Mănăstirea Radu Vodă, ctitoria de suflet a Patriarhului Justinian

În plin regim comunist, atunci când în spațiul sovietic cădeau rând pe rând bisericile, în România, prin tactul Patriarhului Justinian, s-a reușit realizarea unui dialog cu puterea politică, prin care s-au putut salva multe lăcaşuri de rugăciune, nu numai de la demolare, ci și de la ruinare. În această perioadă au fost restaurate și consolidate cele mai importante mănăstiri și biserici clasificate în categoria monumentelor istorice. Se împlinesc astăzi 49 de ani de când biserica Mănăstirii Radu Vodă a fost redeschisă cultului prin grija, stăruinţa şi osteneala Patriarhului-ctitor.

Patriarhul Justinian s-a confruntat de multe ori cu dorința regimului comunist de a dărâma biserici, mascată adesea de proiectele de sistematizare a orașelor. Totuși, prin tact și discernământ, Patriarhul a reușit de cele mai multe ori să anuleze aceste proiecte, folosin­du-se de orice argument avea la îndemână pentru a le putea salva. În Bucu­rești, Patriarhul Justinian a reușit să salveze de la demolare bisericile Boteanu și Slobozia. Forța distructivă a regimului comunist a demolat în 1959, sub pretextul reamenajărilor arhitectonice din zona fostului Palat Regal, bisericile Brezoianu (construită în 1710) și Stejarului (atestată documentar ca biserică de lemn în secolul al 18-lea, cea de zid fiind construită în 1763).

Patriarhul Justinian a manifestat o grijă deosebită față de soarta mănăstirilor. El s-a îngrijit să restaureze cea mai mare parte a așeză­mintelor monahale din Arhiepiscopia Bucureștilor, asigurân­du-se ca monahii și monahiile să aibă și ateliere la dispoziție, din venitul cărora să se poată chivernisi.

Recuperarea Mănăstirii Radu Vodă

Unul dintre aşezămintele monahale asupra cărora Patriarhul Justinian și-a pus amprenta este Mănăstirea Radu Vodă din Bucu­rești, lăcaş cu un trecut istoric însemnat. Aceasta fusese luată de partidul comunist la schimb cu Mănăstirea Curtea de Argeș, una dintre cele mai valoroase din țară din punct de vedere istoric și artistic. Patriarhul s-a luptat din răsputeri să recupereze Mănăstirea Radu Vodă, pe care partidul o confiscase, transformând clădirea internatului teologic în școală de partid, iar biserica în depozit de material didactic. După multe negocieri, le-a propus comu­niș­tilor să construiască o altă clădire pentru școala de partid în fosta livadă a mănăstirii, iar biserica și clădirea de lângă ea să fie preluate de Seminarul Teologic, care până atunci fusese înghesuit de comu­niști, împreună cu Institutul Teologic de Grad Universitar, în clădirea de lângă Biserica „Sfânta Ecaterina”, actualul sediu al Facultății de Teologie Ortodoxă din București.

În 1971, Patriarhul Justinian reușește să mute Seminarul Teologic și Școala de cântăreți bise­ricești din clădirea de pe strada Sfân­ta Ecaterina în clădirea din incinta fostei Mănăstiri Radu Vodă. La 11 octombrie 1971, Patriarhul inaugurează noul local al seminarului cu ocazia începutului de an școlar, în prezența Episcopilor-vicari patriarhali Antim Nica Târgo­vișteanul și Antonie Plămădeală Ploieșteanul (rectorul Institutului Teologic de Grad Universitar), a profesorilor, părinților și elevilor. În cuvântul de la festivitatea de deschidere a anului școlar, Patriarhul Justinian spunea: „Deschidem astăzi Seminarul Teologic din București, pentru al 136-lea an de existență şi activitate, pentru a 136-a serie de elevi pe care i-a pregătit şi îi pregătește această școală pentru nevoile eparhiei noastre... Cu privire la munca des­fășurată în această școală, am asemănat altădată, şi reiau asemănarea acum, seminarul teologic cu o pepinieră în care grădinarii pri­ce­puți aleg cu multă grijă pomi­șorii sălbatici pe care îi plantează şi apoi îi altoiesc cu altoaie de bun soi, pentru ca mai apoi să dea roade bune. (...) Primiți cu grijă, cu toată luarea-aminte şi cu dragoste învățătura ce vi se dă şi faceți să rodească mult cele ce primiți aici. Vă îndemn la aceasta cu dragoste părintească, vă îndemn spre toată râvna, spre toată fapta bună, spre deplinul spor al minții şi al sufletului... Cei mai mulți dintre voi, dragi elevi, sunteți de la țară, din sate şi noi vă pregătim aici să mer­geți înapoi, tot acolo, în mijlocul credincioșilor... Să nu uitați niciodată că sunteți creștini ade­vă­rați, devotați misiunii voastre de viitori slujitori ai Bisericii Ortodoxe strămoșești, dar şi patriei şi poporului nostru din care faceți parte. (...) Să rugăm pe Cel Atotputernic să ocrotească şi să dureze ani mulți acest seminar teologic eparhial, care a dat până acum 135 de serii de absolvenți şi pregă­teș­te pe cea de-a 136-a serie, să-l aibă permanent sub ocrotirea Sa cerească” (Deschiderea anului de învățământ 1971-1972 la școlile teologice din Patriarhia Română, în revista „Biserica Ortodoxă Română”, anul LXXXIX, nr. 9-10, septembrie-octombrie, 1971, Bucu­rești, pp. 965-966).

Din cuvântul Patriarhului Justinian se observă clar faptul că nu întâmplător punea accentul pe vechimea învățământului teologic seminarial de la București și pe impor­tanța instruirii viitorilor preoți, conștient fiind de presiunea enormă pe care statul o punea pe reducerea drastică a numărului de elevi și studenți teo­logi, începută încă din 1948. Atunci statul comunist a desfiin­țat facultățile și academiile teologice de la Suceava (continuatoarea vestitei Academii Teologice de la Cernăuți), Timi­șoara, Arad, Oradea și Caran­se­beș, Academia de Muzică Religioasă din București și toate seminariile din Muntenia și Moldova. Ulterior, prin perse­ve­rența Patriarhului Justinian, au fost reîn­ființate seminariile de la Bucu­­rești, Buzău, Mănăstirea Neamț, Cluj, Craiova și Caransebeș, iar ca institute teologice de grad universitar au funcționat facultățile de la Bu­curești, Sibiu și Cluj (în 1952 Institutul Teologic de la Cluj a fost desființat de către autori­tă­țile comuniste).

Patriarhul Justinian, nou ctitor al mănăstirii

Odată recuperată biserica Mănăstirii Radu Vodă, Patriarhul Justinian a început aici o amplă lucrare de restaurare, coordonată de arhitectul Ștefan Balș, prin care i-a înlăturat bisericii elementele de artă neogotică ce fuseseră adăugate în secolul al 19-lea, redând edificiului aspectul specific de biserică muntenească de la începutul secolului al 17-lea.

Biserica Mănăstirii Radu Vodă a fost redeschisă cultului în data de 25 ianuarie 1973, la sărbătoarea Sfântului Ierarh Grigorie Teologul, hramul Seminarului Teologic. Patriarhul a dorit odată cu recuperarea bisericii Mănăstirii Radu Vodă și reactivarea acesteia, hotărând ca părintele Arsenie Papacioc să fie starețul acestei mănăstiri (conform mărturiei arhim. Arsenie Papacioc oferită protos. Arsenie Nae, viețui­tor al Mănăstirii Radu Vodă și ucenic al părintelui în ultimii ani ai vieții). Din păcate, regimul nu a acceptat nici numirea părintelui Arsenie ca stareț, nici reactivarea mănăstirii, biserica fiind încadrată de Patriarh ca paraclis al Seminarului Teologic. Patriarhul Justinian a reușit totuși, contrar dispozițiilor partidului, să rânduiască drept slujitori ai acestei biserici patru monahi, din obștea Catedralei Patriarhale și din cea a Mănăstirii Antim - arhim. Paulin Lecca, exarh al mănăstirilor din Arhiepiscopia Bucureș­tilor; arhim. Ioil Babaca, fost mare eclesiarh al Catedralei Mi­tro­politane din Chișinău; protos. Maxim Mereanu; protos. Iasim Nea­gu -, care săvârșeau Sfânta Liturghie zilnic, spre folosul duhovnicesc al tinerilor seminariști.

Cu prilejul redeschiderii bisericii fostei Mănăstiri Radu Vodă, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Episcopul-vicar patriarhal Antim Târ­go­viș­teanul, împreună cu un sobor din care au făcut parte arhim. Paulin Lecca, pr. Nicolae Bordașiu - directorul seminarului, protos. Maxim Mereanu, protos. Iasim Nea­gu, pr. prof. Anatolie Zarea și pr. prof. Vasile Bria. Patriarhul Justinian Marina și Episcopul Teoctist Arăpașu al Aradului au asistat la slujba Sfintei Liturghii din tronurile arhierești (Sărbătoarea „Zilei Hramului” la Școlile Teologice din București, în revista „Biserica Ortodoxă Română”, anul XCI, nr. 1-2, ianuarie-februarie, 1973, Buc­u­rești, pp. 87-88). La sfârșitul slujbei, ca după o mare izbândă, Patriarhul Justinian a afirmat: „Cu ajutorul lui Dumnezeu am ajuns să ne vedem slujind în acest lăcaș - ctitorie voievodală, de la Radu Vodă... Ce-a fost mai greu am isprăvit. Ce a mai rămas de făcut nădăjduim cu ajutorul lui Dumnezeu să terminăm într-un viitor nu prea îndepărtat... Prin restaurarea și redeschiderea bisericii de la Radu Vodă, v-am dat, dragi elevi, un măreț lăcaș de închinare, pe care vă îndemn să-l prețuiți, să-l cinstiți şi să-l încălziți cu dragostea voastră... Aveți prilejul să învățați şi să vă adânciți gândurile în rugăciune şi meditație într-un lăcaș ales, foarte frumos, dar şi cu un trecut istoric foarte furtunos... De la ultima repa­ra­ție au trecut vreo sută cincizeci de ani. Dintele vremii o deteriorase. Gândul nostru a fost însă mereu la ea. După cercetările întreprinse de specia­liș­tii de la Direcția Monumentelor Istorice, care au reușit să reconstituie imaginea arhitectonică inițială şi ca interior, şi ca exterior a bisericii, am cerut să restaurăm noi biserica, s-o rectitorim ca paraclis al Seminarului Teologic şi, pe plan mai larg, ca lăcaș de închinare al tuturor credincioșilor din cuprinsul Arhiepiscopiei Bucureștilor, în sensul că din contribuția acestora, într-un fel, s-au creat fonduri cu care am reconstruit această biserică, mare şi frumoasă, şi care va fi şi mai frumoasă când îi vom face şi pictura... Vă îndemn să iubiți, să cins­tiți şi să îngrijiți acest sfânt lăcaș ca pe casa voastră. Vă mai îndemn să aprofundați, cu ajutorul profesorilor voștri, trecutul istoric plin de zbucium, dar şi de măreție al Mănăstirii Radu Vodă, căci el este o parte însemnată din istoria şi viața Bisericii noastre Ortodoxe Române şi a patriei noastre. Vă binecuvântez şi vă urez să stăpâniți sănătoși şi cu mult folos duhovnicesc noul vostru paraclis”.

Prin grija pe care a arătat-o Mănăstirii Radu Vodă, într-o perioadă în care era amenințată însăși exis­tența acestui așezământ monahal cu un bogat trecut istoric și prin lucrările pe care cu multă atenție le-a coordonat în acest loc, Patriarhul Justinian Marina și-a înscris numele în rândul ctitorilor mănăstirii, monahii și credincioșii care vin aici pomenindu-i numele cu multă evlavie și recunoștință. Aceas­tă mănăstire a fost aleasă de cel de-al treilea întâistătător al Patriarhiei Române și ca loc de veș­ni­că odihnă.