Sfântul Ioan Damaschin despre cultura teologică

Meritul extraordinar al scrierilor patristice constă nu doar în bogata lor experiență spirituală, ci și în modul de raportare la cultura contemporană lor. Sfinții Părinți au fost, adesea, oameni cultivați, care cunoșteau în amănunt cultura profană și o foloseau cu bun discernământ în predicile, dialogurile și scrierile lor. Un astfel de exemplu este și Sfântul Ioan Damaschin.

Un fapt mai puțin cunoscut despre Sfântul Ioan Damaschin este extraordinara sa pricepere în domeniul științelor exacte, bogata sa cultură cuprinzând și studii aprofundate de filozofie.

Talentat imnograf și filozof

De altfel, sunt deja celebre cele șase definiții cuprinzătoare pe care le-a dat filozofiei, oferind o nouă perspectivă unui domeniu care a preocupat cele mai profunde minți ale întregii Antichități. Iscusința sa imnografică este, de asemenea, rodul îmbinării lucrării spirituale a rugăciunii cu cercetarea imensei culturi poetice a Orientului creștin. Toate aceste calități latente poate nu ar fi ieșit la suprafață cu atâta forță și eficiență dacă nu s-ar fi transpus în formele frumoase ale culturii contemporane. Într-un text sintetizator, Sfântul Ioan Damaschin afirmă: „Mai întâi voi pune înainte cele mai bune lucruri ale celor ce-au fost înțelepți la elini [păgâni], bine știind că, dacă este ceva, acesta este dăruit oamenilor de sus de Dumnezeu pentru că «toată darea cea bună și tot darul desăvârșit de sus este, pogorând de la Părintele luminilor» (Iacov 1, 17): iar dacă este ceva potrivnic adevărului, acesta este o «născocire întunecoasă» a rătăcirii satanice «și o plăsmuire a unei gândiri cu duh rău», după cum zice mult iscusitul în teologie Grigorie” (Sf. Ioan Damaschin, „Capitole filozofice”, în: pr. A. Louth, Sfântul Ioan Damaschinul: tradiție și originalitate în teologia bizantină, trad. de pr. prof. Ioan Ică sn. și diac. prof. Ioan I. Ică jr., Sibiu, Ed. Deisis, 2010, p. 444). Din acest paragraf înțelegem atitudinea corectă față de cultura profană. Astfel, Sfântul Ioan Damaschin consideră că tot ceea ce este de folos în scrierile culturii contemporane este un dar al lui Dumnezeu și că tot ceea ce este negativ este un rezultat al lucrării celui rău. Folosindu-ne de ceea ce este util și respingând ceea ce nu ne este de folos, putem cu adevărat să transformăm cultura profană într-o slujitoare eficientă a gândirii teologice.

Discernământul patristic

În lucrarea sa intitulată sugestiv Capitole filozofice, Sfântul Ioan Damaschin face câteva observații interesante: „Imitând, deci, felul de a fi al albinei, mă voi alătura celor proprii adevărului și voi culege roada mântuirii și de la vrăjmași, însă voi respinge tot ceea ce este rău și care are cunoașterea cea cu nume mincinos. După care voi pune la un loc și flecărelile ereziilor celor urâte de Dumnezeu pentru ca, după ce am cunoscut minciuna, să ne alăturăm mai mult adevărului. Iar după nimicirea rătăcirii și alungarea minciunii voi expune cu Dumnezeu și cu harul Lui adevărul înfrumu­sețat și împodobit asemenea unor ciucuri de aur de cuvintele insu­flaților de Dumnezeu profeți, ale învățaților de Dumnezeu pescari și ale purtătorilor de Dumnezeu păstori și dascăli ai noștri, adevăr a cărui slavă strălucind din interior ca văpaia îi luminează cu scânteierile lui pe cei ce le citesc cu cuve­ni­ta curăție și lepădare de gândurile tulburătoare. Precum am zis deja, nu voi grăi nimic al meu, ci adunând la un loc cele tratate de cei mai încercați dintre dascăli, voi alcătui, pe cât îmi este cu putință, un tratat concentrat urmând, întru toate, poruncile voastre” (Sf. Ioan Damaschin, „Capitole filozofice”, în: pr. A. Louth, Sfântul Ioan Damaschinul: tradiție și originalitate..., p. 445). Prezentarea gândirii sale teologice este făcută în acord atât cu mărturiile patristice anterioare, cât și cu cele ale cugetării filozofice conforme adevărului. Dar, totodată, Sfântul Ioan Damaschin consideră că trebuie să înfățișeze și cunoaș­terea cu „nume mincinos”, adică să evidențieze opiniile eronate și ereziile la adresa credinței adevărate, astfel încât să formeze în cititorii săi o cultură teologică și filozofică solidă, bazată pe realitatea veridică, nu pe închipuirile personale. Scopul său, așadar, devine și unul pedagogic, explicând celor care încă nu posedă adevărata cunoaștere care sunt temeiurile prin care aceasta poate fi obținută.

Iscusința cunoașterii

Ignoranța este pericolul de care trebuie să ne temem cel mai serios, în opinia Sfântului Ioan Damaschin. „Nimic nu este mai de cinste decât cunoașterea; căci cunoaște­rea este lumina sufletului rațional, în vreme ce, dimpotrivă, ignoranța este întuneric. Căci așa cum întunericul este lipsa luminii, tot așa și lipsa cunoașterii este întunericul gândului rațional; pentru că igno­ranța este proprie celor nerațio­na­le, iar cunoașterea, celor raționale. Prin urmare, cel în care nu este cu­­noaș­terea, deși potrivit firii este rațional, din pricina unui suflet nepăsător și trândav este mai rău decât cele neraționale; iar cunoaș­tere numesc aici adevărata cunoaș­te­re a celor ce sunt. Iar dacă cu­noaș­terile sunt ale celor ce sunt, cunoaș­terea mincinoasă, întrucât este cunoașterea celor care nu există, este, mai degrabă, ignoranță decât cunoaștere; căci minciuna este ceea ce nu există” (Sf. Ioan Da­maschin, „Capitole filozofice”, în: pr. A. Louth, Sfântul Ioan Damaschinul: tradiție și originalitate..., p. 445). Acest fragment determină un element fundamental în gândirea și orientarea teologică, și anume că fiecare persoană trebuie să caute cunoașterea adevărată. A trăi în ignoranță, în necultivare, este o barbarie, o viață în afara trăirii spirituale. Însă nu orice fel de cunoaștere ne vindecă de boala ignoranței, ci cunoașterea care izvorăște din trăirea alături de Mântuitorul Iisus Hristos: „Așadar, întrucât nu viețuim cu sufletul gol, ci sufletul nostru este ca acoperit de o mantie trupească, avem drept ochi un intelect văzător și cunoscător, capabil de cunoașterea și știința de la sine, ci are nevoie de un învățător, să mergem la Învăță­torul cel nemincinos, Adevărul însuși - iar Înțelepciunea enipostatică și Adevărul este Hristos «întru Care sunt toate comorile ascunse ale înțelepciunii» (Coloseni 2, 3), și Care este Înțelepciunea și Puterea lui Dumnezeu (1 Corinteni 1, 24) - să ascultăm glasul Lui prin dumnezeieștile Scripturi și să învățăm cunoașterea cea adevărată a tuturor celor ce sunt. Să ne apropiem venind cu purtare de grijă și sincer, neslăbind ochiul inteligent al sufletului cu patimile; căci cu un ochi extrem de curat și transparent de-abia va fi cu putință să-și fixeze cineva limpede privirea asupra adevărului. «Iar dacă lumina care este întru tine», adică intelectul «este întuneric, atunci întunericul cât mai mult?» (Matei 6, 23)” (Sf. Ioan Damaschin, „Capitole filozofice”, pp. 445-446).