În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
25 de elevi de la Informatică, la „Şezătoare la Mănăstirea Golia“
La "Casa Creangă" din incinta Mănăstirii Golia din Iaşi a avut loc miercuri, 4 aprilie 2012, o "Şezătoare la Mănăstirea Golia", acţiune în cadrul căreia elevii clasei a V-a B de la Liceul de Informatică "Grigore Moisil" din Iaşi au jucat sceneta "Tinereţe fără să-nveţe şi viaţă fără de carte", au cântat cântece religioase şi au recitat poezii.
"Casa Creangă" din incinta Mănăstirii Golia din Iaşi a găzduit ieri, timp de o oră, o activitate numită "Şezătoare la Mănăstirea Golia", la care au participat 25 de elevi ai clasei a V-a B de la Liceul de Informatică "Grigore Moisil" din Iaşi. Elevii au interpretat sceneta "Tinereţe fără să-nveţe şi viaţă fără de carte", în care personajele bine conturate de micii actori - împăratul, împărăteasa, ursitoarea sau rapsodul - au arătat importanţa înţelepciunii şi a muncii în viaţa fiecărui om. La sfârşit, elevul Cezar Enache a recitat poezii creştine, printre care "Crucea vieţii omeneşti", a Sfântului Ioan Iacob Hozevitul, "Busuioc la naştere", scrisă de poetul basarabean Vasile Romanciuc, şi "Bobul de grâu", poezie din folclorul popular. "Am pregătit o şezătoare, care şi-a propus să aducă un crâmpei de tradiţie în sufletele celor care ne-au urmărit, din tradiţiile moştenite din străbuni, care încearcă să ne apropie mai mult de sărbătorile pascale. Am încercat să aducem o oază de bucurie", a declarat Floricica Morariu, profesor de Religie la Liceul de Informatică "Grigore Moisil" din Iaşi. "Pe lângă faptul că am interpretat rolul ursitoarei în sceneta şezătoarei, mă bucur că am venit astăzi aici, pentru că am putut vedea obiectivele culturale şi spirituale ale Mănăstirii Golia", a spus Maria Cristina Boza, una dintre elevele participante. "În şezătoare am jucat rolul rapsodului, cel care deschide sceneta şi care dă anumite sfaturi celorlalţi participanţi. M-am simţit onorat să joc această scenetă în "Casa Creangă" a Mănăstirii Golia", a menţionat şi Cezar Enache. "Şezătoarea jucată azi este prima etapă dintr-un proiect mai amplu pe care îl avem în vedere şi care presupune familiarizarea elevilor cu tradiţia autentică românească. Vom continua cu excursii de documentare menite descoperirii de către elevi a valorilor reale ale neamului nostru. Copiii sunt încântaţi de aceste activităţi, care reprezintă de fapt un alt fel de comunicare", a declarat Daniela Zaharia, profesor de Limba şi literatura română la Liceul de Informatică "Grigore Moisil" din Iaşi şi dirigintele clasei a V-a B. "Mi-a plăcut faptul că fiecare rol interpretat de elevi în scenetă a avut aceeaşi lungime şi aceeaşi importanţă", a spus şi unul dintre părinţii prezenţi la manifestare.