▲ În multe locuri din lume, locurile protejate de lege sau parcurile naţionale cuprind în arealul lor mănăstiri, unele dintre ele fiind construcţii foarte impunătoare ▲ Protejarea naturii este o datorie a monahului, care vine din credinţa că întreaga Creaţie este un dar de la
Dumnezeu ▲ Foarte adesea, tocmai monahii au atras atenţia, prin prezenţa lor, asupra unei zone care trebuie ocrotită ▲ Marile mănăstiri
au fost construite în zone retrase, deosebit de frumoase, tocmai datorită tradiţiei de sihăstrie dezvoltată cu secole înainte în acel areal ▲
Pretutindeni în lume şi oricând în istorie, frumuseţea naturii a atras atenţia oamenilor, care şi-au dorit mereu să locuiască în vecinătatea unui peisaj deosebit sau măcar să viziteze, uneori, aceste adevărate colţuri de rai. Mai mult decât pentru oamenii obişnuiţi, pentru călugări sau eremiţi locurile retrase din munţi au fost cele mai primitoare şi cele mai potrivite pentru a-şi construi, încetul cu încetul, cărarea către porţile raiului. Contemplarea naturii a fost considerată în scrierile Sfinţilor Părinţi una dintre treptele evoluţiei duhovniceşti, întrucât ea îl ajută pe monah să descopere puterea şi înţelepciunea Creatorului. Pe de altă parte, în peisajul arid al munţilor înalţi, pustnicii au testat şi au dus până la desăvârşire puterea rugăciunii care te ajută să-ţi depăşeşti limitele fizice. Aşadar, în peisaje mirifice sau în vârfuri de munte duşmănoase, monahii au fost mereu o prezenţă discretă, sfinţind totul în jur şi lăsând în urmă o amprentă a modului de viaţă profund creştin.
Nici o mănăstire nu e construită la întâmplare
Nu este deci de mirare că mari mănăstiri s-au construit chiar în aceste locuri despre care se ştie că au fost preferate de monahi şi pustnici încă de la începutul creştinismului. O mănăstire nu se naşte la întâmplare, ci apare într-un loc deja transfigurat de prezenţa oamenilor care se dedică lui Dumnezeu. Adesea, mănăstirea este doar organizarea, în formă cenobitică (de obşte), a vieţii sihăstreşti. Aşadar, prezenţa monahală în locurile de mare importanţă pentru patrimoniul natural al omenirii a fost dintotdeauna un lucru firesc. Mănăstirile pun în valoare locurile în care se găsesc, iar monahii protejează natura nu doar ca urmare a unei educaţii ecologiste, ci în mod deosebit ca urmare a credinţei lor care arată că întreaga Creaţie este un dar divin. Nicăieri în lume nu s-a considerat, deci, că monahii ar putea fi o ameninţare pentru spaţiul natural în care este situată mănăstirea lor, chiar dacă acest spaţiu este protejat prin lege. Exemplele care urmează sunt grăitoare în acest sens, mai ales că ele ilustrează situaţii concrete de pe patru continente.
FRANŢA - Muntele, mănăstirea şi golful Saint-Michel
Au fost înscrise în Lista Patrimoniului Mondial întocmită de UNESCO datorită excepţionalei combinări între elementele naturale şi cultural-religioase. Muntele Saint-Michel este unic în lume datorită poziţionării sale topografice speciale: aflat chiar la gurile râului Couesnon, în Normandia, la doar câteva sute de metri de coasta franceză, muntele este o insulă înconjurată complet de ape în timpul fluxului, iar în timpul refluxului devine peninsulă, întrucât aluviunile din jur formează o punte de legătură cu uscatul. Pe această insulă de stâncă a fost construită, în secolul al VIII-lea, o mănăstire care s-a conservat perfect până astăzi. Trebuie subliniat că protecţia UNESCO asupra acestei zone priveşte în acelaşi timp mănăstirea, insula şi golful Saint-Michel, deci creaţia umană şi spaţiul natural privite ca ansamblu.
GERMANIA - Insula monahală Reichenau de pe Lacul Konstanz
Mediul natural al Lacului Konstanz este protejat de către legile Germaniei şi Elveţiei, iar Insula Reichenau este arie protejată a landului Baden-Würtemberg. Mănăstirea de aici datează din secolul al X-lea şi a fost înscrisă în Lista UNESCO a Patrimoniului Mondial, împreună cu insula pe care este situată, în 2001.
MEXIC - Mănăstirea Santo Desierto del Carmen
Mănăstirea carmelitană Santo Desierto este situată în Parcul Naţional Nixcongo din Mexic. Începuturile sale coboară în timp până în jurul anului 1795, când călugării catolici carmelitani au pus bazele unui aşezământ monahal dedicat Maicii Domnului. Este un loc foarte căutat de turişti şi pelerini, mai ales că aici se găsesc şi relicvele unuia dintre călugării cu viaţă sfântă ai mănăstirii. În imediata vecinătate a mănăstirii se găsesc obiective naturale foarte spectaculoase, aşa cum este vulcanul activ Popocatepetl. Mănăstirea este construită la altitudinea de 2.300 m.
UNGARIA - Mănăstirea benedictină de la Pannonhalma şi mediul ei natural
Este o mănăstire benedictină fondată în anul 996, care a avut şi are încă un rol cultural şi spiritual însemnat. Este situată într-un cadru natural protejat de legile Ungariei, care constă în special într-o pădure seculară de stejar. Începând din 1960, aici au avut loc lucrări de reparare şi reconstrucţie, în ciuda statutului de arie protejată a zonei respective. Acest fapt nu a împiedicat includerea mănăstirii şi a zonei înconjurătoare (47,4 ha) în Lista UNESCO a Patrimoniului Mondial.
BULGARIA - Mănăstirea Rila
Este o mănăstire ortodoxă impunătoare, construită în Parcul Naţional Munţii Rila. Corpurile de chilii şi cele dedicate activităţilor culturale sunt foarte ample. Parcul Natural Rila este deosebit de important din punct de vedere biologic, întrucât aici se găsesc jumătate din speciile de plante ale Bulgariei, precum şi o treime din speciile de vertebrate. A fost înscrisă în Lista UNESCO a Patrimoniului Mondial în 1983.
GRECIA - Mănăstirile de la Meteora
Sunt şase mănăstiri ortodoxe, construite în secolele XV-XVI, într-un cadru natural muntos, aparent absolut inaccesibil. Mănăstirile au fost construite direct pe stâncă, fiind expuse chiar pericolului prăbuşirii în caz de cutremur. Ele au fost ridicate aici ca urmare a unei tradiţii eremitice care coboară până în secolul al XI-lea. Zona Meteora este protejată de statul grec şi de legislaţia europeană, mai ales datorită faptului că unele specii ale faunei şi florei de aici sunt pe cale de dispariţie. Complexul de la Meteora a fost inclus în Lista Patrimoniului Mondial în 1988. În argumentarea redactată cu această ocazie de ICOMOS (Consiliul Internaţional al Monumentelor şi Siturilor), se apreciază drept exemplară şi admirabilă „interacţiunea omului cu mediul înconjurător. Mănăstirile de la Meteora reprezintă un exemplu unic de viaţă monahală care a înfruntat fenomenele naturale superlative încă din secolul XIV“.
GRECIA - Muntele Athos
Peninsulă cu statut administrativ de stat autonom monahal ortodox, aflat sub suzeranitatea Greciei. Este format din 20 de mănăstiri, 12 schituri şi aproximativ 700 de chilii. În argumentarea redactată cu prilejul înscrierii Muntelui Athos în Lista UNESCO a Patrimoniului Mondial, în 1987, se spune: „Transformarea muntelui într-un loc sacru a făcut din Muntele Athos un ansamblu unic, care combină frumuseţea naturală a locului cu forme dezvoltate ale creaţiei arhitecturale“. Mănăstirile de pe Muntele Athos sunt construcţii impresionante, care probează faptul că rugăciunea şi viaţa contemplativă trebuie totuşi organizate în forme ale vieţuirii civilizate. Trebuie menţionat faptul că marile mănăstiri, cum este Marea Lavră sau Dionisiou, care au corpuri de clădire formate din 6-7 etaje locuibile, au fost fondate şi ctitorite cu sute de ani în urmă (de exemplu, Marea Lavră a fost fondată în 976, iar Mănăstirea Vatoped a fost construită spre sfârşitul secolului al X-lea).
LIBAN - Ansamblul monahal din Valea Qadisha şi pădurile milenare de cedru
Ansamblul monahal din Valea Qadisha din nordul Libanului se află într-una dintre cele mai cunoscute şi mai vechi locaţii ale lumii. Conţinând doi cedri cu o vechime de trei mii de ani, precum şi 10 arbori cu vechime de peste un mileniu, zona este declarată arie protejată prin lege. Însă, tot protejate sunt şi mănăstirile foarte vechi de aici. Este vorba despre patru mănăstiri mari, situate la altitudini de peste 1.000 de metri, care au fost construite ca urmare a unei intense vieţi pustniceşti creştine pe aceste teritorii. Despre una dintre ele, care este închinată Sfântului Antonie cel Mare, se spune că ar data din secolul IV, deşi documentele cele mai vechi o atestă de la sfârşitul primului mileniu creştin. Lista UNESCO a Patrimoniului Mondial include situl din Liban din 1998, iar argumentul principal în virtutea căruia a fost înscris a fost acela al simbiozei deosebite, practic bimilenare, dintre spaţiul natural al cedrilor libanezi şi viaţa asceţilor ori monahilor creştini de aici.
EGIPT - Mănăstirea „Sf. Ecaterina“de pe Muntele Sinai şi Parcul Naţional „Sf. Ecaterina“
Această mănăstire ortodoxă, una dintre cele mai vechi din lume, este construită pe muntele pe care Moise a primit Tablele Legii. Zona este considerată sfântă de către cele trei mari religii monoteiste: iudaismul, creştinismul şi islamul. Aria geografică în care este construită mănăstirea este declarată parc naţional de către administraţia Egiptului şi este prezentă şi în lista UNESCO.
Republica KARELIA - Mănăstirea Varlaam şi Parcul Naţional Arhipelagul Varlaam
Arhipelagul Varlaam este situat în partea nordică a Lacului Ladoga, ce aparţine Republicii Karelia (parte a Federaţiei Ruse). În 1999 a fost declarat parc naţional, devenind deci zonă protejată. Cea mai mare insulă a formaţiunii găzduieşte Mănăstirea Varlaam, o mănăstire foarte cunoscută ce a jucat un rol important din punct de vedere social şi cultural, mai ales în secolul XIX. Mănăstirea este foarte veche, datând din secolele X-XI.
▲
Ridicarea mănăstirilor pe înălţimi este o tradiţie europeană
Frumuseţea şi importanţa cadrului natural, ca şi necesitatea protejării acestuia, nu a fost nicidecum o piedică în calea construirii de mănăstiri, ci mai degrabă au fost o premisă importantă în favoarea acestui lucru. Este evident că protejarea mediului a fost o preocupare constantă a monahilor, indiferent de confesiunea lor şi indiferent de ţara în care au vieţuit. Foarte adesea, mănăstirile au fost cele care au atras atenţia asupra faptului că locul în care erau construite este unul deosebit de frumos. Natura este pusă în valoare de vecinătatea unui lăcaş sacru şi nicidecum nu este pusă în umbră sau periclitată.
Din verificarea exemplelor prezentate în aceste pagini, se vede că tradiţia europeană şi chiar universală a construirii bisericilor şi mănăstirilor cere ca spaţiul geografic ales pentru ctitoria respectivă să fie unul deosebit de frumos, de atractiv, şi chiar spectaculos (o insulă, un munte, o culme de deal etc.). Mai mult, tradiţia europeană chiar cere ca un spaţiu remarcabil din punct de vedere topografic (şi mai ales un munte) să fie încununat cu o ctitorie religioasă.
În mod deosebit atrage atenţia faptul că o mănăstire construită într-o arie protejată sau într-un mediu natural special nu este neapărat una de mici dimensiuni. Dimpotrivă, majoritatea mănăstirilor din Muntele Athos, de la Meteora sau din alte zone ale Europei (Insula Reichenau, Muntele Saint-Michel) sunt construcţii de amploare deosebită.
▲
Construirea mănăstirii de pe Ceahlău a fost o datorie şi o necesitate
În multe zone de mare frumuseţe din întreaga lume s-a dezvoltat de-a lungul timpului o viaţă monahală eremitică foarte consistentă. Cu timpul, în aceste locuri au fost construite mănăstiri, ca o evoluţie firească a lucrurilor. Aceasta este situaţia la Muntele Athos, la Meteora sau în zona cedrilor din Liban. Evident, aceeaşi este situaţia în ceea ce priveşte masivul Ceahlău, unde este cunoscut faptul că un mare număr de pustnici vieţuiau în pădurile de pe versanţi şi chiar în zonele apropiate de platoul masivului. În mod evident, statutul de arie protejată al Ceahlăului nu intră în nici un fel în contradicţie cu prezenţa pe munte a mănăstirii de aici, mai ales că ea a apărut ca urmare a tradiţiei sihăstreşti care este vie, în această zonă, până astăzi.
Exemplele de mănăstiri situate în parcuri naţionale, în arii aflate sub protecţia UNESCO sau protejate de legile ţării respective demonstrează că nu există nici o incompatibilitate între idealul păstrării naturii sub o formă nealterată şi spiritul vieţii monahale organizate sub forma unei mănăstiri. Dimpotrivă, având în vedere aceste exemple, este greu de înţeles ostilitatea cu care a fost întâmpinată construirea Casei pentru monahi şi pelerini „Panaghia“ a mănăstirii de pe Ceahlău, cu toate că, în mod evident, ridicarea acestei case era o necesitate şi o obligaţie, în conformitate cu dreptul elementar al celor câţiva monahi de a vieţui în condiţii de o minimă decenţă.
