje şi stă întinsă pe o hlamidă purpurie, culoarea imperială bizantină ce sugerează faptul ca ea este „împărăteasa îngerilor“. Mama îşi priveşte pruncul, iar prezenţa sa accentuează umanitatea lui Hristos.

Pruncul este înfăşat, dar nu în scutece, ci învelit în giulgiu şi aşezat într-o raclă de piatră, elemente ce vestesc patimile şi moartea de mai târziu. În peştera întunecată, expresie a mormântului, se află un bou şi un asin. Aceste detalii nu sunt menţionate în Evanghelie.

Dacă privim cu atenţie icoana Naşterii Maicii Domnului, observăm că cele mai apropiate de prunc sunt cele două vietăţi. Simbolic vorbind, ieslea întrupării arată ca altar al lumii, din care „Pâinea vieţii celei veşnice“ se oferă ca hrană oamenilor.

Magii, unul tânăr, altul matur şi un altul bătrân, simbolizează mesajul universal adus de Hristos, care transcende toate vârstele omenirii.

Stâncile ascuţite ale muntelui sunt ilustrate asemenea unor trepte care par a se uni cu cerul şi care simbolizează acţiunea de pogorâre a lui Dumnezeu la om, cât şi urcarea omului la Dumnezeu.

Iosif, bătrânul Thyrreos şi scena îmbăierii

„Vifor de gânduri necuviincioase având întru sine înţeleptul Iosif s-a tulburat, dar, cunoscând că zămislirea ta este de la Duhul Sfânt, a zis: Aliluia.“ (Acatistul Bunei Vestiri, Condac 4).

În partea inferioară, îl putem vedea pe Iosif, meditativ, uimit şi parcă neputincios în faţa marii taine a Întrupării. Iosif întruchipează omenirea şi este înfăţişat cum ascultă cuvintele unui bătrân. Potrivit unei legende apocrife, acesta este bătrânul păstor Thyrreos, personificarea diavolului, care îi spune lui Iosif că o fecioară nu poate naşte un prunc.

Ultimul detaliu al acestei icoane, scena spălării Domnului, are la bază pasaje din evangheliile apocrife ale lui Iacov şi Matei (acestea vorbesc despre prezenţa a două femei (Salomeea şi Zelemi, chemate de Iosif pentru a o asista la naştere pe Sfânta Fecioară). Scena spălării Domnului a provocat multe controverse de-a lungul timpului, fiind intenţionat evitată sau chiar înlocuită. A existat o părere dominantă că acea scenă era degradantă pentru Hristos. Cu toate acestea, scena scăldatului sugerează faptul că Dumnezeu cel Preaînalt se supune obiceiurilor şi deprinderilor omeneşti, aceasta fiind şi o mărturie a Întrupării reale a Domnului, Care a devenit „întocmai cu oamenii de bună voie“ (Utrenia praznicului, Canonul Sfântului Ioan Damaschin, cântarea a IV-a). Scena o prefigurează pe cea a Botezului, în apele Iordanului.

„Naşterea Ta, Hristoase, răsărit-a lumii lumina cunoştinţei“

Dincolo de reprezentarea artistică, icoana Naşterii Domnului transmite prin conţinutul său două învăţături creştine fundamentale: Întruparea Fiului lui Dumnezeu şi efectul acestui eveniment asupra întregii creaţii. An de an, credincioşii ortodocşi cinstesc cu mare bucurie sărbătoarea Întrupării Mântuitorului şi slăvesc marea taină a creştinătăţii cu imnuri de laudă: „Naşterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii lumina cunoştinţei; că întru dânsa cei ce slujeau stelelor de la stea s-au învăţat să se închine Ţie, Soarelui dreptăţii, şi să Te cunoască pe Tine, Răsăritul cel de sus, Doamne, slavă Ţie“.

„Fecioara astăzi pe Cel mai presus de fiinţă naşte şi pământul, peştera, Celui neapropiat, aduce. Îngerii cu păstorii slavoslovesc şi magii cu steaua călătoresc. Că pentru noi S-a născut Prunc tânăr, Dumnezeu cel mai înainte de veci.“ (Troparul şi Condacul Naşterii Domnului)