În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
40 de centre de asistenţă socială la Dunărea de Jos
Activitatea social-filantropică a Arhiepiscopiei Dunării de Jos a fost analizată sâmbătă, în cadrul şedinţei anuale a Adunării Eparhiale, care a avut loc în Sala de conferinţe "Melchisedec Ştefănescu" din incinta Centrului eparhial Galaţi. Adunarea a fost prezidată de Înalt Preasfinţitul Arhiepiscop Casian.
În anul 2011, 17 preoţi de la unităţi de cult cu venituri reduse din Arhiepiscopia Dunării de Jos au fost sprijiniţi financiar prin contul "Păstorul cel Bun şi Milostiv", creat pentru ajutorarea preoţilor şi familiilor lor, iar 24 de subunităţi au beneficiat de ajutor prin contul "Râvna Casei Tale, Doamne!", creat pentru ajutorarea unităţilor de cult care întâmpină dificultăţi la derularea lucrărilor de şantier. De asemenea, din contul "Tinereţe şi Credinţă", care ajută tinerii evlavioşi şi merituoşi, au fost susţinute 22 de activităţi pentru 1.420 de beneficiari, iar prin contul "Ajută-ţi aproapele!", creat pentru acordarea ajutoarelor filantropice credincioşilor care se constituie în cazuri sociale, au fost ajutate 372 de persoane. Activitatea de întrajutorare s-a desfăşurat în anul 2011 şi prin programe la nivel de eparhie. Astfel, prin programul de înfrăţire a parohiilor au fost sprijinite 34 de parohii, iar unui număr de 49 de parohii foarte sărace, contribuţiile anuale (dotaţiile) le-au fost reduse la 1 leu. Menţionăm că în Arhiepiscopia Dunării de Jos funcţionează 40 de centre de asistenţă socială, dintre care două aşezăminte filantropice: Asociaţia "Sfântul Vasile cel Mare" din Galaţi, care oferă servicii de educaţie şi îngrijire pentru 90 de copii şi tineri, şi Centrul pastoral şi social-filantropic "Sfântul Mc. Pantelimon" - Lacu Sărat (Brăila), în cadrul căruia s-au oferit servicii medicale, prin intermediul cabinetelor medicale, unui număr de 125 de persoane, care au beneficiat de tratamente medicale de fizioterapie, precum şi de o masă caldă oferite în regim de gratuitate. De asemenea, funcţionează trei centre medicale în judeţul Galaţi şi două în Brăila, care au oferit servicii medicale unui număr de 2.828 de pacienţi; două grădiniţe parohiale cu 66 de asistaţi; 22 de cantine sociale cu 1.129 de beneficiari şi patru noi centre multifuncţionale de servicii sociale, destinate copiilor (3) şi vârstnicilor (1). Asistenţa religioasă în instituţiile bugetare este asigurată de 19 preoţi capelani în diverse instituţii de stat. În anul care s-a încheiat, 38.814 persoane au beneficiat de asistenţă socială, prin centrele de resort şi prin cele 20 de programe specifice ale eparhiei. Tot sâmbătă, în cadrul lucrărilor au mai fost analizate: activitatea administrativ-bisericească, activitatea pastoral-misionară, viaţa monahală, activitatea cultural-educaţională, activitatea de construcţii şi patrimoniu ale Arhiepiscopiei Dunării de Jos. La nivel cultural educaţional, amintim că în 2011, în Editura Arhiepiscopiei Dunării de Jos, au fost publicate 8 volume, 6 broşuri, 4 tipuri de calendare, periodicul eparhial "Călăuză ortodoxă", pastoralele chiriarhale, felicitări, iconiţe şi vederi, iar în ceea ce priveşte activitatea de construcţii, menţionăm că în anul 2011 s-au aflat în desfăşurare 348 de şantiere, dintre care 178 de construcţii din nou, 93 de reparaţii şi consolidări, 15 şantiere mănăstireşti şi 53 de şantiere de pictură. (Pr. Gabriel Molocea) Un bilanţ obiectiv al activităţii eparhiale din 2011 Înainte de a începe lucrările Adunării Eparhiale, membrii acestui organism bisericesc au participat la Sfânta Liturghie, săvârşită în Catedrala arhiepiscopală de către un sobor de preoţi şi diaconi. La finalul acesteia s-a oficiat un Te Deum, prezidat de Înalt Preasfinţitul Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos. După cum a subliniat în deschiderea lucrărilor Înalt Preasfinţitul Arhiepiscop Casian, întâlnirea a reprezentat un bilanţ obiectiv al activităţii eparhiale din anul 2011, dar şi o încurajare a lucrării comune a slujitorilor şi credincioşilor din această zonă, pentru propăşirea Bisericii. De asemenea, Înalt Preasfinţia Sa a prezentat volumul "Biserică. Misiune. Slujire", ajuns la numărul 12, în care sunt evidenţiate dările de seamă ale sectoarelor eparhiale, precum şi câteva teme de reflecţie teologică pentru anul 2012.