La Praznicul Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, miercuri, 25 decembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și
15,9 milioane de lei cheltuiți în scop filantropic de Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului
Membrii Adunării eparhiale din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului s-au întâlnit sâmbătă, 6 februarie, în ședința anuală de lucru. În cadrul acesteia au fost analizate principalele activități din 2020 și au fost făcute propuneri pentru 2021.
Întâlnirea a fost prezidată de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului.
Ședința Adunării eparhiale a fost precedată de slujba de Te Deum săvârşită de Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcop-vicar al aceleiași eparhii, în paraclisul Facultății de Teologie Ortodxă din Cluj-Napoca.
Lucrările s-au desfășurat în aula facultății, unde, în deschidere, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Andrei a vorbit despre importanța activității Bisericii în viața comunității şi a prezentat tematica Anului omagial 2021.
Apoi, într-un mod interactiv, au fost prezentate rapoartele pe anul 2020 ale celor patru sectoare din cadrul eparhiei. Au luat cuvântul Preasfințitul Părinte Episcop Benedict Bistrițeanul, membri ai adunării și alți invitați. La ședință au participat membrii titulari, Preasfințitul Părinte Episcop Vasile Flueraș, oficialități centrale și locale, invitați din cele două județe ale eparhiei, Cluj și Bistrița-Năsăud. Eparhia are în prezent 55 de proiecte şi programe sociale, care acordă adăpost, hrană, îmbrăcăminte, medicamente, îngrijiri medicale și paliative, educaţie copiilor şi tinerilor, alină suferinţele celor bolnavi şi dau speranţă acolo unde nu mai este. În anul 2020 au fost cheltuiți 15.945.730 de lei în scop filantropic, la nivelul arhiepiscopiei, de toată această lucrare beneficiind aproape 16.000 de persoane.
La final, au fost supuse la vot rapoartele prezentate, proiectul de buget și propunerile de activități și proiecte pentru anul în curs. Printre proiectele arhiepiscopiei pentru anul 2021 se numără: continuarea lucrărilor la mozaicul din Catedrala Mitropolitană; continuarea lucrărilor la Centrul Misionar Social „Sfântul Apostol Andrei” din Cluj-Napoca; finalizarea lucrărilor la Centrul de tineret din Câmpeneşti; amenajarea căminelor de bătrâni din Baciu și Făget; deschiderea unui centru de îngrijiri paliative la Bistrița; începerea cursurilor din cadrul Școlii primare ortodoxe „Sfântul Stelian” din Bistrița; și sfințirea bisericii monument istoric din Săliștea Veche, județul Cluj. Din seria de manifestări religios-culturale şi editoriale propuse fac parte Centenarul Eparhiei Clujului (1921-2021), un secol de la nașterea vrednicului de pomenire Mitropolitul Bartolomeu Anania și un deceniu de la alegerea și întronizarea Înaltpreasfințitului Părinte Andrei ca Arhiepiscop și Mitropolit al Clujului.