Fiu al satului Dobrești și părinte al României

Iar noi locului ne ținem,

Cum am fost așa rămânem!

(Mihai Eminescu, Revedere)

Am înălțat împreună rugăciune de mulțumire către Atotputernicul și Milostivul Dumnezeu la împlinirea a 74 de ani de viață ai Preafericitului nostru Părinte Daniel, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române.

Ziua de naștere este o sărbătoare personală, intimă, familială, şi chiar dacă atmosfera de acum, din Catedrala Patriarhală, este atât de solemnă, ea rămâne una familială, fiind adunați laolaltă, aici, membri ai Familiei celei mari, duhovnicești, Biserica Neamului românesc, în frunte cu Președintele Țării, repre­zentanți ai Guvernului, Parlamentului, ai altor instituții fundamentale ale Statului, alături de membri ai clerului și poporului binecredincios, pentru a-l cinsti după cuviință pe Arhipăstorul Bisericii noastre, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

La 20 iulie 1951, în zi însemnată, la praznicul Sfântului Ilie Tesviteanul, a venit pe lume, într-un modest sat bănățean, Dobrești, comuna Bara, județul Timiș, în casa învățătorului Alexie Ciobotea și a soției sale Stela, cel de-al treilea copil al familiei, înscris în evidențele comunale în ziua de 22 iulie și botezat câteva săptămâni mai târziu în biserica din bârne de gorun a satului, ocrotită de Sfânta Cuvioasă Parascheva, primind atunci dublul nume profetic: cel de Dan (care este o prescurtare a numelui profetului Daniel și care înseamnă „Dumnezeu este judecătorul tuturor”, dar care a fost și numele unuia dintre cei 12 fii ai lui Iacob, devenit conducătorul celui de-al doilea cel mai mare trib israelit (după Iuda) - adică tribul lui Dan) și numele marelui Proroc Ilie slăvitul (care înseamnă „Iahve este Dumnezeu”).

În toate culturile lumii, dar mai ales în cea ebraică, luminată de Revelația sau descoperirea dumnezeiască făcută prin proroci, numele unei persoane avea o semnificație spirituală covârșitoare și, cel mai adesea, acest nume determina viața și lucrarea în lume a persoanei respective.

Arhanghelul Gavriil dezvăluie numele lui Iisus în momentul Buneivestiri și al zămislirii lui de la Duhul Sfânt și din Fecioara Maria, după cum tot el alege numele Înaintemergătorului și Botezătorului Ioan. Domnul Hristos spune ucenicilor: „Nu vă bucurați că duhurile se pleacă vouă, ci vă bucurați că numele voastre sunt scrise în ceruri” (Luca 10, 20).

Printr-o inspirație providențială, părinții Preafericitului Părinte Daniel au ales aceste nume pentru cel care avea să ajungă, asemeni lui Dan, fiul lui Iacov, conducătorul spiritual al poporului credincios și va păstori în chip profetic Biserica lui Dumnezeu, „cu duhul și cu puterea lui Ilie, ca să întoarcă inimile părinților spre copii și pe cei neascultători la înțelepciunea drepților” (Luca 1, 17).

În acest sat, Dobrești, a crescut, a copilărit și s-a format, în familie, la biserică și la școala primară (1958-1962), copilul Dan Ilie Ciobotea, printre oameni modești și harnici, evlavioși și milostivi, statornici și răzbătători, context care, ca și numele primite la botez, i-au croit un caracter, o personalitate și un destin cu totul remarcabile. Pentru că și locul nașterii și al creșterii noastre trupești și sufletești face parte din planul lui Dumnezeu pentru fiecare persoană în parte.

După întoarcerea din Exilul egiptean, Sfânta Fecioară Maria cu Pruncul Iisus, ocrotiți de Dreptul Iosif, la porunca Îngerului, se stabilesc în Nazaretul Galileei spre împlinirea a ceea ce s-a vestit prin proroci că „Nazarinean Se va chema” (Matei 2, 23). Iudeii îl recunosc drept Iisus Nazarineanul. Până și autoritățile romane i-au recunoscut această identitate anunțată de profeți. Guvernatorul roman Pilat din Pont însuși însemnează pe o inscripție (pergament sau tăbliță) „vina” pentru care a fost răstignit Domnul: „Iisus Nazarineanul, Împăratul Iudeilor” (Ioan 19, 19). Mai mult decât atât, această identitate omenească a Fiului lui Dumnezeu devine, după Învierea din morți, și identitatea Sa cerească. Venite la mormântul lui Iisus dis-de-dimineață, Femeile Mironosițe sunt întâmpinate de îngerul vestitor al Învierii, care le spune: „Nu vă înspăimântați! Căutați pe Iisus Nazarineanul, Cel răstignit? A înviat! Nu este aici. Iată locul unde L-au pus” (Marcu 16, 6).

Iar Apostolii, îmbrăcați cu „putere de sus”, și-au început activitatea de propovăduire săvârșind minuni și vindecări „în numele lui Iisus Nazarineanul” (Fapte 3, 6-8; 4, 10).

Tot providențială a fost în acest sens și așezarea casei părintești, între biserica satului, a cărei turlă veghea chiar camera copilului, și școala primară, unde tatăl era învățătorul satului și unde copilul Dan Ilie a primit lumina învățăturii și a deprins dragostea pentru lectură și pasiunea pentru studiul temeinic, pe care le-a cultivat pe tot parcursul vieții.

Fără îndoială că fundamentul întregii sale formări duhovnicești, intelectuale și umane a fost construit cu răbdare, cu migală, dar și cu voioșia și inocența copilăriei, în satul natal, sub supravegherea atentă a părinților și preotului satului, în mijlocul frumuseților paradisiace ale naturii, printre păsări și animale, printre arbori și flori, într-o bogăție de tradiții și credințe specifice satului arhaic românesc, încă neprofanat de regimul care avea să zguduie din temelii civilizația noastră țărănească, vatra neamului nostru.

În felul acesta, satul Dobrești a devenit deodată Betleemul și Nazaretul Părintelui nostru Patriarh, pe care l-a purtat și-l poartă în suflet mereu cu bucurie și cu recunoștință.

Această recunoștință față de plaiurile natale a arătat-o încă din timpul studiilor în străinătate și al profesoratului de la Geneva. În amintirea pelerinajelor din copilărie făcute împreună cu familia, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, în anii ’80, când în România lipsurile de tot felul erau de neimaginat, a achiziționat din economiile personale foița de aur și pigmenții necesari (printre care și unul foarte asemănător Albastrului de Voroneț) pentru Mănăstirea Românești (cu hramul „Sf. Mare Proroc Ilie Tesviteanul” și „Izvorul tămăduirii”, care se picta atunci, atât în interior, cât și în exterior.

Deși Dumnezeu l-a ales să fie vreme de aproape 18 ani Părinte duhovnicesc al Moldovei și Bucovinei, iar din 2007 Păstor sufletesc al întregii Românii și al românilor de pretutindeni, Preafericitul Părinte Daniel continuă să se considere un fiu credincios satului natal Dobrești, în cimitirul căruia așteaptă Învierea cea de obște străbunii Preafericirii Sale.

Condamnat - ca și multe alte sate românești - la dispariție, prim mutarea tinerilor la oraș sau prin plecarea acestora în străinătate, prin închiderea școlii din lipsă de copii sau prin transformarea parohiei în filie din pricina numărului prea mic de enoriași, satul a renăscut în ultimele două decenii în mod neașteptat tocmai prin lucrarea și atitudinea recunoscătoare a Preafericitului Părinte Daniel.

Asemenea înaintașilor Preafericirii Sale: întâiului Patriarh al Românilor, Miron Cristea, care a făcut din casa părinților săi cunoscuta Mănăstire „Sfântul Mare Proroc Ilie” din Toplița, a vrednicului Patriarh Nicodim, care în satul nașterii sale, Pipirig, din județul Neamț, a ctitorit o măreață biserică, numită până astăzi „Catedrala Munților”, ori neuitatului Patriarh Teoctist, care, în ciuda numeroaselor împotriviri venite din partea regimului comunist, a înnoit din temelii biserica satului său natal, Tocileni, din ținutul Botoșanilor, și a construit o nouă și frumoasă Casă Domnului în satul vecin Victoria (Filipești), unde s-a mutat familia sa și unde sunt înmormântați părinții săi, Preafericitul nostru Părinte Daniel a întemeiat în 2003, pe colina ce duce spre școală, spre casa părintească și biserica satului său natal, pe pământul părinților săi, între teii seculari și scorușul monumental rămași pe locul vechii curți boierești a Rosaliei Halász, Mănăstirea „Sfânta Cuvioasă Parascheva”, „Sf. Proroc Ilie Tesviteanul” și „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare”.

În anii următori, vechea biserică a satului (1832) a fost consolidată și reînnoită, devenind pentru mai mulți ani locul unde au fost săvârșite rânduielile bisericești de către tânăra obște monahală venită din Moldova, de la Sihăstria, mănăstirea de metanie a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, casa învățătorului Alexie Ciobotea a devenit arhondaricul sau casa de primire a oaspeților mănăstirii, iar școala primară, ajunsă o adevărată ruină, s-a transformat într-o primitoare trapeză pentru părinții și ostenitorii așezământului monahal, ca și pentru pelerinii plecați să-L caute pe Dumnezeu prin mănăstirile și locurile sfinte ale Banatului.

La scurtă vreme au început lucrările la biserica mănăstirii, o biserică impunătoare, cu o arhitectură zveltă, moldovenească, acoperită cu tablă de cupru și al cărei interior este împodobit cu o frumoasă pictură neobizantină în frescă.

Satul Dobrești, cândva marcat de bătrânețe, singurătate și tristețe, s-a transformat de îndată. Pelerinii și vizitatorii atrași de noua mănăstire și de viața liturgică și duhovnicească a acesteia au dat din nou viață locului.

Asfaltarea drumului spre Dobrești - și datorită mănăstirii - precum și ritmul reînnoit al vieții au determinat mai multe familii să revină și să se reașeze în sat, pe altele să transforme vechile case părintești în case de vacanță.

Hramurile mănăstirii adună de fiecare dată sute și chiar mii de creștini care transformă satul - altădată aproape părăsit - într-un loc de pelerinaj și de intensă viață duhovnicească și comunitară.

La sărbătorile Sfintelor Paști și Crăciunului, Preafericitul Părinte Daniel, an de an, își felicită consătenii, trimițându-le îndătinatul Cuvânt pastoral și daruri.

Dar Preafericitul Părinte Patriarh Daniel s-a îngrijit cu aceeași râvnă și determinare de soarta satului românesc în general.

Ca Mitropolit al Moldovei și Bucovinei a lansat programul „Nici un sat fără biserică”, urmare a constatării că „în satul în care nu există biserică, nu există preot, nu există casă parohială, sau preotul nu locuiește în parohie, există mai multe cazuri de alcoolism, mai multă singurătate, mai puțină solidaritate între oameni, mai puțină comuniune și mai puțină bucurie”. Ca urmare a acestui program, s-au construit în Moldova mai multe sute de biserici, de case parohiale, de case sociale, de centre culturale și pastorale, care toate la un loc se luptă pentru menținerea satului românesc în standardele vieții sale tradiționale.

Ca Arhiepiscop al Bucureștilor a continuat acest program pentru comunitățile lipsite de biserică, la care, din pricina plecării unui număr foarte mare de medici în străinătate și a lipsei de cadre medicale în mediul rural, a adăugat și programul „Sănătate pentru sate”, cu rezultate extraordinare.

În data de 7 decembrie 2011, cu prilejul decernării titlului academic de doctor honoris causa de către Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a susținut prelegerea inaugurală intitulată Satul românesc între tradiție, supra­vie­țuire și speranță, în care, după ce a subliniat locul și rolul fundamental al satului în istoria poporului român și sacralitatea vieții și a concepțiilor țăranului român despre familie, muncă, moșie, țară și raportarea acestora la Dumnezeu Creatorul și Proniatorul, Părintele Patriarh a prezentat un adevărat program de revigorare și redresare a vieții satului nostru contemporan pe matricea satului românesc de odinioară.

În concluzie, pietrele fundamentale peste care și-a așezat și construit Părintele Patriarh, asemenea omului înțelept din Evanghelie, viața, formarea și slujirea Bisericii, sunt: mijlocirile sfinților primiți ca ocrotitori la Botez, creșterea, educația și rugăciunile părinților și ale familiei, biserica cu rânduielile ei liturgice și duhovnicești, școala românească tradițională și temeinică, lumea satului de odinioară, ca spațiu al comuniunii de suflet și al rânduielii treburilor omului așezat, și locuitorii lui, așezați între cer și pământ, între credință și vatra satului.

De aceea Preafericirea Sa s-a străduit mereu pentru cultivarea acestor valori, extinzând aceste preocupări la nivelul întregii Biserici. Pentru o mai bună pregătire a creștinilor pentru viața de familie, pentru alegerea și creșterea copiilor, la propunerea Preafericitului Părinte Patriarh, anul 2011 a fost proclamat drept Anul omagial al Sf. Botez și al Sf. Cununii.

Sprijinită constant de către Biserică, Educației i-a fost rezervat în mod special anul 2016, Anul omagial al educației religioase a tineretului creștin-ortodox.

Tot la propunerea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Sfântul Sinod al Bisericii noastre a proclamat anul 2019 drept Anul omagial al satului românesc (al preoților, învățătorilor și primarilor gospodari), tocmai cu scopul de a-i determina nu numai pe slujitorii Bisericii, ci și autoritățile Statului, administrațiile locale și, dacă este posibil, întreaga societate românească la o lucrare comună de refacere, consolidare și înflorire a satului nostru strămoșesc.

Iar experiența Dobrești ne arată că acest lucru este posibil. Cu condiția ca fiecare fiu al satului, rămas acasă sau plecat în lume, să se angajeze, din mijlocul comunității sau de departe, în acest anevoios, dar necesar și sfânt proces de redeșteptare a spiritului satului nostru tradițional românesc în care Dumnezeu este o prezență vie și permanentă: în preajma leagănului, la muncă pe ogor și la horă în zi de sărbătoare, în familie, acasă și la biserică, la botez, la nuntă sau la înmormântare, la hram și în multele încercări.

Având în vedere problemele majore cu care se confruntă astăzi instituția familiei, anul 2026 va fi proclamat drept Anul omagial al pastorației familiei creștine.

Provenind dintr-o familie jertfelnică pentru Biserică, din care doi dintre unchii Preafericirii Sale cu eroism au dat jertfa supremă pe câmpurile de bătălie ale celui de-Al Doilea Război Mondial: Gheorghe și Ioan, Părintele nostru Patriarh slujește Biserica și poporul credincios cu jertfelnicie și cu eroism, cu o râvnă și dăruire neîntrecute. De aceea credem că, precum odinioară la nașterea Profetului Ilie, și la venirea pe lume a pruncului Dan Ilie, făpturi cerești, îmbrăcate în alb, l-au înfășurat în scutece de foc, dându-i nume și hrănindu-l cu foc, cu focul dragostei de Dumnezeu, de Biserică și de Neam.

Vă mulțumim, Preafericirea Voastră, și pentru această pildă a fidelității pentru locul căruia îi aparțineți prin naștere și formare pe care ne-o oferiți tuturor, iar cu prilejul acestei binecuvântate aniversări a nașterii Preafericirii Voastre în Dobreștiul de acum 74 de ani, vă dorim cu toții, demnitari, ierarhi, preoți și credincioși, viețuitorii din mănăstiri, colaboratorii din cadrul Consiliului Național Bisericesc și al Consiliului eparhial al Sfintei Arhiepiscopii a Bucureștilor, viață îndelungată cu multă sănătate și putere de muncă, plină de împliniri și bucurii, multă inspirație, mult curaj și mult ajutor de la Dumnezeu, Părintele Luminilor, în depășirea tuturor încercărilor prin care trec Neamul și Biserica Noastră!