Principe creştin şi filosof neîntrecut al Ortodoxiei

Iubitorul de Dumnezeu şi voievodul cel înţelept al ro­mânilor, Sfântul Neagoe Basarab este prăznuit astăzi, 26 septembrie, cu multă evlavie de credincioşii or­to­docşi români. Pentru faptele sale cele mari, plăcute lui Dumnezeu şi oamenilor, care au rămas moştenire sfântă poporului român bine­cre­din­cios, Sfântul Voievod Nea­goe Basarab, domnul Ţării Ro­mâ­neşti, a fost trecut în rândul sfinţilor, la hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 2009.

Pe coroana sfinţeniei ce acoperă în mod tainic creştetul acestui popor ortodox, Sfântul Voievod Neagoe Basarab străluceşte ca o nestemată, alături de Sfântul Voievod Ştefan cel Mare şi de Sfântul Constantin Brâncoveanu, el fiind cel care a vărsat din alabastrul minţii sale, celor râvnitori în cele duhovniceşti, balsamul învăţăturilor celor ziditoare de suflet, lăsând totodată posterităţii o mulţime de locaşuri sfinte.

Sfântul Neagoe Basarab s‑a născut prin anii 1475 - 1480. În opinia unor istorici, Neagoe Basarab ar fi fost fiul nelegitim al domnitorului Basarab cel Tânăr, numit şi Ţepeluş, alţii însă consideră că tatăl său ar fi Pârvu Craiovescu. Viitorul domn a primit o educaţie aleasă chiar din sânul familiei sale, iar prin anii 1503 - 1505 a devenit ucenic al fostului Patriarh Ecumenic Nifon al II‑lea, canonizat la Argeş, la 16 august 1517. Sfântul Nifon fusese adus în Ţara Românească de domnitorul Radu cel Mare, în vederea reorganizării administraţiei bisericeşti de la noi. În anul 1512, boierii Craioveşti au reuşit să impună alegerea ca domn a tânărului Neagoe Basarab, iar în noua calitate, urmărind propăşirea vieţii bisericeşti şi culturale din ţara sa, domnitorul a menţinut relaţii de prietenie cu Ungaria, Polonia, dar şi cu Imperiul Otoman, evitând astfel conflicte şi ferind ţara de năvăliri şi pustiiri din partea unor oşti străine.

Domnitor preaînţelept şi ctitor de locaşuri sfinte

Încă din primul an de domnie l‑a aşezat în scaunul mitropolitan pe fostul ieromonah Macarie, tipograf ce tipărise la Târgovişte (Dealu) primele cărţi slavone pe pământ românesc: Liturghierul (1508), Octoihul (1510) şi Tetraevanghelul (1512). Atenţia lui Nea­goe Basarab era îndreptată în acelaşi timp şi spre construirea sau refacerea unor sfinte locaşuri de închinare. Astfel, între ctitoriile sale se numără biserica actuală a Mănăstirii Snagov, ce poartă hramul „Intrarea în biserică”. Planul bisericii este în „cruce greacă înscrisă”, cu două turle mari pe naos şi pe pronaos şi alte două pe proscomidiar şi diaconicon. Pictura a fost realizată mai târziu, în 1563, „fiind cel mai frumos ansamblu mural din secolul al XVI‑lea din Ţara Românească (se remarcă tablourile votive ale lui Neagoe şi Mircea Ciobanul, care domnea atunci)”¹. Între anii 1515 şi 1518 a ctitorit Catedrala Mitropolitană din Târgovişte, cu hramul„Înălţarea Domnului”. Aici se va stabili scaunul mitropolitan în anul 1517. Tot în Târgovişte a ctitorit o biserică cu hramul „Sfântul Gheorghe”. De asemenea, Neagoe Basarab a rezidit schitul de maici cu hramul „Naşterea Maicii Domnului”, situat pe o insulă pe râul Olt, numită Ostrov (lângă Călimăneşti) şi a iniţiat zugrăvirea bisericii mari a Mănăstirii Dealu, ctitoria lui Radu cel Mare. Cel mai somptuos locaş de cult din întreg Răsăritul ortodox din perioada post‑bizantină rămâne, fără îndoială, impunătoarea realizare arhitectonică Mănăstirea Curtea de Argeş. Lucrările de construcţie au început în 1512 şi au durat mai mulţi ani. Sfinţirea a fost oficiată la 15 august 1517 de către Patriarhul Teolipt al Constantinopolului, înconjurat de un impresionant sobor de ierarhi greci şi români, egumeni de la Muntele Athos şi din ţară, preoţi de mir şi diaconi. A doua zi, fostul Patriarh al Constantinopolului Nifon al II‑lea a fost canonizat. Biserica a fost construită din piatră, marmură şi mozaic, sub conducerea arhitectului Manoli din Niaesia, adus din Constantinopol (probabil că este legendarul „meşter Manole”). Biserica impresionează atât prin arhitectura ei, cât mai ales prin decoraţia sa exterioară. Pictura interioară a aparţinut lui Dobromir, zugravul din Târgovişte, şi ucenicilor săi. Astăzi se mai păstrează doar o parte din ea la Muzeul de Artă al României.

Mare ocrotitor al Bisericilor Ortodoxe din Balcani şi Orientul Apropiat

La fel ca basileii bizantini de până în anul 1453, şi Neagoe Basarab a ajutat mai multe biserici ortodoxe, ca de pildă mănăstirile din Muntele Athos. Acesta a oferit o danie anuală de 10.000 de aspri Mănăstirii Cutlumuş, veche ctitorie a Basarabilor. De asemenea, la Mănăstirea Dionisiu, unde a murit îndrumătorul său, Sfântul Nifon, Patriarhul Constantinopolului, a ridicat o biserică nouă, cu hramul „Sfântul Nifon”, cu un turn de apărare, şi tot ei i‑au dăruit un chivot de aur şi pietre scumpe, în care se păstrează capul Sfântului Ioan Botezătorul². Alte danii a făcut la mănăstirile Hilandar (7.000 de aspri), Marea Lavră (reparaţii capitale), Dohiariu, Esfigmenu, Filotheu, Pantocrator, Sfântul Pantelimon (sau Rusicon), Sfântul Pavel (un turn de apărare), Simonopetra, Stavronichita, Xiropotam (o trapeză) etc. Danii importante au fost oferite Patriarhiilor din Constantinopol şi Ierusalim³.

Neagoe Basarab şi doamna Despina‑Miliţa au sprijinit financiar şi la numeroase mănăstiri sârbeşti. Ei l‑au ajutat pe fostul Mitropolit al Ţării Româneşti Maxim Brancovici să ridice Mănăstirea Cruşedol (la nord de Belgrad). Totodată, o serie de icoane şi obiecte de cult au fost dăruite mănăstirilor Cruşedol şi Deciani, Oreşcoviţa şi au fost ajutate mănăstirile Trescoviţa de lângă Prilep, Bitolia, Cuşniţa din Macedonia şi altele⁴.

Un manual de educaţie moral‑politică, pedagogie și teologie

Sfântul Voievod Neagoe Basarab a rămas în istoria culturii şi spiritualităţii româneşti şi prin opera sa scrisă, „Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie”. Acesta era un manual de educaţie moral‑politică, de pedagogie şi teologie dedicat fiului său Teodosie, care trebuia să‑i urmeze la domnie. În prima parte a „Învăţăturilor” erau expuse concepţia despre monarhia de drept divin şi îndatoririle domnitorului faţă de Dumnezeu şi de poporul său, iar partea a doua, ce cuprindea 13 capitole, prezenta anumite teme dogmatice şi de morală creştină, precum şi gândirea social‑politică a autorului. „Domn al culturii româneşti îndeosebi, a realizat în «Învăţături», ca şi în Catedrală, o sinteză românească originală, între umanism şi gândirea religioasă a vremii, sinteză care a surprins şi a concretizat în forme scrise şi zidite trăsăturile esenţiale şi fundamentale ale sufletului românesc“, spunea vrednicul de pomenire Mitropolit Antonie Plămădeală al Ardealului despre opera monumentală a Sfântului Neagoe Basarab.

Hotărârea de canonizare a Sfântului Voievod Neagoe a fost pe deplin îndreptăţită şi el merită întreaga noastră cinstire.

Note:

¹ Pr. prof. dr. Mircea Păcurariu, Sfinţi daco‑romani şi români, Ed. BASILICA, Bucureşti, 2013, p. 288.

²Ibidem, p. 291.

³Ibidem, p. 291.

⁴Ibidem, p. 291.