Baza științifică ce susține prezența schimbărilor climatice actuale este bine documentată și pornește de la laboratoare și echipe care lucrează în centre de cercetare aflate în țări diferite, cercetătorii având specializări diferite, precum meteorologie, geologie, biologie, fizică, chimie... Există și studii comparative ale unor epoci din trecutul pământului cu situația actuală. De exemplu, până la ce concentrații ale dioxidului de carbon în atmosferă mai există ghețari la poli? Cu câte zeci de metri va crește oceanul planetar dacă toată gheața se va topi?
Informația științifică ce arată că în trecutul pământului au existat schimbări climatice reprezintă un vast subiect de discuție și constituie material pentru mai multe cursuri și seminarii de specialitate. Aceste cursuri ar include cunoștințe despre cum se formează și se succed rocile sedimentare (sedimentologie, stratigrafie), cunoștințe de mineralogie, cunoștințe despre fauna fosilă din roci și interpretarea semnalelor date de aceasta (paleontologie, paleoecologie). Pe lângă aceste discipline, altele dezvoltate mai recent la granița cu fizica și chimia impun prezența unor laboratoare funcționale. Aici putem enumera metodele bazate pe distribuția izotopilor stabili în roci carbonatice, apă, gheață și alte faze minerale sau la metodele care măsoară distribuția anumitor izotopi radiogeni și ai produselor rezultate din dezintegrarea radioactivă, așa-numitele metode geocronologice de datare a rocilor, sedimentelor sau, de exemplu, a fazelor conținând carbon (lemn, artefacte arheologice, cochilii de moluște, oase de mamifere etc.).
În lunga istorie a planetei noastre au existat schimbări climatice rapide sau lente. Estimativ putem spune că acelea rapide se pot manifesta și au un efect la scară de zile, ani, mii de ani, cele lente la scară de timp de sute de mii sau milioane de ani. Schimbările rapide sunt de exemplu provocate de impactul unui meteorit de dimensiuni apreciabile cu pământul, cum a fost impactul de la sfârșitul Cretacicului, care se știe că a avut loc în regiunea Golfului Mexic de azi, acest impact fiind cauza extincției dinozaurilor. Datorită faptului că poziția continentelor migrează pe suprafața pământului la rate de centimetri pe an, la scară de timp de ordinul milioanelor de ani, clima se schimbă în mod lent datorită poziției diferite față de ecuator a maselor continentelor. Alte cauze care induc schimbări de climă având frecvențe predictibile este poziția pământului în jurul soarelui, anume elipticitatea orbitei, înclinarea axei și precesia axei de rotație. De exemplu, de acum aproximativ două milioane de ani în urmă, adică de la începutul perioadei cuaternare, clima prezintă fluctuații semnificative la intervale pe care le putem denumi regulate, cu o periodicitate de circa 100.000 de ani. Peste această periodicitate naturală și predictibilă, se pot suprapune factori naturali aleatorii datorați de exemplu schimbării cursului și intensității curenților oceanici sau modificărilor de relief.
Schimbările rapide de climă la care asistăm azi nu sunt cauzate de factori naturali, ci de activitatea umană legată de revoluția industrială care a început în prima jumătate a secolului XIX, odată cu introducerea mașinilor cu aburi. Despre aceste schimbări, pe care le putem denumi recente în comparație cu lunga istorie a pământului, vom discuta în continuare. Știrile pe tema schimbărilor climatice recente, schimbări care ne afectează direct, știri care sunt difuzate pe diferite canale de televiziune, posturi de radio sau apar în ziare, reviste, internet sunt numeroase și, de multe ori, contradictorii. Îi propunem cititorului interesat o bază informativă, pornind de la diferite metode de investigație și informare.
Să enumerăm câteva dintre evidențele schimbărilor climatice actuale, evidențe documentate pe criterii științifice cum ar fi: media de temperatură anuală în creștere, temperatura de suprafață a apei oceanului de asemenea în creștere, suprafața de pădure incendiată în creștere. Pe de altă parte, suprafețele și masele ghețarilor montani și polari se reduc de la an la an. Cauza primă a acestor schimbări este emisia de dioxid de carbon, prezența acestui gaz de seră fiind datorată arderilor de hidrocarburi. Bineînțeles, pe lângă informația citită sau auzită, experiențele personale trăite ne marchează în mare măsură. Cine nu s-a uitat în ultimii ani pe termometrul de pe balcon în timpul verii, remarcând temperaturile foarte ridicate? Sau faptul că troienele din București nu mai sunt precum cele din 1970? Sau cine nu a fost surprins în ultimii ani de câte o furtună de vară, cu totul neobișnuită pentru locul respectiv, cu livezi, copaci și acoperișuri smulse? Mi s-a întâmplat să aud spunându-se: „Am 82 de ani, dar așa o furtună nu am mai prins până acum”.
Aceste fapte, privite fiecare în parte separat, ar putea părea neconcludente, împreună însă ele indică un anumit trend și o realitate care ar trebui să ne dea de gândit. Reducerea emisiei de dioxid de carbon este un proces dificil, care necesită nu numai tehnică, dar și apel la o anumită scară de valori. Trebuie să înțelegem că plantele și oceanul planetar nu au capacitatea de a prelua și echilibra emisia actuală de dioxid de carbon. Cu toate acestea, vegetația este foarte importantă pentru că ajută prin procesele de evapotranspirație la diminuarea temperaturilor locale. Captarea dioxidului de cabon în subteran are un titlu promițător, dar încă nu funcționează. Așa că realitatea este că, la momentul de față, concentrația dioxidului de carbon în atmosferă este cu mult mai ridicată față de nivelul natural maxim, nivel bine documentat pentru ultimii 800.000 de ani ai planetei noastre. Nu faptul că suntem în plină derulare este îngrijorător, ci faptul că această schimbare climatică este legată de rate de creștere a dioxidului de carbon în atmosferă, rate care sunt fără precedent în lunga istorie a planetei noastre. În contextul actual nu am atins încă temperaturile maxime, acestea rămân în creștere.
Înțelegerea proceselor prin care a trecut planeta noastră, a incredibilului echilibru al sistemelor naturale, ar trebui să constituie un argument în plus pentru perceperea valorii spațiului terestru care ne-a fost dat în grijă. Lumea virtuală pe care o putem construi în fața ecranelor de tot felul, lume virtuală de care suntem foarte mândri și de care am ajuns să fim prea atașați în forma ei de imagine de acțiune cu multe lumini, este posibilă numai datorită faptului că avem un spațiu real în care trăim, spațiu real a cărui complexitate suntem încă departe de o a fi înțeles.
Un prim pas spre a păși pe lungul drum care înseamnă reducerea emisiilor este să ajungem să respectăm natura, la nivel de individ. Aș putea face ceva pentru spațiul verde? Am plantat vreodată un pom, un copac? Este oare nevoie să cimentez sau să betonez o anumită suprafață când ea poate fi lăsată să respire, plantată cu vegetație? Ce știu de procesele de supraîncălzire a ariilor urbane pe timp de vară, procese despre care s-a publicat mult în literatura de specialitate? Până la urmă, având grijă de spațiul care ne înconjoară avem grijă de noi, având în vedere că nu trăim la scară globală, ci locală, deci evoluția scării locale ar trebui să fie foarte importantă. În acest context, vechiul proverb „Omul sfințește locul” devine criteriu de supraviețuire. Rapiditatea în a bifa cât mai multe activități și creșterea consumului au legătură cu emisia de dioxid de carbon, pe lângă faptul că nu înseamnă neapărat creșterea calității vieții personale.
(Ana Voica Bojar este conf. dr. la Universitatea din Salzburg, Austria)
