De marea sărbătoarea a Intrării în biserică a Maicii Domnului, joi, 21 noiembrie, Schitul „Vovidenia” al Mănăstirii Neamț și-a sărbătorit hramul. Cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan,
156 de ani de la înfiinţarea Şcolii „Sfântul Silvestru” din Capitală
Profesori, foşti directori, elevi, părinţi, dar şi alte cadre didactice care au fost elevi la Şcoala Gimnazială nr. 23 „Sfântul Silvestru” din Capitală au participat ieri, 3 iunie, la manifestările prilejuite de împlinirea a 156 ani de la înfiinţarea instituţiei şcolare. Evenimentele festive au debutat pe terenul de sport al şcolii, cu discursurile omagiale şi apoi au continuat cu dezvelirea a două plăci comemorative şi orele de curs dedicate aniversării instituţiei şcolare. „Şcoala «Sfântul Silvestru» este una dintre cele șapte şcoli longevive din Bucureşti, care a împlinit 156 de ani de la înfiinţare. Pentru acest moment, elevii au participat la diferite ateliere de lucru, având ca temă «Ziua Şcolii», şi anume au realizat macheta şcolii, desene în creion, concursuri despre istoricul şcolii şi legătura dintre Biserica «Sfântul Silvestru» şi şcoala noastră, precum şi interpretarea unui mic program artistic şi a unor creaţii artistice în cadrul cercului literar”, a precizat prof. Aureliana Grama, directorul Şcolii „Sfântul Silvestru” din Capitală.
Manifestările dedicate Zilei Şcolii „Sfântul Silvestru” din Bucureşti au reprezentat nu numai un prilej de bucurie, ci şi de reflectare a menirii acestei instituţii pentru societate. „Ziua școlii noastre e un moment de bucurie, de emoţie, mai ales pentru faptul că ne dorim - precum spune Sfântul Apostol Pavel: «puţin aluat dospeşte întreaga frământătură» - ca tinerii îndrumaţi de noi să fie un aluat bun pentru societate şi pentru întreaga lume. De aceea, rolul nostru este unul foarte important, fiind o misiune dată de Dumnezeu”, a explicat pr. Cătălin Ciocan, profesor de religie şi preot de caritate la Spitalul Clinic de Copii „Dr. Victor Gomoiu”.
La evenimentul festiv a participat şi părintele Alexandru Gherasim, parohul Bisericii „Sfântul Silvestru”, aflată în vecinătatea şcolii. „Şcoala «Sfântul Silvestru» a funcţionat într‑o casă a epitropiei acestei biserici, iar vreme de jumătate de veac, directorii şi profesorii instituţiei şcolare au fost preoţii şi cântăreţii bisericii”, a explicat pr. Alexandru Gherasim.